33 comentarii la “Icoanele în şcoli. O perspectivă libertariană.”

1. Claudiu N a comentat:
   14 Ianuarie 2007 la 00:01

   Cand am citit titlul articolului (foarte bun de altfel) as fi putut baga mana in foc ca e despre privatizarea si/sau liberalizarea scolilor.

   Acum, dupa ce l-am citit, ma intrebam dece nu ai vorbit de solutia asta ? (O fi prea evidenta). Mai ales ca solutia liberala (sau libertariana daca preferi) e partial controversata si intre liberali. Ma refer la competitia intre sistemul in intregime liberalizat si cel cu vouchere.

2. Ionut Sterpan a comentat:
   14 Ianuarie 2007 la 21:01

   Multumesc Claudiu. De ce nu am propus solutia privatizarii din temelii? Un motiv este ca solutia privatizarii aici e prea costisitoare pentru o problema atat de mica. Nu as lua in serios un IT-ist care vrea sa imi schimbe sistemul de operare doar pentru ca un add-on se conecteaza la net si o data la doua zile imi apare cate un pop-up publicitar. Eu l-am angajat doar pentru acea problema! Intrebarea ta e extrem de oportuna pentru ca arata de ce in discutiile publice contemporane libertarienii – chiar daca niste ganditori mai sofisticati decat expertii zilei – nu ajung sa fie luati in serios. Solutia schimbarii “sistemului de operare” e prea costisitoare in ochii publicului, genereaza prea multe probleme noi, pentru ca publicul are in minte de fiecare data o anumita problema mica, o strada cu gauri, un profesor prost, un taximetrist prea smecher, subiecte locale de ziar. M-am gandit sa ofer o solutie necostisitoare problemei noastre, acuza de discriminare din cauza icoanelor.

   De altfel, schimbarea sistemului de operare poate nici nu rezolva problema! Problema originara de la care a pornit totul - cineva care a acuzat proprietarul scolilor de discriminare din cauza prezentei icoanelor - ar putea ramane chiar daca proprietarul nu ar fi statul. In loc sa se planga Comisiei de stat pentru Combaterea Discriminarii s-ar plange unei Comisii private sau unui arbitru privat. (In principiu poti actiona in judecata pe oricine pentru orice.)

3. Claudiu N a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 00:01

   Da, inteleg, problema icoanelor pe pereti e prea mica pentru a justifica, singura schimbarea intregului sistem. Ai dreptate. Dar este si ea un motiv, chiar daca unul minor, printre marea masa de motive pentru care o privatizare ar fi un sistem mai bun.

   Un sistem liberal, sau in orice caz mai liberal, este unul in care parintele alege scoala la care isi da copilul. Daca el vrea sa il educe intr-un fel sau altul depinde de alegerea sa. Daca vrea il da la o scoala musulmana, hindusa, atee, religioasa sau nu, in care se predau unele materii sau nu, etc… Deci, in opinia mea, liberalizarea ar elimina problema icoanelor, intru cat parintele stie din start la ce scoala isi trimite copilul. Si chiar daca presupunem ca nu s-a interesat despre scoala si nu stie ca ea ar fi una cu icoane pe pereti, tot poate sa schimbe scoala copilului sau mult mai usor decat sa intreprinda o actiune in justitie pentru a schimba intregul sistem.

   Daca sistemul e de Stat, si toate scolile trebuie sa se conformeze la aceleasi regului, atunci sistemul e clar suboptimal. Pentru ca nu va putea lua in calcul diversitatea la care e confruntat. Orice decizie ar fi luata de catre organul planificator central in cazul icoanelor pe pereti, lezeaza pe cineva. Daca le lasi e clar favorizezi cei care doresc o educatie crestina pentru copiii lor, daca nu ii favorizezi pe cei care vor una atee. Deci orice ai alege satisfactia nu e maxima, si asta pentru ca nici o scoala nu se poate adapta la nevoile intalnite. Sau ii lezezi pe toti (satisfactia e departe de a fi maxima), sau ii lezezi pe unii si nu pe altii (satisfactie mai mare decat in cazul precedent dar tot nu maxima). Solutia, daca tot e sa impui ceva, ar fi sa impui atunci dorinta majoritatii, deci sa lasi icoanele pe pereti, pentru ca asta ar maximiza satisfactia optinuta.

