Cei mai mulţi dintre noi suntem convinşi de necesitatea privatizării. Mai precis, credem sincer că privatizarea este cheia progresului nostru economic şi că acest proces va genera, în cele din urmă, o economie concurenţială performantă.

Intenţia articolului de faţă este de a critica această viziune comună. Dar, pentru a evita orice neînţelegeri, trebuie să spun de la bun început că nu procesul privatizării va face obiectul criticii mele, ci modul în care gândim privatizarea.

Am urmărit cu mult interes dezbaterea publică pe tema Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), atât ca asociat al uneia din părţile aflate în divergenţă, cât şi ca simplu cercetător al politicilor anticorupţie. Sunt conştient că punctul de vedere pe care îl voi formula este nepopular şi minoritar în aceste zile, dar trebuie să fim de acord că minorităţile nepopulare îşi au rostul lor într-o societate liberă.

Ministrul culturii a anunţat pe un aer triumfalist că Guvernul şi Casa Regală au ajuns la un acord de principiu prin care statul va răscumpăra domeniul Peleş imediat după ce acesta reintră în posesia proprietarilor săi legitimi. Satisfacţia sa personală şi profesională, în calitate de ministru, e explicabilă. Ceea ce nu se explică însă e raţionalitatea unei astfel de achiziţii.

La prima vedere, nimic nu e mai simplu decât să defineşti clasa de mijloc. Un om face parte din această clasă dacă averea sa se încadrează între anumite limite. Prin urmare, e foarte uşor de văzut cărei clase îi aparţii: pentru asta nu e nevoie decât să stabileşti ce avere ai şi să compari această avere cu a altora, cu ajutorul unei scale generale. Totuşi, criteriul averii, oricât de important ar fi, nu este şi suficient.

Should we obey the laws of our country? A few years ago, my reply to this question was easy-going: If it pleases you to obey the laws of your country, if you believe that submitting to them makes you a better person, then please do it. Let me simply say that as far as I am concerned, obeying laws brings me no satisfaction at all. On the contrary. I find the legislation of my country and of the countries where I have resided to be arbitrary, stupid, contradictory, humiliating to those they apply to, and singularly biased in favour of those who make them.