În ultimele luni, diverşi oficiali europeni au fluturat prin faţa guvernului de la Bucureşti, ca pe o ameninţare, posibilitatea activării clauzei de salvgardare, echivalentă cu amânarea integrării europene a României cu cel puţin un an. La fiecare astfel de declaraţie, reacţia din partea oamenilor politici şi a presei româneşti este o combinaţie de detaşare mioritică şi sindrom al drobului de sare. Guvernul ne asigură că o astfel de catastrofă nu se va întâmpla, opoziţia ne previne că nenorocirea va avea loc cu siguranţă, iar presa trage insistent semnale de alarmă. Ceea ce au în comun toate aceste reacţii este faptul că presupun imediat că amânarea integrării ar fi un dezastru cu urmări ireparabile. Acest lucru ţine deja de automatismele unui spaţiu public în care s-a spus necontenit, până la saturaţie, că obiectivul naţional prioritar este integrarea cât mai rapidă în Uniunea Europeană. Nu voi discuta acum dacă, în principiu, aceasta ar trebui să fie ţinta principală a României. O astfel de discuţie trebuie să fie parte a unei dezbateri publice lucide şi minuţioase, care nici măcar nu a început încă. Dar cred că merită să abordăm frontal, cel puţin, întrebarea dacă amânarea cu câţiva ani a integrării ar fi într-adevăr pe atât de rea pe cât ne pare.
Haideţi să ne întrebăm invers: ce am pierde prin aderarea la UE în 2007? În mod paradoxal, destul de multe, mai ales dintr-o perspectivă economică. În primul rând, România ar înceta să fie o destinaţie atractivă pentru outsourcing (mutarea capacităţilor de producţie din ţările dezvoltate spre zone unde costurile sunt mai mici). Creşterea masivă din ultimii ani a volumului investiţiilor străine se datorează în special acestui fenomen. Mecanismul intern al outsourcingului este relativ simplu. Companiile occidentale mari, sătule de costurile exorbitante platite acasă pentru forţa de muncă, de puterea deşănţată a sindicatelor, de supra-reglementare şi de impozitele tot mai împovărătoare, caută să-şi mute procesul de producţie în zone mai puţin costisitoare. Astfel, a devenit un loc comun că marile firme de echipament sportiv produc în China, că produsele electronice şi hardware sunt fabricate în Taiwan sau Singapore, iar programele de calculator, din ce în ce mai mult, se fac în India. De câţiva ani, România este şi ea o destinaţie agreată pentru outsourcing, mai ales in industria de call-center (suportul tehnic al produselor, relaţiile cu clienţii etc), în IT, în producţia de diverse subansamble, în industria chimică şi în cea textilă. Avantajele atragerii acestui tip de capital sunt uriaşe. Companiile care vin să producă la noi aduc tehnologie, crează locuri de muncă, plătesc taxe şi, mai ales, conectează angajaţii români la o tradiţie şi la un anume tip de etică a muncii. Muncitorului român obişnuit din comunism cu ritualul zilnic al jocului de şeptic călare pe strung nu îi strică deloc să joace acum şi după regulile verificate ale performanţei economice.
Ce ar însemna aderarea în 2007 pentru aceste companii? În primul rând, ar însemna să aibă în România toate ingredientele acelei stări de lucruri de care au fugit din UE. Drept care, consecinţa firească este că vor pleca mai departe, către est, în Ucraina, Rusia sau Asia. Mutarea nu e complicată. Utilajele se încarcă în vapor, licenţele de producţie există oricum, iar o hală se construieşte imediat în noua locaţie. Nu există nici un motiv raţional pentru care ar mai rămâne aici. Cine spune că pentru forţa de muncă super-calificată se amăgeşte. Din păcate, nu o avem (sau, dacă o avem, nu prea mai e de găsit în ţară). Avem doar o forţă de muncă ieftină şi capabilă să înveţe repede, dar nu suntem singurii.
