În general, rromii ezită să folosească sistemul judiciar al statului. Atunci când apar dispute între ei, recurg la sistemul lor de drept cutumiar şi angajează un judecător privat. Nanu Ferdică este un rrom de 60 de ani care trăieşte undeva la periferia Bucureştiului. El este un astfel de judecător privat care arbitrează disputele din propria sa comunitate.
Povestea lui Nanu Ferdică am întâlnit-o la Sorin Golea, care a publicat-o în Libertatea („Secretele unui stabor”, Libertatea, 15 octombrie 2001).
Cum funcţionează sistemul? Să presupunem că un rrom a furat de la un altul. Victima trebuie, mai întâi de toate, să găsească un judecător. Aşa cum am spus, judecătorul este o persoană particulară, reputată pentru integritatea sa morală. Pentru a evita orice dubii privitoare la calitatea judecăţii, pot fi angajaţi judecători din alte comunităţi.
Odată judecătorul găsit, victima trebuie să-i plătească o taxă, stabilită în funcţie de averea victimei şi de natura presupusului delict. În funcţie de complexitatea procesului, pot fi aleşi între unul şi trei judecători. Dacă fie presupusa victimă, fie împricinatul consideră că lucrul este necesar, judecătorul este obligat să jure că va da un verdict corect. Voi explica puţin mai târziu motivul pentru care acest jurământ este un mijloc extrem de puternic de a ajunge la un verdict corect.
După ce a acceptat să arbitreze cazul şi a primit taxa, judecătorul stabileşte data şi locul procesului. Acesta începe de regulă la amiază şi durează până cel mult la apusul soarelui. Dacă timpul nu a fost suficient, judecata continuă şi a doua zi, dar astfel de situaţii sunt extrem de rare. Procesele sunt publice: orice membru al comunităţii poate asista la ele.
În timpul procesului, presupusa victimă este cea care ia prima cuvântul, urmată de martorii acuzării, după care vorbeşte împricinatul – şi, la sfârşit, martorii săi. Pentru că mulţi rromi sunt încă analfabeţi, nimeni nu notează spusele vorbitorilor aşa că, pe lângă reputaţia de om integru, un judecător trebuie să posede şi o memorie bună.
Dacă una dintre cele două părţi aflate în conflict jură solemn că va spune adevărul, nu mai este nevoie de martori şi procesul ia sfârşit imediat. Totuşi, astfel de cazuri sunt extrem de rare, deoarece, dacă cel care a depus jurământul are parte în viitor de vreun ghinion, acest lucru este interpretat ca o dovadă de sperjur, aşa că persoana în cauză îşi pierde instantaneu credibilitatea. Prin urmare, jurămintele publice sunt privite ca teste foarte puternice ale bunei credinţe şi ale veracităţii. Acesta este motivul pentru care am afirmat mai devreme că jurământul depus de judecător este un mijloc extrem de puternic de a ajunge la un verdict corect.
Pe de altă parte, instituţia jurământului public interpretată ca mai sus, combinată cu posibilitatea de a angaja un judecător dintr-o altă comunitate reprezintă bariere eficiente împotriva celor care altfel ar fi tentaţi să mituiască judecătorul şi astfel să corupă sistemul. Cu alte cuvinte, sistemul de drept dezvoltat de către comunităţile de rromi este unul stabil, care se poate reproduce de-a lungul multor generaţii.
După ce a ascultat ambele părţi, judecătorul se retrage împreună cu câteva persoane din rândul publicului, pe care le roagă să îl ajute. Deşi se consultă cu asistenţii săi, decizia finală îi aparţine exclusiv judecătorului.
La fel ca în toate celelalte sisteme de drept cutumiar, delictele sunt definite ca daune aduse victimei, iar compensarea daunelor se face prin obligarea agresorului să plătească o sumă de bani victimei. La fel ca şi în cazul taxei plătită de victimă judecătorului, suma este stabilită în funcţie de natura delictului şi de averea agresorului. Acest instrument discreţionar este menit să asigure un tratament egal tuturor membrilor comunităţii, astfel ca rromii bogaţi să nu poată fi avantajaţi (şi astfel să nu fie indirect stimulaţi să comită delicte).