   Zici ca noi, liberalii/libertarienii, ne discreditam prin a vrea tot timpul o reforma totala a sistemului. Ai dreptate, dar de multe ori singura solutie durabila (la termen lung) este o reforma totala, nu o serie de reforme conjuncturale care in final rezulta intr-un sistem greoi din care nimeni nu mai intelege nimic (ca educatia nationala a Frantei).

4. Ionut a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 14:01

   “Soluţia libertariană a acestei probleme este să permită blocajul sau bruierea mesajului venit dinspre banca întâi cu un mesaj simetric de semn opus pe care fetiţa îl poate transmite afişând un tablou cu Freud sau Mahomed în dreptul băncii ei. Şi acum situaţia este simetrică, însă într-un fel în care gradul total de libertate creşte.”

   Eu nu inteleg de ce numesti asta solutie, atita timp cit asta e starea de fapt din momentul aparitiei problemei. Nu cunosc constringeri din partea cuiva in atirnarea pe pereti a tabloului lui Freud, asa cum nu existau constringeri in atirnarea icoanelor.

   Acum, gestul atirnarii unui tablou cu Freud in dreptul bancii a doua in replica icoanei din dreptul bancii intii poate:
   - produce efectul simetric opus, descris de tine;
   - produce conflictul intre banca intii si banca a doua.
   E ca si cum doi oameni, unul alb si unul negru, se intilnesc, obligati de circumstante, intr-un spatiu public purtind tricouri pe care ar fi imprimat: “Albii/ Negrii sint cei mai destepti”. Ma indoiesc ca o astfel de intilnire s-a produs fara a stirni o situatie conflictuala.

5. Bogdan Enache a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 14:01

   In cazul in care scolile sunt private, proprietarul scolii are dreptul sa isi rezerve clientii si sa stabileasca regulile, modul de predare, intreaga ambianta, inclusiv prezenta sau non-prezenta unor icoane - altfel spus, prin insusi faptul ca este proprietar el are dreptul de a discrimina.

   Arbitrajul privat sau judecatorul nu se substituie proprietarului sau trece dincolo de dreptul de proprietate; in cazul unei dispute intre elevi atei si si elevi religiosi el nu poate decat facilita un dialog si eventual un consens insa nu poate conferi drepturi sau stabili interdictii, ca in cazul unei dispute privind transferuri de drepturi de proprietate, in acest caz aceasta prerogativa apartine in definitiv exclusiv proprietarului.

   Asadar, discriminarea nu se pune ca problema in cazul unui sistem privat si optional de invatamant - nu-ti place, nu te duci! S-ar putea ca nu totul sa fie placul tau iar daca ai un grad atat de redus al tolerantei la lucruri care iti displac, nu e nicio problema, caci nimeni nu te obliga sa te duci in locul respectiv !

6. Ionut Sterpan a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 15:01

   Bogdan, problema e tocmai ca nu iti place, iar solutia ta e “pleci”. Gandeste-te la procesele in care clientii acuza proprietarul magazinului cutare ca scarile de-acolo sunt alunecoase si clientul si-a luxat glezna. Exista o problema. Si chiar in anarho-capitalism pot exista diferite solutii, nu doar plecatul. Plecatul clinetului poate fi mai costisitor pentru proprietar decat compensatul.

7. Ionut Sterpan a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 15:01

   Ionut, totusi simetria nu e o stare de fapt. Dreptul elevilor de a-si agata postere in clasa nu e aplicat atat de clar ca dreptul dirigintilor / directorului de a agata icoane in clasa. Chiar daca ar fi asa, simetria tot nu prea e o stare de fapt si pentru ca icoana e agatata deasupra tablei (loc privilegiat, toti il vad), iar eu deasupra tablei nu prea pot agata pe Mahomed.

8. Claudiu N a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 16:01

   “Gandeste-te la procesele in care clientii acuza proprietarul magazinului cutare ca scarile de-acolo sunt alunecoase si clientul si-a luxat glezna.”