Pe cei care cred în mitul hiper-competenţei industriale autohtone îi invit la un mic experiment. Faceţi o excursie în cel mai apropiat sat, priviţi în jur şi corelaţi priveliştea pe care o aveţi în faţă cu informaţia că peste 40% din populaţia României se află în această stare. Dar, despre drama uriaşă pe care o va provoca în mod predictibil integrarea pentru marea majoritate a populaţiei rurale, în episodul doi.
Chatalin a comentat:
28 Martie 2006 la 14:03
“Companiile occidentale mari, sătule de costurile exorbitante platite acasă pentru forţa de muncă, de puterea deşănţată a sindicatelor, de supra-reglementare şi de impozitele tot mai împovărătoare, caută să-şi mute procesul de producţie în zone mai puţin costisitoare.”
“Ce ar însemna aderarea în 2007 pentru aceste companii? În primul rând, ar însemna să aibă în România toate ingredientele acelei stări de lucruri de care au fugit din UE.”
Spuneti ca intrarea Romaniei in UE echivaleaza cu ruinarea urmatoarelor avantaje comparative:
1) Costuri scazute ale fortei de munca
2) Putere scazuta a sindicatelor
3) Reglementare laxa
4) Impozite scazute
Cateva comentarii succinte:
1) Conform Eurastat, costul fortei de munca / monthly labour cost (calculat ca cost total al fortei de munca impartit la numarul de angajati, exprimat ca norma intreaga) in 2003 era in Romania 245.6 EUR, in vreme ce media EU 15 era 3343.5 EUR si cea EU 25 era 2888.1 EUR. Pentru 2004 am date numai pentru Romania: 271.8 EUR. Estimarile sunt ca in Romania costul fortei de munca se va dubla in urmatorii zece ani, deci va ajunge undva in regiunea lui 500-600 EUR / lunar. Chiar si admitand ca EU 15 ramane la 3343.5, e destul de clar ca magnitudinea diferentei va ramane semnificativa pentru o lunga perioada. In plus, discutam de medii: stim ca industriile labour-intensive (cele care fac obiectul outsourcingului, cum ar fi confectiile, de pilda) sunt localizate in general in zonele cronic sarace (e.g. Moldova), unde costul muncii tinde sa ramana semnificativ scazut fata de media nationala.
2) Sindicatele sunt actualmente reprezentate in Parlament prin BNS; alte sindicate / confederatii nationale sunt foarte vocale. Mi se pare ca pentru antreprenori nu poate fi mai dificil decat in prezent din punctul de vedere al rigiditatii fortei de munca. De altfel, dupa o clasificare a www.doingbusiness.org facuta de WB/IMF, indicatorul Rigidity of Employment Index are valoarea 59 in cazul Romaniei, comparat cu 35.8 pentru economiile OECD. Sa speram ca va scadea, poate o data cu intrarea in UE!
3) In privinta supra-reglementarii ar trebui facuta o discutie separata. O problema grava in Romania este nerespectarea drepturilor de proprietate si a drepturilor civile, si mie mi se pare ca intrarea in UE ar garanta aceste drepturi cetatenilor romani. Pe de alta parte, excesul de reglementare centrala prin directive / normative UE e nociv, de acord. Discutia este mai lunga, poate merita un articol detaliat, nu cred ca poate fi epuizata in doua-trei propozitii.
4) Din cate stiu, nivelurile de impozitare sunt decise de guvernele tarilor membre. De altfel, in UE exista variatii foarte mari.
As spune ca intrebarea din titlu Ce (nu) ar pierde România prin amânarea integrării? (I) asteapta inca un raspuns argumentat. So?
Filip Gadiuta a comentat:
28 Martie 2006 la 14:03
Chatalin, de acord cu tine in linii mari.
La punctul (3), cu supra-reglementarea, inclin sa cred ca importul de norme europene nu face decat sa inlocuiasca un set de reglementari arbitrare cu altul. Avantajul e ca noul set uneori (de multe ori?) este mai rational.
