„Orice om are o coloană vertebrală, deci există o coloană vertebrală a tuturor oamenilor”. Acest raţionament este, evident, greşit. Logicienii, oameni care, printre altele, inventariază erorile de gândire, au găsit şi un nume pentru orice raţionament de tipul celui de mai sus. Ei l-au numit „eroarea comutării cuantorilor”.

Nu trebuie, fireşte, să ne lăsăm impresionaţi de o asemenea denumire. Logicienii, ca şi oricare alţi cercetători, au dreptul de a-şi crea propriul limbaj. Este însă important pentru noi să observăm că o eroare logică nu dispare prin simplă inventariere. Există direcţii de cercetare şi opinii devenite de la sine înţelese, care se întemeiază pe o eroare logică. Numeroase destine sunt catastrofate din pricina credinţelor şi a comportamentelor bazate pe un raţionament nevalid.

Eroarea comutării cuantorilor, de exemplu, este comisă mai des decât am putea crede la prima vedere. Ea stă la baza încercărilor de a descoperi o nouă religie globală, o religie a tuturor religiilor. Adepţii acestui curent raţionează în felul următor: orice religie dezvoltă o anumită credinţă, deci există o credinţă comună tuturor religiilor. Căutarea şi, eventual propovăduirea acestei credinţe au devenit un scop al multor oameni care se consideră eliberaţi de prejudecăţile „religiilor locale”. Cu toate acestea, şansa lor de a descoperi cu adevărat o astfel de credinţă nu este mai mare decât şansa unor cercetători de a descoperi coloana vertebrală a tuturor oamenilor.

Atunci când eroarea comutării cuantorilor apare în gândirea politică, ea devine sursa teoriilor conspiraţioniste. Structura logică a acestor teorii este următoarea: orice acţiune umană este determinată de cineva, deci există cineva care determină toate acţiunile omeneşti. Singurul lucru prin care de deosebesc între ele diferitele teorii conspiraţioniste ţine de identitatea diferită atribuită acelui cineva (individ sau grup de indivizi) care îi subjugă pe toţi ceilalţi.

Una dintre teoriile conspiraţioniste care a avut asupra noastră o influenţă copleşitoare este marxismul (materialismul istoric). Potrivit acestei teorii, cei care îi subjugă pe ceilalţi oameni sunt, în lumea modernă, burghezii. În consecinţă, e nevoie de o contra-conspiraţie (revoluţia proletară) pentru a anula puterea economică şi politică a burgheziei. Teoria marxistă derivă, repet, din ceea ce logicienii au numit sec eroarea comutării cuantorilor. Gândiţi-vă că o simplă eroare logică este răspunzătoare de tragedia a sute de milioane de oameni. Ea a modelat spirite, a stârnit pasiuni, a organizat mulţimi, a creat sloganuri şi închisori, a condamnat la moarte, a confiscat proprietăţi, a deportat oameni, a aruncat lumea într-un război rece, a scris o bună parte din istoria secolului XX. O simplă eroare logică!

Există, fireşte, şi alte teorii conspiraţioniste generatoare de atrocităţi. De exemplu, antisemitismul (mai ales în variantele propovăduite de extrema dreaptă), doctrinele xenofobe, fundamentalismul islamic (gândit ca o reacţie la conspiraţia necredincioşilor), anticomunismul argentinian sau naţionalismul lui Miloşevici (care pretinde că îi apără pe sârbi împotriva unei conspiraţii a albanezilor).

Există, iarăşi, şi teorii conspiraţioniste mai puţin (sau deloc) sângeroase. În această categorie intră, de pildă, feminismul (în măsura în care afirmă că bărbaţii conduc lumea), sau doctrinele social-democrate contemporane, care promovează şi edifică statul asistenţial. Social-democraţii propun un control fiscal al averilor (prin introducerea impozitului progresiv), astfel încât bogăţia celor avuţi să nu poată depăşi o anumită limită. Ei sugerează astfel o posibilă conspiraţie a celor bogaţi împotriva celorlalţi cetăţeni.

Statul asistenţial este conceput în aşa fel încât să reprezinte o contra-conspiraţie eficientă – una care să anuleze efectele veşnicei conspiraţii a bogaţilor (a câinilor de patroni capitalişti gata oricând să îi manipuleze pe oamenii săraci şi cinstiţi). Social-democraţia dezvoltă astfel un conspiraţionism temperat, care nu recurge la violenţă fizică pentru a-i neutraliza pe presupuşii stăpâni din umbră ai destinelor omeneşti.

Am dat aici câteva exemple, care sugerează că o simplă eroare logică ne poate schimba viaţa. Ea generează regimuri politice, credinţe şi valori politice, care ne influenţează într-un fel sau altul pe fiecare dintre noi. Este, desigur, frustrant să constaţi acest lucru. Dar aceeaşi constatare este, în egală măsură, şi dătătoare de speranţă. Aceasta din două motive.

În primul rând, trebuie să remarcăm faptul că orice teorie conspiraţionistă, fie ea temperată sau nu, reprezintă o particularizare a ceea ce logica predicatelor numeşte eroarea comutării cuantorilor. Nici o teorie conspiraţionistă nu îşi poate inventa duşmanul împotriva căruia luptă altfel decât comiţând această eroare. Dar, din moment ce ştim deja lucrul acesta, putem combate mai uşor aceste teorii, putem risipi încetul cu încetul vraja care, controlându-ne mintea, controlează şi realitatea pe care o generăm.

În al doilea rând, trebuie să ţinem cont de efectele psihologice ale oricărei teorii conspiraţioniste. Acestea sunt suspiciunea, ranchiuna şi neîncrederea în forţele proprii. Dacă sunt victima unei conspiraţii, aşa cum vor să mă facă să cred respectivele teorii, de unde aş putea şti că cei din jurul meu nu sunt şi ei părtaşi la conspiraţie? Pe de altă parte, cum aş putea să nu cârtesc împotriva celor care mi-au hotărât deja destinul? În fine, cum aş putea fi încrezător în mine însumi, să îmi asum riscul şi responsabilitatea propriilor fapte atâta vreme cât ele nu pot schimba nimic?

Cunoscând însă viciul de fond al conspiraţionismului, putem evita astfel de capcane psihologice. Aidoma lui Oedip, putem răspunde la întrebarea Sfinxului în aşa fel încât să trecem nevătămaţi mai departe.