Frecvent şi pe bună dreptate i se reproşează învăţământului universitar din România eşecul în a produce absolvenţi ce deţin calificările cerute pe piaţa muncii şi faptul că, în consecinţă, multe facultăţi produc şomeri. Toate acestea sunt cât se poate de adevărate, însă în discuţia acestei probleme se ignoră întotdeauna o soluţie simplă, dar eficientă: certificarea privată.

Promotorii lustraţiei ar trebui să abandoneze timiditatea şi să afirme răspicat o idee simplă, pe care politicienii, cu cât sunt mai puţin democraţi, cu atât o uită mai des: exerciţiul puterii implică răspundere, iar faptul că momentul când dai socoteală vine târziu nu înseamnă că eşti absolvit de responsabilităţi. Spre deosebire de răspunderea penală, răspunderea politică nu se prescrie.

La prima vedere, legile care interzic producţia, comerţul şi consumul de droguri sunt menite să combată răspândirea unui viciu. Efectele pe care le generează sunt însă altele: apariţia structurilor mafiote şi o putere crescută a statului asupra propriilor cetăţeni.

Dezbaterea la zi din presa economică românească priveşte un singur aspect important: necesitatea statului de a colecta la buget circa 35% din Produsul Intern Brut (PIB). În prezent, guvernul nu reuşeşte să adune decât 29%, la un deficit bugetar estimat pentru anul acesta la aproximativ 1% din PIB.

Deci, care este utilitatea bonurilor de masă? Răspunsul oferit mai jos nu le va părea deloc surprinzător unora, iar altora poate le va oferi informaţii noi despre cum funcţionează lucrurile. De altfel, efectele reale produse de bonuri nu sunt deloc spectaculoase, întrucât sunt, din păcate, extrem de des întâlnite.