Ţările producătoare de pantofi au reuşit să impună tarife vamale, începând de sâmbătă (7 octombrie), la nivel de Uniune, pe pantofii de piele, de 16,5% pentru China şi 10% pentru Vietnam. Deşi în trecut o majoritate a celor 25 de state membre a respins măsura, insistenţa unor ţări ca Italia şi Spania a dat roade: cu un vot ambiguu, 12 contra, 9 pentru şi 4 abţineri, măsura trece ruşinos. Mai grav este că nu ştim ce şi cui au trebuit să promită pentru acest târg păgubos.
„Războiul pantofilor”, aşa cum s-a grăbit presa să-i spună, riscă să ne lase pe toţi în opinci. Din păcate scenariul este mereu acelaşi: cei care beneficiază de pe urma comerţului liber sunt mulţi şi dispersaţi, deci şi dezorganizaţi politic, pe când cei care au de câştigat de pe urma protecţionismului sunt o mână de patroni şi manageri, bine organizaţi şi care şi-au pus la punct un aparat eficient de lobby, să se asigure că sunt bine „auziţi” unde trebuie.
Din nou, interesele private, mita şi ideologia tribalistă au câştig de cauză. Mai grav este că ceea ce în trecut ar fi fost o problemă strict italiană sau franceză este acum, nolens volens, o pagubă pentru întreaga Europă. UE este, se pare, pentru „la bine şi la rău”. Consumatorii din 25 de ţări, în curând 27, au de suferit de pe urma slăbiciunii şi a lipsei de perspectivă a unor guverne vinovate.
Verdictul e dur însă uşor de înţeles. Comerţul internaţional duce la o folosire cât mai eficientă a resurselor disponibile, asigurând producţia bunurilor acolo unde sunt cel mai ieftin de fabricat, relativ vorbind, şi deci şi oferta lor la preţul cel mai ieftin, pentru consumatorul final. Asta nu înseamnă altceva decât că comerţul liber, la fel ca şi concurenţa pe plan local, încurajează prosperitatea şi corectitudinea în relaţiile cu clientul, pe când protecţionismul e expresia unor interese restrânse, o modalitate prin care producătorii locali „iau ostatici” consumatorii din zona UE, printr-un exerciţiu cinic de putere politică.
Principalii păgubiţi sunt atât consumatorii europeni, care vor plăti cu cel puţin 8 € în plus pentru fiecare pereche de tenişi chinezeşti, cât şi muncitorii din Asia, pentru care un loc de muncă în fabricile de încălţăminte, bine plătit după standardele locale, face diferenţa dintre viaţă şi moarte, uneori la propriu. (E frecvent afirmat, pe bună dreptate, că în locul „ajutoarelor” trimise cu multa pompă şi mărinimie de către politicienii vestici, ţările sărace ar duce-o mult mai bine dacă ar primi „cadoul” accesului liber pe pieţele vestice de mărfuri… asta ar fi şi sustenabil şi mai ieftin, însă ar avea „dezavantajul” că s-ar secţiona dependenţa de „bunăvoinţa” mofturoasă a factorului politic, care azi trebuie curtat.)
Mai mult, afectaţi vor fi în principal consumatorii săraci, cei ce cumpără acum pantofi chinezeşti, de calitate inferioară. Nu pot să mă gândesc decât că sfatul comisarului Mandelson—omul de paie scos în faţă, să ne spună cu neruşinare că „acesta nu e un mod protecţionist de gândire”—ar fi ca săracii europei să cumpere Prada si Gucci. E doar „cel mai bun compromis între interesele consumatorilor şi producătorilor europeni”, nu? În curând va ajunge poate să citeze clasicii: „dacă n-au pâine, să mănânce cozonac”. Nu sunt sigur câţi pantofi poţi cumpăra dintr-un salariu de birocrat UE însă ei sunt cu siguranţă un grup care nu va resimţi scumpirile.
Cel mai deprimant este că, pe termen lung, măsura nu va salva niciun loc de muncă şi nici nu va opri migraţia naturală (şi eficientă) a producţiei industriale în Asia. În loc să-şi accepte vocaţia fericită de furnizor de servicii, cercetare şi „inteligenţă pentru afaceri”, Europa se cramponează jenant şi fără perspectivă de o mână de industrii păguboase ale căror angajaţi pot beneficia oricum de ajutoare de şomaj considerabile pe perioada recalificării.
