România visa frumos de multă vreme la integrarea în Uniunea Europeană. Zilele trecute visul a devenit aproape realitate: ne vom integra la 1 ianuarie 2007, Comisia dixit. Prea târziu însă, întrucât măreţia visului frumos al integrării a fost spulberată de “duşmanii” eterni ai României, ungurii. Cum au reuşit  şi de data asta, vă intrebaţi? E simplu. Pentru că au spus adevărul.

Deşi evenimentele din Ungaria  au ajuns pe prima pagină a ziarelor, foarte puţini au fost cei care şi-au pus întrebarea care este relevanţa lor pentru România. Există multe asemănări între situaţia din Ungaria şi cea din Romania, dar cele pe care s-a insistat au fost cele legate mai degrabă de trecut. S-a pus accentul pe asemănările cu Piaţa Universităţii, cu felul în care socialiştii noştri au guvernat, cu felul în care trebuie strânsă cureaua la Budapesta precum a fost deja strânsă la Bucureşti, cu felul în care am fost şi noi minţiţi atâta timp. Iată că şi la unguri se minte, că şi la unguri e corupţie, că şi la unguri există bani negri pentru finanţarea partidelor, că şi la ei guvernul face inginerii financiare în scopuri populist electorale. Ce mai, Ungaria nu e cu nimic mai brează la capitolul ăsta decât România. Mai mult, măcar ai noştri nu au reuşit să cheltuiască fondurile europene, dar ai lor le-au deturnat. Sigur, competiţia dintre cine e hoţul şi cine incompetentul nu va aduce mari lămuriri cu privire la viitorul minunat al României în Uniunea Europeană, dar evenimentele din Ungaria sunt poate cel mai dur duş rece pe care l-au primit susţinătorii lucizi şi oneşti ai integrării Romaniei în UE.  Iar aici nu mă refer la comportamentul guvernului maghiar, la declaraţiile premierului, la violenţele de stradă, la reformele prin care trebuie să treacă o ţară admisă în Uniune de ceva vreme. Aici am în vedere modul în care au reacţionat decidenţii din UE la aceste evenimente.

În Romania, dincolo de lozinci şi discursuri politicianiste, UE era privită de oamenii lucizi ca alternativa mai cu ştaif la actualul sistem post-comunist în care statul este complet acaparat de dorinţa de îmbogăţire rapidă a reprezentanţilor săi. Alternativa la corupţia şi arbitrariul românesc era birocraţia europeană care, chiar dacă suferă şi ea de etatism disimulat şi  cripto-socialism, cel puţin nu închide ochii în faţa furtului pe faţă din bugetul ţării şi introduce o oarecare disciplină instituţională.

În condiţiile în care Romania s-a dovedit incapabilă să se reformeze de una singură, birocraţia UE era văzută ca o posibilă soluţie prin presiunea pe care o punea asupra politicienilor români de a accelera şi extinde reforma. Evident, vorbim de o reformă care să fie compatibilă cu vederile birocraţiei UE, dar fără doar şi poate o reformă.

Guvernul Năstase ne-a demonstrat însă că şi această birocraţie UE are slăbiciunile ei,  că funcţionarii europeni mai închid ochii când li se deschide buzunarul. Însă iluzia că UE va face ordine a persistat. Era o fază trecătoare, trebuia cumva captată bunăvoinţa decidenţilor UE şi în plus Năstase era el însuşi corupt şi incapabil să dialogheze altfel cu oricine altcineva. Era vina lui Năstase, nu a UE, că s-au favorizat firme din anumite ţări europene, a căror preşedinţie a Consilului de Miniştri al UE ne-a fost apoi foarte favorabilă. Toate vor înceta însă când vom intra în uniune, pentru că UE nu tolerează acest tip de comportament în interiorul ei. Sigur, Italia şi Grecia sunt contraexemple, dar ele au alt statut şi nu au fost supuse unei monitorizări aşa de stricte precum au fost supuse ţările din estul Europei.

Evenimentele din Ungaria ne-au dovedit contrariul.  Bruma de speranţă pe care o mai aveam, că odată intraţi în UE lucrurile se vor schimba, s-a spulberat când Ferenc Gyurcsany a decis, din raţiuni de PR şi tactică politică, să spună adevărul cu privire la cum poate un guvern democratic al unei ţări membre a Uniunii Europene să deturneze fondurile UE pentru a mitui populaţia, cum poate un guvern al unei ţări membre să ducă la capăt o serie de trucuri financiare pe care nu le-ar fi putut face fără complicitatea implicită  a UE.  Cel mai  interesant lucru care a ieşit la iveală după aceste declaraţii este că acest guvern provine dintr-un partid  care a fost finanţat din comisioane frauduloase primite de la firme din alte ţări, firme care au câştigat licitaţii organizate de acelaşi guvern. Când  afli că una dintre aceste firme se numeşte Strabag  şi a câştigat 112 licitaţii maghiare cu privire la drumuri şi autostrăzi, trebuie să fii extrem de naiv să nu îţi dai seama că Romania face de ani de zile exact acelaşi lucru şi că intrarea în UE va amplifica şi nu va scădea genul acesta de corupţie.

Dintr-o perspectivă mai profundă însă ar trebui să ne bucurăm. Cel puţin gestul premierului maghiar de a spune adevărul ne-a trezit la realitate mai devreme, o realitate sumbră în raport cu aşteptările anterioare. Nu toată lumea credea că UE este în mod necesar cea mai bună soluţie. Dar era totuşi o alternativă. Acum când şi ultimele iluzii s-au spulberat, poate va fi mai clar pentru români de ce se dau atâtea bătălii pentru ciolan pe scena politică românească. Înainte se credea că vor să fure cât mai mult până intrăm în UE, că apoi nu se mai poate; acum realizăm că se bat pentru a controla marele furt care începe abia după integrare.