Comunismul a fost, fără îndoială, un regim politic al represiunii si al crimei justificate ideologic. Însă nu a fost doar atât. Pentru unii, comunismul a fost – şi probabil (de ce nu?) mai este încă – un regim benefic, pozitiv, "progresist". O analiză corectă a comunismului trebuie să ţină cont şi de această dimensiune, mai ales atunci când ea pare să constituie opinia majorităţii.

Frecvent şi pe bună dreptate i se reproşează învăţământului universitar din România eşecul în a produce absolvenţi ce deţin calificările cerute pe piaţa muncii şi faptul că, în consecinţă, multe facultăţi produc şomeri. Toate acestea sunt cât se poate de adevărate, însă în discuţia acestei probleme se ignoră întotdeauna o soluţie simplă, dar eficientă: certificarea privată.

Promotorii lustraţiei ar trebui să abandoneze timiditatea şi să afirme răspicat o idee simplă, pe care politicienii, cu cât sunt mai puţin democraţi, cu atât o uită mai des: exerciţiul puterii implică răspundere, iar faptul că momentul când dai socoteală vine târziu nu înseamnă că eşti absolvit de responsabilităţi. Spre deosebire de răspunderea penală, răspunderea politică nu se prescrie.

La prima vedere, legile care interzic producţia, comerţul şi consumul de droguri sunt menite să combată răspândirea unui viciu. Efectele pe care le generează sunt însă altele: apariţia structurilor mafiote şi o putere crescută a statului asupra propriilor cetăţeni.

Dezbaterea la zi din presa economică românească priveşte un singur aspect important: necesitatea statului de a colecta la buget circa 35% din Produsul Intern Brut (PIB). În prezent, guvernul nu reuşeşte să adune decât 29%, la un deficit bugetar estimat pentru anul acesta la aproximativ 1% din PIB.