Sub presiunea integrării europene, discriminarea pozitivă a fost adoptată de autorităţile române ca bază pentru o serie de politici publice menite să asigure ameliorarea condiţiilor socio-economice a unor grupuri considerate dezavantajate. Exemplele cele mai elocvente în spaţiul autohton sunt diversele măsuri legislative şi administrative adoptate în favoarea comunităţii rrome. Două categorii de argumente se aduc în favoarea discriminării pozitive– argumente etice şi argumente structural-funcţionale. Ambele sunt însă, la o analiză mai atentă, imposibil de susţinut.

Potrivit Constituţiei, suntem o naţiune liberă. Şi totuşi, după 1989, lideri politici şi intelectuali încearcă să ne convingă de faptul că abuzăm de libertatea câştigată. Prin „abuzul de libertate” înţelegem, de regulă, exercitarea libertăţii personale dincolo de anumite limite naturale sau convenţionale ale acesteia. Este oare întemeiat acest punct de vedere? După părerea mea, nu.

Justiţiarii presei româneşti s-au grăbit la unison sa îl condamne public pe Dinu Patriciu pentru listarea acţiunilor Rompetrol la Bursa din Bucureşti, căzând astfel în capcana legalistă lansată de adversarii omului de afaceri. Problema esenţială este însă că, din punct de vedere economic şi al eticii proprietăţii private, această infracţiune nu există.

TVR este un bun exemplu pentru modul în care o firmă de stat face profit: cheltuieli de personal imense, subvenţii şi taxe. În timp ce alte televiziuni trebuie să asigure salarii competitive prin forţe proprii şi să plătească taxele către stat, TVR are acces la o puşculiţă extrem de generoasă: bugetul.