   Dar aici e vorba de un proces normal intr-o societate liberala, bazat pe idea ca cine greseste plateste. Atunci cand pui niste scari intr-un magazin, implicit pentru a fi folosite de clientela pentru a se deplasa la un etaj la altul trebuie si sa te asiguri ca ele sunt bine montate, si sunt in stare de a fi folosite fara a provoca o dauna celor care le folosesc.

   Pe cand icoanele intr-o sala nu provoaca nici o dauna, ba chiar mai mult orice parinte poate sa le vada printr-o simpla vizitare a salilor de curs inainte de a isi trimete copilul la aceea scoala.

   Ai dreptate plecatul clientului poate fi mai costisitor decat compensatul, dar cazul acesta atunci se va solutiona natural. Proprietarul magazinului vrand sa il compenseze si nefiind nevoie sa fie dat in judecata.

9. Bogdan Enache a comentat:
   15 Ianuarie 2007 la 16:01

   Cazul luxatului gleznei pe proprietatea mea datorita neglijentei mele este similar cazului in care cainele meu scapa din lesa si te musca : responsabilitatea imi revine si poti cere despagubiri daca acceptam neglijenta, alaturi de agresiune, ca motiv in stabilirea culpei. E o discutie deschisa aici.

   Cat despre solutia de tip “pleci”, evident ca nu este singura. Hirschman zice ca sunt cel putin 3 de fiecare data : loialitate, contestare (negociere sa zicem, si putem include in aceiasi categorie un fel de dialog sau arbitraj moral) si abandon (adica “pleci”). Insa noi nu vorbim de diverse solutii reciproce, voluntare ci de cazul limita al inexistei unor astfel de solutii reciproce : adica, la nivelul relatiilor de drept, a relatiilor de proprietate, un conflict ireductibil este transat de proprietarul legitim, proprietatea echivaland cu raza de control final asupra unor bunuri.

10. Rhea a comentat:
    15 Ianuarie 2007 la 16:01

    “Este regretabil că termenii în care a decurs dezbaterea pe tema icoanelor în şcoli reflectă dezinteresul pentru libertate. “Să menţinem sau să eliminăm icoanele din şcolile de stat româneşti?” Însăşi formularea problemei ascunde presupunerea că decizia trebuie să fie colectivă, nu individuală.”

    Nu reflecta dezinteresul pentru libertate, reflecta prostia care bantuie in presa autohtona. Problema asta e falsa. Nu trebuie sa fii libertarian ca sa dai raspunsul de bun-simt pe care l-ar fi dat majoritatea, daca ar fi fost intrebati pe strada, inainte de inflamarea spiritelor: sa atarne fiecare ce vrea in clasa – respectiv, sa decida elevii si dirigintele.

    De unde ar fi venit acest raspuns, inainte de declansarea scandalului? Din cutume si din perceptia asupra spatiului public. Iata despre ce e vorba:

    Daca spatiul public si institutiile publice sunt ale Statului, inseamna ca sunt ale noastre, ale cetatenilor. Dar cum se traduce asta, raportat la individ? Ca o forma de proprietate colectiva, in care TOTI trebuie sa decida ce face UNUL pe proprietatea in cauza? Nici pomeneala!!!

    Se traduce asa: cata vreme ocup o particica din spatiul public, aceea este proprietatea MEA. Daca stau pe o banca in parc, niciun om normal n-o sa-mi spuna: ridica-te tu, ca sa ma asez eu!

    La scoala e la fel: fiecare elev are – cat timp e elev - banca lui, bucatica lui din peretele clasei s.a.m.d.

    Nu sunt de acord cu analogia pe care ai facut-o intre situatia chiriasilor si situatia cetatenilor, ca utilizatori ai spatiului public. E o analogie periculoasa, fiindca proprietarul poate sa procedeze dupa cum il taie capul, eventual abuziv, in relatiile cu chiriasii.

    Dar Statul nu e un proprietar adevarat: proprietarii suntem noi, asa ca el n-are niciun drept sa ne dirijeze comportamentul in spatiul public.

