La liberté d’expression est une des pierres angulaires du libéralisme. Elle est, du moins dans son principe, une des valeurs les plus profondes de la culture politique occidentale. Menacer de mort une personne qui en a usé constitue une menace pour le principe lui-même et donc pour la civilisation qui se fonde sur lui. C’est ce qui vient de se produire avec Robert Redeker, un professeur de philosophie menacé de mort par les islamistes pour avoir écrit un article corrosif sur l’islam.
Arhiva pentru Ianuarie 2007
Français: Liberté d’expression
“Fraierii” tranziţiei
Există oameni care minimalizează rolul jucat de “oamenii de rând” în transformarea democratică a României. Ei contestă însăşi această transformare: la putere sunt tot securiştii, activiştii PCR sau odraslele lor. Aceasta viziune a tranziţiei le repartizează "oamenilor de rând" rolul ingrat de fraieri.
Icoanele în şcoli. O perspectivă libertariană.
Este regretabil că termenii în care a decurs dezbaterea pe tema icoanelor în şcoli reflectă dezinteresul pentru libertate. “Să menţinem sau să eliminăm icoanele din şcolile de stat româneşti?” Însăşi formularea problemei ascunde presupunerea că decizia trebuie să fie colectivă, nu individuală. Orice am răspunde, suntem obligaţi să presupunem că noi toţi împreună – prin mecanismul democratic al deciziilor colective – va trebui să decidem soarta totalităţii bucăţilor de perete din fiecare clasă a fiecărei şcoli a fiecărui oraş si sat din România. Există însă nenumărate decizii importante pentru toţi pe care nu le luăm în mod colectiv. Ar trebui oare să decidem colectiv şi un preţ uniform al laptelui în România? La fel cum pe o piaţă liberă preţul laptelui variază de la cartier la cartier în funcţie de preferinţele relative ale consumatorilor, într-o ordine a libertăţii individuale, distribuţia icoanelor pe bucăţile de pereţi ai şcolilor este decisă în mod dispersat de deciziile elevilor şi profesorilor din teritoriu cu privire la pereţii “lor”.
Spor la condamnat!
Articolul dlui. Bucurenci, sincer în revolta sa naivă, m-a făcut să înţeleg că, în măsura în care comunismul a avut şi "o parte bună" (sper ca ghilimelele să atenueze şocul provocat de o asemenea afirmaţie cutremurătoare), această parte bună este vaccinarea oamenilor cu scaun la cap împotriva iluziilor demiurgice ale unei ideologii găunoase şi încă seducătoare.



