Chiar dacă prelungim dezbaterea pe tema taxării autoconsumului mai mult decât ar crede unii că este necesar, îmi permit să mai scriu un text în care să răspund criticilor.

Ce are în comun votul electoral cu bursa de valori? Putem înţelege votul electoral ca pe un mecanism prin care se tranzacţionează un anumit tip de bunuri; oare îl putem înţelege ca pe o bursă de valori? Ce este votul dacă nu un bun special?

Mi-am luat în urmă cu ceva timp o garsonieră. Nu am fost foarte mulţumit de compartimentarea ei, aşa că am decis sa schimb un pic aspectul interior. Ca un bun cetăţean ce sunt, m-am dus la primăria de sector ca să aflu ce autorizaţie îmi trebuie pentru a face ceva în propria mea casă. Ştiam dinainte că proprietatea nu e chiar proprietate în România.

Aversiunea faţă de taxe e un reflex. Sănătos în rândul populaţiei de orientare liberală, el rămâne totuşi un reflex, care ar trebui temperat cu analiza economică. O astfel de analiză poate identifica adevărata problemă împotriva căreia trebuie luptat. În cazul de faţă, problema nu sunt taxele pe autoconsum, ci mărimea guvernului. Menţinând mărimea guvernului constantă, taxele pe autoconsum au un efect pozitiv.

Foamea de bani a Guvernului şi dorinţa sa de a aduce sub mâna rapace a Fiscului întreaga economie au dus la adoptarea unei forme de impozitare care nu face decât să demonstreze că, în România, proprietatea privată e încă un moft: taxarea autoconsumului.