Care sunt cei mai mari capitalişti români? Cu siguranţă îmi veţi spune că afaceriştii. Totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa. Am o oarecare experienţă personală în acest domeniu  şi pot mărturisi cu mirare că principalii susţinători ai capitalismului, în spaţiul public, sunt studenţi cu studii tehnice sau profesori universitari, două grupuri ale căror destine sunt mai degrabă legate de bunăvoinţa sectorului public, social-democrat până în măduva oaselor, decât de mediul competitiv al sectorului privat. Cum se face că tocmai cei care au destul de mult de pierdut de pe urma privatizărilor şi dereglementărilor pe care le susţin, sunt pentru capitalism—principial, activ, fără echivoc—pe când cei care au făcut averi (legitime!) din minima liberalizare din ultimul deceniu, nu au nimic de spus sau chiar mai rău?

Avem plăcerea de a vă anunţa publicarea online a ultimei înregistrări video din seria de evenimente Săptămâna Libertariană (2006), masă rotundă “Privatizarea Educaţiei”, organizată la Opera Center II, în data de 16 octombrie 2006. Au participat, printre alţii: Cristian Ghinea (Dilema), Vlad Topan (ASE), Nicoleta Niculaescu (ANOSR), Dan Constantinescu (MEC), Adrian Miroiu (SNSPA). Înregistrările, audio şi video, sunt disponibile în pagina Multimedia a siteului.

Statul nostru, în marea… nu; în exagerata, ba chiar aş zice în dubioasa sa grijă ca tot ce mişcă să fie controlat, regulat, vegheat si supravegheat, a instituit o testare psihologică obligatorie a profesorilor. O primă etapă s-a încheiat în Capitală şi, după cercetarea câtorva mii din profesorii bucureşteni, ziarele descoperă, satisfăcute de titlul percutant, "Perverşi de şcoală nouă". Problema e că, dacă cercetăm efectiv faptele prezentate, noi descoperim mai degrabă perversiunea unui etatism de şcoală veche, nărăvit în răutate şi prostie.

Dacă eu aş hotărî să nu-mi mai plătesc facturile sunt convins că nu s-ar vorbi de o criză, decât eventual de una de caracter. Dacă un cartier de oameni face asta atunci, nu ştiu de ce, e o criză, una "socială"; ca şi cum termenul are puterea magică de a redefini ce e o criză. Dacă eu aş opta să mă-ngrop în datorii atunci ar fi problema mea personală. În clipa în care câteva mii de oameni fac asta problema este "socială" şi devine, nu ştiu de ce, a altora; ca şi cum termenul are puterea magică de a scuti oamenii de răspunderea proprie. Dacă eu aş sustrage un lucru atunci nu s-ar cere intervenţia Statului, decât ca să-l dau înapoi şi să fiu pedepsit. Dacă mulţimea de pe stradă face asta atunci, nu ştiu de ce, se cere intervenţia Statului ca să le rezolve problema, şi e învinovăţit de analişti şi de opoziţie dacă n-o face. Or, avem o încalcare a legii şi a unui contract de către o persoană privată, iar multiplicarea cazului nu-l schimbă absolut deloc. Nu văd ce rezolvare le-ar putea oferi Statul, alta decât una foarte vinovată.

Milton Friedman (31 iulie 1912 — 16 noiembrie 2006) a fost cel mai vizibil susţinător al libertăţii în spaţiul public american. Un economist eminent, cu importante contribuţii teoretice şi practice, laureat al premiului Nobel pentru Economie şi captivant orator, Friedman a reuşit să comunice cu publicul larg, cu sinceritate şi convingere, despre cele mai importante teme, de fiecare dată când libertatea individuală şi prosperitatea economiei de piaţă au fost în primejdie. Mesajul lui Milton Friedman a fost mereu lipsit de tehnicalităţi economice, însă argumentele sale au fost întotdeauna fundamentate pe o erudiţie şi expertiză ştiinţifică greu de egalat.

Este aşadar cât se poate de oportun ca astăzi, odată cu decesul său, să ne aducem aminte de nenumăratele sale contribuţii la cauza libertăţii, la înţelegerea fenomenelor economice şi politice.