Dezavantaje ar exista in cazul in care ar fi fezabila o evolutie alternativa, spre modelul american. Dar singura evolutie alternativa posibila pare a fi modelul Belarus. Asa ca asta e…
Emi Socaciu a comentat:
28 Martie 2006 la 19:03
Trebuie sa fac doua precizari care nu transpar din articol (si sper ca vor lamuri faptul ca imi asum unele dintre obiectii):
1. Sunt de acord intru totul cu ideea ca, cel putin pe termen mediu, integrarea in UE este un avantaj pentru Romania (garanteaza un plus de stabilitate, de respectare a unor drepturi etc.). Obiectivul era doar acela de a ataca mitul ca integrarea va aduce doar lapte si miere (exista costuri despre care nu se vorbeste mai deloc). Prin urmare, pledoaria ar fi pentru “euro-constienta”, nu pentru “euro-refuz”
2. Cred ca acumularea de putere politica este periculoasa in orice conditii. Sigur, actuala Comisie pare relativ liberala si favorabila reducerii barierelor economice. Dar urmatoarea? Nu pledez pentru un sindrom al drobului de sare, ci pentru deschiderea unei discutii. De acord ca argumentele pe care le-am adus sunt succinte si simplificate. Ele vizau mai curand oferirea unor intrebari, decat productia de raspunsuri.
Un raspuns punctual: nu cred ca referinta pentru outsourcing sunt tarile UE. Companiile care vor pleca de aici nu vor merge inapoi in Germania,sa spunem, ci vor migra catre est. Cel putin in call-center si in industria textila deja o fac (aici cunosc situatia mai direct)
Razvan Tanjala a comentat:
3 Mai 2006 la 17:05
Excelent articol! Este de amintit si teza lui von Hayek referitoare la modul in care Occidentul exporta socialism spre tarile mai putin dezvoltate interzicandu-le astfel accesul spre bunastare. Von Hayek (Constitutia Libertatii ed. Institutul European) arata ca, veniti sa invete in occident, studentii deprind in universitatile europene idei socialiste, idei foarte diferite de cele ce au dus la dezvoltarea capitalismului european.
Recomandari precum aceea de a creste impozitele nu sunt decat partea cea mai vizibila prin care tari precum Germania sau Franta exporta saracie spre Romania. Exportul de ideologie sub masca acquis-ului comunitar, al practicilor europene imi pare mult mai ingrijorator. Traind departe de tara sunt socat sa observ viteza cu care ideile socialiste cuceresc spatiul public romanesc, modul pervers in care romanii sunt lipsiti de libertate in numele aderarii europene.
Kint Verbal a comentat:
13 Decembrie 2006 la 11:12
De acord cu parte din articol si cu comentariul lui Christian.
Aderarea va aduce multe probleme in manufacturing, de la food& beverages pana la unele industrii. Pe de alta parte, mai bine sa isi gaseasca ceva util de lucru decat sa o frece pe banii mei. Cine va fi adaptat va supravietui in servicii.
La servicii avem si vom avea anumite avantaje care ne fac incomparabili cu India din unele puncte de vedere: legaturi si afinitati culturale, time zone, abilitati lingvistice, capacitatea de a lucra ok (cine reuseste sa explice indienilor cuvantul “deadline” va lua premiul Nobel, iar urmatorul ar fi ala care le explica “conformitate”, daca nu ar fi deja inutil pentru ca pe asta au priceput-o deja chinezii).
Overall, va fi o redistribuire de forte, care cred ca e in mare masura benefica. Make no mistake: schimbarea costa, si creatia este un proces dureros. O sa doara.
teompa a comentat:
27 Decembrie 2006 la 16:12
Cand omul de rand va fi (considerat) mai mult decat forta de munca ieftina? Cand voi putea cu un salariu (normal) din Romania sa imi iau in rate un apartament si o masina? Teompa
GIA2006 a comentat:
15 Noiembrie 2007 la 20:11
dar in plan cultural ce (nu) ar pierde Romania prin amanarea integrarii??? ce efecte are UE asupra culturii romane??? Din punct de vedere economic, s-a discutat de f multe ori…