Societatea Română de Televiziune a avut un profit de 7.686.994 de euro în anul 2005, mai puţin de jumătate din cât a obţinut în anul 2004 (aproximativ 20 de milioane de euro), conform revistei Capital. Raportul de activitate al SRTV indicã venituri din taxa TV de 82 de milioane de euro, venituri din publicitate de 13 milioane de euro şi venituri din subvenţii (utilizate pentru staţii şi circuite, canal satelit, pază militară) de 23 de milioane de euro. Cheltuielile cu personalul au fost de 38 de milioane de euro, pentru 3190 de salariaţi, ceea ce înseamnă un venit mediu brut de 746 de euro. Sã analizãm aceste date reci, deşi uneori cifrele spun totul.
Primul lucru care frapează sunt veniturile foarte ridicate obţinute din taxa TV, adică abonamentele pe care eşti obligat sã le plăteşti. Prin comparaţie, veniturile obţinute din publicitate reprezintă aproximativ a opta parte, în condiţiile în care televiziunea naţionalã are acoperire naţionalã, iar programele sale se pot recepţiona fără dispozitive speciale sau abonament la o societate de cablu. În aceeaşi ordine de idei, datoritã fondurilor imense de care dispune, în comparaţie cu celelalte televiziuni, TVR cumpără, de cele mai multe ori, cele mai atractive programe şi transmisiuni sportive, care aduc ratinguri mari şi, în consecinţã, publicitate pe măsură. De pildã, evenimentul cel mai urmărit la televiziunile din România a fost partida de fotbal dintre Steaua şi Villarreal din anul 2004, partidã transmisã de postul public.
Investiţiile pentru astfel de evenimente sunt considerabile, însã şi veniturile de pe urma lor reuşesc sã acopere cheltuielile, la care se adaugă şi un capital de imagine important.
În al doilea rând, sare în ochi subvenţia acordatã de stat pentru televiziune. Cu alte cuvinte, guvernul obligã indivizii sã-şi plătească taxele pentru TVR şi radio, după care mai acordã, tot din banii contribuabililor, o sumã aproape dublã faţã de veniturile pe care instituţia din calea Dorobanţi a reuşit sã le obţină din forţe proprii. În total 100 de milioane de euro, bani de la buget, pentru o televiziune care îşi asigurã doar 10% din venituri prin forţe proprii.
În al treilea rând, salariile angajaţilor par disproporţionate în raport cu salariul mediu pe economie, care este situat în jurul a 250 de euro. Sigur, într-o firmã de stat este greu de spus care este valoarea adăugată pe care o aduce fiecare angajat, deoarece incitativele şi calculul economic specific unei activităţi antreprenoriale private sunt neglijate din cauza finanţării pierderilor din bugetul de stat. Dar salariile celor din televiziunea publicã, şi nu numai, sunt un cost pentru indivizii care muncesc în domeniul privat.
În al patrulea rând, TVR este un bun exemplu pentru modul în care o firmã de stat face profit: cheltuieli de personal imense, subvenţii şi taxe. În timp ce alte televiziuni trebuie sã asigure salarii competitive prin forţe proprii şi sã plătească taxele către stat, TVR are acces la o puşculiţã extrem de generoasã: bugetul. Este adevărat: şi firmele de stat fac profit, dar numai în condiţii care implicã subvenţii generoase, taxe, obstrucţionarea celorlalţi jucători de pe piaţã sau prin monopol (Imprimeria Naţionalã, Poşta Românã, Loteria Naţionalã).
Nu în ultimul rând, mă întreb ce ar fi în neregulã dacã am privatiza TVR. Ar apărea voci care ar spune cã avem nevoie de o televiziune care sã informeze corect, dar este greu de găsit o televiziune care sã fi produs mai multã manipulare şi dezinformare decât TVR în ultimii 15 ani. Apoi mi s-ar replica: oamenii au fost de vinã şi nu instituţia. Fals. Atâta timp cât televiziunea publicã este publicã, va fi la cheremul autorităţilor care, conştiente fiind de potenţialul ei manipulator, vor introduce oameni dispuşi să transmită mesajul pe care îl doresc ele. Apoi se va "argumenta" cã aşa e în toate ţările civilizate, dar experienţa altor ţãri in acest domeniu nu trebuie văzuta neapărat ca ceva pozitiv. Dacã, de pildã, Belgia are un nivel de trai superior României şi, statistic vorbind, un număr mai mare de pedofili, nu rezultã cã pedofilii sunt cauza avuţiei şi nici cã noi ar trebui sã avem acelaşi număr de pedofili. Deşi argumentele de acest tip sunt des întâlnite, valabilitatea lor este nulã. Concluzia se impune de la sine.