De regulă, decizia judecătorului este definitivă. Totuşi, în anumite cazuri, ca de exemplu atunci când despre una dintre părţi se crede că ar fi depus mărturie mincinoasă, partea care se consideră nedreptăţită poate face apel la un alt judecător – iar decizia acestuia rămâne definitivă.
Sunt cel puţin trei motive pentru care am adus în faţa cititorilor exemplul lui Nanu Ferdică şi al dreptului cutumiar existent în comunităţile de rromi. Primul este acela că sistemul de drept descris aici nu este unul ipotetic. Dimpotrivă, este unul cât se poate de real. Iar acest sistem oferă temeiuri solide pentru a respinge pretenţia pozitiviştilor potrivit căreia sistemele de drept sunt în mod necesar creaţii ale statului şi nu pot subzista decât în interiorul unui cadru statal.
Cu alte cuvinte, această pretenţie susţine că în absenţa statului este imposibil ca oamenii să genereze şi să respecte un sistem de drept. Totuşi, dreptul cutumiar nu este creaţia nici unui stat – iar dreptul cutumiar al rromilor subzistă (şi, după cât se pare, continuă să fie eficient) fără să beneficieze de sprijinul vreunui stat.
În al doilea rând, sistemul de drept descris aici este pe de-a-ntregul compatibil (sau cel puţin poate fi interpretat ca fiind pe de-a-ntregul compatibil) cu doctrina dreptului natural. Caracterul relativ al plăţii pe care agresorul o datorează victimei este un instrument care nu ar fi putut fi imaginat dacă membrii comunităţii nu ar fi fost consideraţi distincţi unul de celălalt şi în egală măsură de liberi.
Şi dacă dreptul natural este universal, modelul juridic al comunităţilor de rromi poate fi, în termeni practici, extins astfel încât să cuprindă şi alţi indivizi. Altfel spus, acest sistem nu este neapărat dependent de anumite tradiţii locale.
În al treilea rând, sistemul acesta nu aparţine unei comunităţi din alte vremi, şi nici unei comunităţi primitive contemporane. Dimpotrivă, sistemul este acceptat şi reprodus de oameni întrutotul capabili să înţeleagă modernitatea şi să se adapteze la ea. M-am concentrat asupra unei comunităţi ai cărei membri trăiesc într-un oraş modern şi au capacitatea de a înţelege şi de a folosi concepte şi tehnologii moderne.
Rromii trăiesc în comunităţi închise doar în sensul că aderă strict la dreptul lor cutumiar, nu şi în sensul că nu interacţionează cu alţi oameni în interiorul unei lumi moderne şi complexe. Prin urmare, o eventuală obiecţie cum că acest sistem de drept ar fi nepotrivit indivizilor moderni nu poate sta în picioare.
Catalin Tilimpea a comentat:
28 Martie 2006 la 00:03
Detaliile prezentate mai sus despre sistemul de arbitraj cutumiar rrom sunt cu adevarat fascinante si cu siguranta utile oricarui legislator sau judecator “conventional” (mai ales ideea de amenda proportionala nu numai cu agresiunea, ci si cu averea agresorului!).
Cu toate acestea, sunt sceptic cu privire la aplicabilitatea universala a sistemului de mai sus, in special in societati mai putin omogene din punct de vedere cultural decat comunitatea rroma.
Personal, eu vad cheia succesului unui sistem de arbitraj de genul celui de mai sus ca fiind disponibilitatea morala a tuturor participantilor de a accepta verdictul judecatorului si “regulile” comunitatii. De exemplu: daca intr-o comunitate nu exista nici o persoana a carei corectitudine si credibilitate sa fie dincolo de controversa, atunci nu exista un judecator calificat si sistemul clacheaza. Daca din motive de heterogenitate culturala un agresor sau o falsa victima decide sa jure “stramb”, sistemul este - cel putin punctual - corupt si incapabil sa dea un verdict acceptabil.