China furnizează acum aproximativ jumătate din totalul de 2,5 miliarde de perechi de pantofi vândute în Europa, însă pe piaţa pantofilor de piele, 4 cincimi sunt produse în Europa (Italia, Spania, Portugalia). La prima vedere am spune că agitaţia e inutilă, însă importul de pantofi din China a crescut cu peste 400% între 2001 şi 2005 iar Vietnam şi-a dublat livrările… tendinţa e aşadar clară. Singura alegere rămasă europenilor este între a facilita această tranziţie într-un mod inteligent şi a prelungi păgubos agonia unor industrii ce nu mai sunt competitive pe plan internaţional. Europa se pare că alege risipa instituţionalizată.
Lecţia concretă pe care România o poate extrage din acest dezastru constă într-un raspuns la întrebarea: cine vrem să ne fie aliaţii pe viitor? Un liberal—mai mult, oricine cu minime cunoştinţe despre comerţul internaţional—va prefera aliaţi serioşi, ca Maria Britanie şi Suedia, care s-au opus guvernelor „capturate” de interese restrânse şi păguboase. Vocaţia României şi a Bulgariei, dacă sunt interesate de prosperitate, este să fie voturile 13 şi 14, care înclină balanţa şi evită dezastrul.
Neamtu Tiganu a comentat:
6 Octombrie 2006 la 22:10
Draga Gabriel,
Intii vreau sa te felicit pt. articolu ala cu fratele si comentariile aferente.
Nici articolul de fata nu-i rau, e f. bine scris si f. bine documentat. Se bazeaza insa pe o “ideologie”, pe o “religie” si anume piata libera.
Am mai spus-o pe acest blog, aceasta e o utopie, piata libera nu a fost si nici nu va fi niciodata. Sunt sigur ca vei putea scrie un articol la fel de bine documentat, privind barierele vamale de pe piata otelului, de limitarile impuse prin norme de calitate si mediu inconjurator pt. “protectia” consumatorului, de masurile protectioniste ale exportului de resurse, petrol, minereu, nemaivorbind de chestii sensibile precum armament, tehnologie inalta, uraniu. Am putea extinde subiectu pe teme de protectia a muncitorilor din tarile in curs de dezvoltare, de programu de 7 zile, 60-70 de ore pe saptamina, de munca copiilor la cusut covoare… si… si.. si.
Citiva baieti dastapti au inventat acest termen de “piata libera”, termen nefondat nici teoretic si nici macar practic. Imi aminteste un pic de Capitalul lui Marx. Acest termen a fost folosit atita timp cit era in avantajul celor ce l-au inventat, cind s-a stricat jucaria vin alte considerente, sociale, politice.
Dupa mintea mea adevarata piata libera ar putea fi aplicata numai intro lume fara granite, fara interese nationale, fara guverne nationale, fara fanatisme religioase, cu o moneda unica, … da pina-tunci mai va. In pesimismul meu cred ca pe masura ce resursele naturale se vor epuiza, pe masura ce natalitatea respectiv, imbatrinirea populatie va fi extrem de diferita in lume, caracterul de “piata libera” se va atenua.
Barladeanu a comentat:
9 Octombrie 2006 la 16:10
Este greu de crezut ca dezechilibre acumulate in decenii pot fi eliminate peste noapte fara probleme majore. Pretul chinezesc este “prea mic” in masura in care se bazeaza si el pe practici interventioniste - cu efect de dumping - ale autoritatilor chinezesti. Absenta democratiei si limitarea domniei legii doar la anumite sectoare coboara artificial pretul, evident, cu efecte negative pe termen lung. Politica de desfacere orientata pe maximizarea cash-flow-ului si mai putin pe profit duce de asemenea la reducerea pe termen scurt a preturilor.
Pe termen lung doar cresterea independentei lucratorilor chinezi, prin introducerea masuri lor legislative si institutiilor statului de drept poate corecta distorsiunile de pe aceasta piata. Poate ca si chinezii, si celelalte popoare al lumii a treia de astfel de asistenta umanitare au nevoie din partea Occidentului.
Andrei a comentat:
12 Octombrie 2006 la 12:10
Vazand articolul, mi-am adus aminte de o dezbatere mai veche de pe forum, despre agricultura si subventii si produsele europene care ajung pe pietele africane…Astfel, vad ca ai ajuns sa iti dai seama de importanta unor astfel de locuri de munca pentru oamenii respectivi, nemaifiind cinic si spunand ca se pot recalifica, desi si chinezii sau vietnamezii se pot recalifica in alte domenii…
Problema e ca pana la recalificare apar probleme legate de somaj, insuficienta banilor din acea perioada sau in unele cazuri imposibilitatea recalificarii din cauza lipsei de bani sau a oportunitatilor etc, etc . Cred ca la fel este problema si in cazul locurilor de munca din agricultura din tarile africane, diviziunea muncii este impiedicata iar folosirea unui avantaj comparativ este anulata de bariera in calea comertului liber, fie ca e vorba de subventii, sau de taxe protectioniste.