Bogdan a comentat:
12 Mai 2006 la 23:05
Ok, de acord cu tine ca poate salariile din televiziune sunt mari. De acord si cu partea legata de lipsa managementului. Sa vedem totusi ce s-ar intampla daca am privatiza TVR.
Partea buna e ca nu s-ar mai plati taxe. Poate esti sau nu de acord, dar partea proasta e ca s-ar putea intampla ce se intampla cu Pro Tv sau Antena. Adica, mai intai, TVR privatizat nu ar fi ferit de influente politice. Dimpotriva. Mai mult, de bine, de rau, in Romania exista o disputa publica asupra spatiului de antena public. Ceea ce face ca postul public sa aiba totusi un statut special in privinta constrangerilor legate de transparenta.
In al doilea rand, compara filmele de pe Tvr cu cele de pe alte canale. Duminica, la 10, pe Tvr 2, e Decalogul 2. E greu de gasit asa ceva cu exceptia Tvr cultural. Ok, vei spune ce conteaza detaliile cand ar trebui sa privim ‘the big picture’. dar pentru mine, cat timp am decalogul pe tvr 2, diferenta e importanta.
Andrei a comentat:
13 Mai 2006 la 09:05
TVR ca orice intreprindere publica are problema esentiala a calculului economic si de aici decurg multe alte probleme, precum lipsa stimultentelor si management defectuos. In al doilea rand, ea primeste bani de la oameni care nu consuma serviciile TVR, de exemplu, eu care nu am cablu si care ma uit uimit pe factura de curent cum subventionez televiziunea publica.
Daca ar fi privatizata, intr-adevar partea buna ar fi ca eu nu mai trebuie sa o subventionez, si in rest politica editoriala a unei publicatii private, fie ea televiziunea sau ziar nu mai este de interesul nostru, din moment ce nu avem drept de proprietate asupra respectivului canal media. Clientul este stapan in continuare si poate alege sau nu sa cumpere produsele respetivului canal mass media. A crede ca exista mijloc mass media care scapa de influentele politicului este o naivitate pentru ca la urma urmei jurnalistii sunt oameni ca si noi si in meseria lor ii conduc niste idei, au anumite atasamente care deseori coincid cu pozitiile politicienilor. In lumea lor, asta se numeste politica editoriala.
Faptul ca unele emisiuni sunt mai bune decat in alta parte nu e un argument impotriva privatizarii sau un plus al televiziunii publice pentru ca in primul rand asta e viziune subiectiva asupra acelor programe. Ele nu sunt validate la fel de catre toti cei care consuma aceste servicii, si in al doilea rand faptul ca tie iti convine ca prin coercitie se ajunge la produse de calitate, mi se pare ca e o eroare pentru ca astfel putem justifica orice intruziune in sfera privata printr-un scop “nobil”. Te impozitez dar iti dau o pensie la batranete, te impozitez si iti dau cultura, te impozitez si iti dau o educatie “corecta”, problema esentiala este “Am cerut eu toate astea”. Asta ma intreb eu cand ma uit pe fluturasul de salariu si pe factura de curent.
Bogdan a comentat:
15 Mai 2006 la 00:05
Andrei spune ca emisunile publice bune nu sunt un argument impotriva privatizarii.
Eu spun mai intai ca ideea de transparanta asociata cu bunurile publice (ma rog, normativ) face ca emisiunile publice sa trebuiasca sa fie mai bine urmarite in cheltuirea banilor, si de aici, mai bine facute. In al doilea rand, daca ele nu trebuie sa corespunda criteriului ratingului, ele pot sa aiba si un tip de relaxare in raport cu un unic criteriu, si pot sa se amestece si alte criterii - de un canon vechi, adica folclorice, underground culturale, sau whatever.
