Ocupaţi cu gripa aviară, cu bâlbele guvernului si cu reforma sănătăţii, marşul sindicaliştilor de săptămâna trecuta aproape ca nici nu a fost observat. Totuşi, „acţiunea directa” a celor 15 mii de sindicalişti poate avea consecinţe cu mult mai grave pentru viata si libertatea noastră decât isteria aviară.

Protestatarii au cerut, printre altele, majorarea salariilor, garantarea locurilor de munca si creşterea salariului minim până la 180 de euro, in 2007. Ce putem înţelege din aceste cereri?

In primul rând, ca sindicaliştii sunt profund imorali. Guvernul nu este un producător de bani. El îşi finanţează activităţile colectând taxe si impozite. Iar a folosi forţa guvernului pentru a-i obliga pe semenii tai sa te susţină este un act care iese din sfera moralităţii, aşa cum este ea înţeleasă in mod obişnuit.

In al doilea rând, protestul sugerează o mentalitate magica. E ca si cum guvernul ar avea o formula secreta prin care poate genera bogăţie nelimitata si doar reaua voinţa a actualilor guvernanţi sta in calea abundentei. Daca sindicaliştii nu gândesc in felul asta, e greu de înţeles motivul pentru care ei se adresează tocmai guvernului pentru a le satisface cererile.

Aceasta mentalitate este strâns înrudita cu cea pe care Ortega y Gasset o numea a „copilului răsfăţat”: sindicaliştii simt ca nu exista nici o limita cu privire la ceea ce pot cere, la fel cum copiii răsfăţaţi considera ca este dreptul lor sa ceara orice – si, mai ales, ca cererile lor trebuie întotdeauna îndeplinite. Dar asta înseamnă ca protestatarii considera ca guvernul este un fel de părinte si ca ei sunt un fel de copii.

In fine, protestul sindicaliştilor denota, simplu spus, prostie. E o prostie sa crezi ca guvernul generează bogăţie. Majoritatea celor care au mărşăluit miercurea trecuta pe străzile Bucureştiului si-au trăit cel puţin tinereţea intr-un regim comunist in care guvernul era omniprezent. E probabil ca îşi amintesc si efectele acestui sistem. Unul dintre aceste efecte a fost sărăcia crunta.

Rezultatul nu este nici pe departe întâmplător: e un adevăr economic banal acela ca intervenţia si extinderea guvernului produc in mod necesar sărăcie. Si atunci, repet: e o dovada de prostie sa ceri guvernului sa facă exact acele lucruri care duc la o sărăcie încă si mai mare decât cea de acum si sa crezi ca, procedând astfel, situaţia ta se va îmbunătăţi.

Descoperim aşadar imoralitate, paternalism, infantilism si candoare intelectuala – toate intr-o proporţie neverosimil de mare. Tocmai de aceea spuneam ca pe lângă acest fenomen copleşitor, care risca sa ne distrugă si bruma de libertate si de speranţa pe care am acumulat-o până acum, gripa aviară si bâlbele guvernului sunt simple telenovele inofensive.

Publicat iniţial în Prezent, nr. 18, Joi 1 Iunie 2006