In al doilea rand, de mentionat este un alt aspect. Faptul ca se pot gasi alte piete de desfacere pentru produsele respective (cazul nostru pantofi - ah, si sa nu uitam ca Europa a impus si cote la importurile de textile), astfel somajul nu este o consecinta inevitabila a unor astfel de politici. De exemplu, Rusia recent s-a suparat pe Moldova si a facut imposibile importurile de vin din Moldova, astfel producatorii de acolo s-au orientat catre Romania, prin intermediul careia isi exporta vinurile si in alte tari. Au reusit astfel sa ramana competitivi chiar daca tarul Putin le-a interzis accesul pe o piata bunicica…Asa ca antreprenorii chinezi si vietnamezi trebuie sa se reorienteze rapid pentru a evita falimentul sau diminuarea productiei…
In ceea ce priveste consideratiile legate de polticile de alianta din cadrul UE pe care Romania ar trebui sa le intreprinda, cateva aspecte trebuie subliniate: Basescu este atras de aspectul militar al celebrei axe, probabil datorita si formatiei sale, aspectele economice ocupand un un loc secundar, iar declaratiile sale pe teme economice de la preluarea mandatului fiind numarabile pe degete, iar Tariceanu este filofrancez din doua motive, al doilea intarindu-l pe primul: in primul rand, este o optiune personala, tipul admirandu-i foarte mult pe francezi, declarand ca admira cultura si stilul francez de viata, nemaivorbind aici de celebra sa afacere cu cei de la Citroen; in al doilea, din gest de fronda, ca sa se opuna axei lui Basescu, tinde sa se alinieze cu Franta si Germania…In ultimul rand, Tariceanu e destul de receptiv la astfel de politici, firma sa, Citroen, sustinand recentele mariri de taxe la importul de masini second hand, prin intermediul asociatiei la care este afiliata APIA. Si bineinteles ca masura a fost aprobata :). Astfel, cu actualul guvern si presedinte roman, cazul bulgar necunoscandu-l, este prea putin probabil ca Romania sa se alature Marii Britanii sau Suediei in demersuri contrare unor astfel de politici…Cel mai probabil, bandwagoning-ul s-ar putea sa fie de partea protectionistilor, printre care daca nu ma insel conduc detasat Franta si Germania.
Gabriel Mihalache a comentat:
12 Octombrie 2006 la 16:10
Nu e, cred eu, nici o contradictie intre ce am spus atunci si ce spun acum.
Liberalizarea sau blocarea comertului are castigatori si perdanti. Diferenta e urmatoare: in cazul libertalizarii, castigurile castigatorilor sunt suficient de mari incat sa le permite sa-i despagubeasca pe pedanti, pe cand in cazul inchiderii comertului, castigurile producatorilor locali nu sunt suficient de mari pentru asta.
Dincolo de exercitiul teoretic, in America chiar sa propus ca muncitorilor din industria otelului sa le fie oferita o suma fixa, one time deal, gen 12000-14000 USD, sa se angajeze sa nu mai lucreze niciodata in industia otelului, o industie care a cauzat mult protectionism, si deci multa paguba.
Diferenta intre ce spuneam atunci si ce spuna cum este urmatoarea: nu vad nici o problema ca muncitorul european sindicalizat sa se recalifice, in contextul unui sistem asistential considerabil, care-l tine relativ in puf; pe de alta parte muncitorii asiatici nu au nici un astfel de sistem de sustinere…
Si protectionismul si comertul liber fac “victime”, insa e o problema de minima atentie sa vedem cine pierde si cine castiga, cand, cat si cum, si pe urma sa face o judecata politica destul de simpla.
Andrei a comentat:
12 Octombrie 2006 la 22:10
Pai, problema noastra nu era cu muncitorii din state cu sisteme de welfare puternice, ci cu cei din cele de lumea a III-a, unde asistenta sociala inseamna infometare, iar imposibilitatea de a-ti folosi un avantaj comparativ la fel, un pasaport spre saracie crunta.
Exact asta era pozitia, faptul ca e foarte greu pentru cei din lumea a III-a sa se respecializeze insa din cate imi aduc eu aminte, ti se parea o echestie usoara.
Da, si comertul liber si protectionismul fac victime, insa in genere, comertul liber (inteleg aici state cu o economie dezvoltata tocmai pe baza acestuia, desi cu anumite sincope) permite o reorientare mult mai rapida, si o posibilitate mai mare de recalificare decat realitatile dintr-un stat de lumea a III-a chinuit de mult mai multe probleme decat unul vestic.
martial arts instruction a comentat:
30 Mai 2007 la 11:05
martial arts instruction…
Latest martial arts instruction news…