Acum, eu nu spun ca preferintele mele subiective la filme justifica coercitia. dar, cred ca daca e sa guvernezi audio-vizualul doar dupa legea majoritatii cererii, atunci partea de educatie (cat e ea, discutabila, folclor, cinefilie, ‘cultura’) o pierzi. adica, nu poti sa excluzi o forma soft de paternalism, in conditiile unei guvernari absolute a ratingului, nu? sau ma insel, paternalisumul nu este sub nicio forma justificat?
Gabriel Mihalache a comentat:
15 Mai 2006 la 02:05
Tyler Cowen, un respectabil economist de la George Mason University, a argumentat in cel putin 2 carti ca piata libere produce o varietate de produse culturale, si nu o monocultura. Monocultura e produsul constrangerii si centralizarii, nu a descentralizarii si diversificarii pe nise.
In afara de orice argumente teoretic, atat timp cat exista indivizi mai mult decat dispusi sa se uite la un anumit tip de continut, diferite canale au un stimulent sa includa acel continut in grila lor de programe. Ce rost are ca toate televiziunile sa concureze pe publicul manelist, fie el cat de mare o’ fi? Profit exista si-n varietate, in specializate. Canalele de filme, cele de stiri si cele de muzica o demonstreaza clar.
Piata inseamna varietate si alegere. Meniul standard e caracteristica serviciilor publice.
Iar in ceea ce priveste transparenta publica a serviciului de stat, are economistul Milton Friedman o vorba buna, si anume ca interesul depus in cheltuirea unor bani descreste la modul urmator:
1. Spending your own money on yourself
2. Spending your own money on other people
3. Spending other people’s money on yourself
4. Spending other people’s money on other people
Asadar, administratorul public care cheltuiestii banii altora pe altii e cel mai putin interesat de rezultate. Tine de natura umana si de raritatea atentiei si a efortului in lipsa stimulentelor reale, de piata.
Andrei a comentat:
15 Mai 2006 la 17:05
Piata rezulta in urma faptului ca lumea noastra e caracterizata prin raritate si pentru ca exista nevoi neimplinite (unmet needs)ale oamenilor si ca exista oameni suficienti de inteligenti ca sa se apuca sa satisfaca aceste cereri, in general antreprenorii au aceasta functie.
Din contra, bunurile publice au problema esentiala a calculului economic, din moment ce nu-si pot stabili utilizari alternative ale factorilor de productie, apar stimultentele perverse: exploatare mai accentuata,lipsa competitivitatii,alocare irationala de resurse.
Orice emisiune pe o piata libera ar corespunde criteriului rating-ului,insa depinde de nivelul sau, iar de exemplu televiziunile de nisa, gen Realitatea, Antena 3 au profit si raspund si ele unor nevoi.
Ratingul nu inseamna majoritatea cererii, ci doar nivelul cererii, si ca sa iti dau un exemplu, postul Senso Tv este un post mai pe genul tau insa el face profit pe piata libera si este guvernat de rating, de o cerere sesizata de un antreprenor, indiferent care ar fi ea.
Paternalismul ar trebui exclus tocmai pentru ca el impune o singura viziune asupra unor lucruri. Piata nu face asta pentru continutul prouselor. In general, se spune ca TVR se ocupa de educatie, dar problema e ce fel de educatie adica continutul si eu nu am nici un control aspra continutului. In schimb la televiziunile private acest control exista si eu cred ca si acestea fac educatie, nu insa un singur tip de educatie.
Educatia nu este un bun in sine sau emisiunile de calitate nu sunt bune pentru ca le numim noi asa. Ele sunt bune pentru ca sunt oameni care adera la ele, din perspectiva pietei, restul sunt chestiuni subiective care merita discutate insa din punct de vedere economic, economia se vrea value free, parerile noastre despre continut nu pot modifica continutul unui produs decat daca patronam respectiva intreprindere. Ori TVR este patronat de o singura vointa, STATUL.
Daniel Todoran a comentat:
30 Ianuarie 2007 la 16:01
Va invitam sa publicati studii de caz pe www.studiidecaz.ro