Intr-o societate cu cateva zeci sau milioane de indivizi, de diverse etnii si religii si cu vederi politice si etice divergente, este imposibila (sau nefezabila) gasirea unui arbitru acceptabil pentru orice pereche de potentiali litiganti. Justitia de altfel este un concept care nu este definit intotdeauna in acelasi fel pentru diverse persoane sau entitati juridice. Pentru situatii de acest tip, singurele “solutii” sunt cele bazate pe forta (aplicata sau aplicabila).
Din cauza ca razboaiele civile sau vendettele feudale sunt insuficient de profitabile pentru participanti, diverse grupuri de indivizi se grupeaza in “state” si accepta regulile celor mai puternici fara derularea propriu-zisa a conflictelor care ar demonstra concret superioritatea in cauza. Un sistem judiciar conventional nu este decat modul practic prin care forta dicteaza fara a trebui sa constranga decat ocazional.
Nu vad cum ar putea arbitrajul de orice tip inlocui complet un astfel de sistem “conventional”, intr-un mediu cu dispute trans-culturale.
Sorin Cucerai a comentat:
28 Martie 2006 la 02:03
Un bun punct de plecare ar putea fi Wikipedia:) http://en.wikipedia.org/wiki/Arbitration
Chatalin a comentat:
28 Martie 2006 la 16:03
Mi se par juste observatiile lui Catalin…
Ma gandesc ca daca o comunitate poate genera anumite norme si de aici un drept cutumiar specific, exista posibilitatea ca mai multe comunitati sa aiba legi intemeiate pe cutume conflictuale. In functie de miza, situatiile conflictuale se pot escalada si transforma in razboaie civile. Cred ca oamenii au inglobat in actiune experienta ca “razboiul” e un joc cu suma nula si asta a facut ca dreptul cutumiar sa fie progresiv inlocuit cu sisteme juridice care au relevanta regionala/globala.
Catalin Tilimpea a comentat:
28 Martie 2006 la 17:03
La http://en.wikipedia.org/wiki/Arbitration sunt, din cate am observat, doar exemple de sisteme de arbitraj subsumate sistemului legal conventional (etatist). Nu am gasit nici un exemplu care sa ma edifice cu privire la cum ar putea un astfel de sistem sa asigure rezolutia conflictelor de orice tip in absenta un sistem legal sustinut de autoritatea (forta) statului.
Singurul potential exemplu este acela al arbitrajului intre corporatii, care, desi ar putea exista in afara statului, este un caz particular in care litigantii au valori similare/apartin aceleiasi culturi.
Sorin Cucerai a comentat:
28 Martie 2006 la 18:03
Va invit sa va inscrieti pe forum, si sa deschidem un topic in care sa discutam toate aceste lucruri:).
pletosu a comentat:
16 Februarie 2007 la 15:02
Problema este daca un asemenea sistem, care functioneaza bine intr-o comunitate inchisa si izolata, se poate aplica astazi in conditiile in care oricine se poate deplasa in orice colt al lumii. Cum poate fi adus in fata unei instante cutumiare un acuzat despre care in multe cazuri nu putem spune altceva decit ca se afla intr-un spatiu de la intersectia unor continente? Normal ca nici justitia etatista de acum nu e perfecta, dar extradarile intre state functioneaza totusi aproape de fiecare data (cu conditia ca autoritatile sa-si faca datoria ca lumea si sa nu greseasca nimic la formalitatile birocratice), pe cind o asemenea legatura globala intre comunitati mici e aproape imposibila. Normal ca sistemul descris aici functioneaza perfect atunci cind un tigan fura ceva de la alt tigan din aceeasi comunitate, dar cum se pot aplica in practica aceste principii atunci cind un cetatean roman comite o frauda cu carti de credit in SUA si apoi isi face un pasaport pe alt nume si cu alta cetatenie si se stabileste la Chisinau? Exista oare vreo comunitate locala din SUA care sa fie in stare sa-l localizeze si sa-l aduca la judecata? M-as mira! Nici institutiile de stat nu reusesc intotdeauna, dar cred ca micile comunitati locale ar fi total lipsite de aparare in asemenea situatii.