Când se refera la economie, cei mai mulţi oameni au in cap cifre, statistici, ecuaţii. Lucruri abstracte, care nu au sens decât pentru specialişti. Faptul ca realităţile economice sunt realităţi profund umane, ca economia este o disciplina care studiază comportamentul uman şi spune adesea adevăruri teribile despre oameni este de cele mai multe ori ignorat. De altfel, ignoranta economica este o caracteristica a majorităţii intelectualilor romani - şi nu numai a lor. Iar consecinţele acestei ignorante le suportam cu toţii, zi de zi.

Constatam, de exemplu, ca suntem mai degrabă şarlatani, hoţi, gata sa ii înşelam pe alţii la prima ocazie care ni se iveşte. Recunoaştem toate aceste lucruri. Dar cum le explicam? De regula, făcând apel la o misterioasa psihologie colectiva, la "balcanism" sau la fanarioţi. Explicaţii amare, dar la moda, care ne sunt propuse de vedete ale intelectualităţii noastre, ca intr-o telenovelă fără sfârşit.

Asemenea explicaţii ne dizolva însă voinţa şi capacitatea de acţiune intr-un fatalism aproape absolut. Pentru ca daca într-adevăr explicaţia furnizata de starletele noastre culturale se dovedeşte corecta, ce se întâmpla in cazul in care ne-am schimba "firea"? Nu cumva ne vom anula "caracterul naţional"? Nu ne vom pierde identitatea? Daca şarlatania tine de esenţa "romanităţii", a renunţa la şarlatanie nu înseamnă oare a renunţa la "romanitate"? In astfel de întrebări se închide paradoxul bunilor noştri conservatori, care ne condamna la un intratabil complex de inferioritate.

Exista însă o explicaţie mai simpla, mai limpede şi mai optimista decât cea astăzi la moda a realităţilor pe care fiecare dintre noi le sesizam cu dureroasa acuitate. Şi anume, fiscalitatea. Orice regim politic care impune o fiscalitate excesiva generează prin aceasta comportamente imorale la nivelul supuşilor.

E o iluzie trista şi contraproductivă aceea de a crede ca ceea ce ni se întâmpla noua este unic şi izvorăşte din "caracterul" nostru naţional. Pentru a lamuri acest lucru, îngăduiţi-mi sa va ofer câteva citate din Milton Friedman ("Liber sa alegi", All, Bucuresti, 1998).

Ce se întâmpla de pilda când Marea Britanie experimenta fiscalitatea excesiva impusa de laburişti? Iată descrierea lui Graham Turner:

Cred ca este pe de-a întregul corect sa spunem ca in cursul ultimilor zece sau cincisprezece ani am devenit o naţiune de şarlatani…Putem întâlni aceste obiceiuri la toate categoriile, de la muncitorul obişnuit care îndeplineşte activităţi servile, pana la vârful social - oameni de afaceri, politicieni versaţi, membri ai guvernului, membri ai guvernului-alternativa - toţi acţionează la fel. Cred ca aproape toţi simt ca sistemul de impozitare este fundamental incorect, şi toţi cei care pot încearca sa găsească o modalitate de a ocoli impozitele.

Acelaşi lucru de petrece in Suedia anilor ‘70:

A ademeni un dentist suedez de pe terenul de tenis şi a-l aduce la cabinetul sau nu este un lucru simplu. Dar un avocat pe care-l dor dinţii poate încerca. Avocatul poate oferi servicii de asistenta juridica in schimbul serviciilor stomatologice. Barterul îl scăpa pe dentist de doua impozite: propriul sau impozit pe venit şi taxa pentru onorariul avocatului.

Marea Britanie, Suedia, România, peste tot găsim acelaşi comportament, in ciuda diferentelor dintre popoare. De ce? Pentru ca, in cuvintele lui Friedman, "atunci când legea îi împiedica în susţinerea propriilor valori, oamenii vor încerca să găsească drumuri ocolitoare. Ei vor ocoli legea, vor încălca legea, sau vor pleca din tara." Şi "atunci când oamenii încep sa încalce un set de legi, lipsa de respect fata de legi se va întinde inevitabil asupra tuturor legilor, inclusiv a acelora pe care toata lumea le considera morale şi corecte - legi împotriva violentei, hoţiei şi vandalismului". Aviz amatorilor.