În general, rromii ezită să folosească sistemul judiciar al statului. Atunci când apar dispute între ei, recurg la sistemul lor de drept cutumiar şi angajează un judecător privat. Nanu Ferdică este un rrom de 60 de ani care trăieşte undeva la periferia Bucureştiului. El este un astfel de judecător privat care arbitrează disputele din propria sa comunitate.

Continuare la articolul de vineri.… Aproape jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, principala ocupaţie a acestui segment fiind, în mod direct sau indirect, agricultura. În condiţiile în care nimeni nu s-a străduit să le explice acestor oameni care vor fi pentru ei urmările integrării în UE, situaţia lor are destule şanse să devină dramatică.

Dincolo de faptul că o lege importantă suferă modificări succesive, de la an la an, ultima dată prin ordonanţă de urgenţă, a atras atenţia posibilitatea organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, desemnate ca unici colectori, de a impune taxe televiziunilor indiferent de conţinutul programelor acestora, taxe care nu mai sunt limitate în nici un fel odată cu armonizarea legislaţiei interne cu legislaţia Uniunii Europene.

Statul asistenţial pare menit să distribuie venituri dinspre cei relativ bogaţi către cei săraci şi defavorizaţi. În virtutea acestei legende, oamenii par dispuşi să tolereze un astfel de stat. La urma urmei, fiinţele umane tind să fie mai degrabă decente, şi dacă statul se arată dispus să îşi asume un astfel de rol social, de ce nu?

În realitate, statul asistenţial este cel mai bun instrument inventat de bogaţi pentru a-i exploata pe săraci cu asentimentul acestora din urmă. Faptul este fără precedent în istorie. Dacă trecem peste sloganuri şi ne uităm la redistribuţia reală a veniturilor, politicile redistributive îşi pierd orice credibilitate.

În ultimele luni, diverşi oficiali europeni au fluturat prin faţa guvernului de la Bucureşti, ca pe o ameninţare, posibilitatea activării clauzei de salvgardare, echivalentă cu amânarea integrării europene a României cu cel puţin un an. La fiecare astfel de declaraţie, reacţia din partea oamenilor politici şi a presei româneşti este o combinaţie de detaşare mioritică şi sindrom al drobului de sare. […] Ceea ce au în comun toate aceste reacţii este faptul că presupun imediat că amânarea integrării ar fi un dezastru cu urmări ireparabile.