    Mai zic o data: aceasta proprietate colectiva se traduce, in realitate, prin dreptul de proprietate temporar si limitat al fiecarui individ asupra portiunii din spatiul public pe care o ocupa.

    Totusi, pana unde merge libertatea mea de a folosi cum cred de cuviinta „bucata” de spatiu public care imi revine, cat timp stau acolo? Pai, aici intervin normele de conduita din epoca respectiva. Nu-i nevoie sa vina ministrul sa-mi dicteze ce sa fac, si nici sa se organizeze referendum pe tema asta.

    In lumea de azi, e perfect normal si decent ca tu sa pui o icoana in dreptul bancii tale, iar eu sa pun o ilustratie cu Alba-ca-Zapada sau fotografia lui Freud.

    Cat priveste argumentele cu discriminarea ateilor si a altor culte decat cel ortodox, astea sunt de o imbecilitate monumentala. Nu merita luate in seama.

    In concluzie, „libertatea simetrica” de care vorbeai exista oricum, fara sa fie stipulata nicaieri explicit. Abia odata cu scandalul, tot felul de nechemati s-au apucat sa bata campii, varand in cap publicului ideea ca fie Ministerul, fie noi cu totii ar trebui sa decidem ce fac elevii in clasa care este de fapt A LOR, cat timp frecventeaza scoala respectiva.

11. Bogdan Enache a comentat:
    15 Ianuarie 2007 la 17:01

    Corectie : neglijenta nu este opusa agresiunii, ci parte distincta a aceasteia. Orice agresiune impotriva unei persoane sau proprietatii persoanei presupune stabilirea cauzalitatii si a culpei agresorului. Culpa poate fi deliberata, prin neglijenta sau inexistenta, desi exista cauzalitate ( A sigur l-a ucis pe B). In acest ultim caz este vorba de riscuri inerente, de accidente impotriva carora nu te poti asigura (de exemplu A sare in fata masinii lui B). In chestiunea neglijentei problema (deschisa) care se pune este daca responsabilitatea pentru agresiune trebuie sa fie integrala (comparativ cu agresiunea premeditata) sau partiala, nu insa daca aceasta este inexistenta - responsabilitatea exista si in acest caz.

12. Ionut a comentat:
    15 Ianuarie 2007 la 20:01

    Ionut Sterpan,
    Spui ca simetria nu este o stare de fapt. Eu cred ca nici nu este de dorit sa devina o stare de fapt in astfel de situatii; gindeste-te putin: vecinul meu asculta manele la maxim - prin simetrie eu voi asculta Queen la maxim; rezultatul este disconfortul atit al meu, care nu-mi doresc sa ascult la maxim dar altfel nu pot acoperi manelele, cit si al vecinului, si sa nu mai vorbim de ceilalti vecini, care probabil ar prefera sa doarma si imi vor trimite atit mie cit si vecinului meu sectoristul pe cap, si asta, cred eu, pe buna dreptate, nu?

    Rhea,
    Sustii ca problema nu exista de fapt si reduci totul la decizia majoritatii. Bun, asta e cit se poate de clara, in conditiile in care 86% din populatie se declara de religie ortodoxa; Mai sustii ca prezenta insemnelor religioase in scoli sa fie hotarita de copii si diriginti; eu sint de acord cu acest lucru; dar din 25 de elevi dintr-o clasa unul se poate simti deranjat de prezenta icoanelor, iar pentru el insemnele religioase valoreaza destul de mult incit sa le opuna, prin simetrie, icoanelor, dar in acelasi timp, inevitabil, discutiei majoritatii - ce se va intimpla in acest caz? Ce s-a intimplat in cazul profesorului buzoian, adica majoritatea a hotarit? Pai tocmai asta a dus la deschiderea conflictului si apelul catre institutiile statului la reglementarea situatiei.
    De asemenea cred ca faci si o confuzie intre proprietate si dreptul de a folosi o proprietate; ca sa fie mai clar, de pe banca din parc nu ma poate ridica nimeni cit timp stau pe ea, dar nu o pot transforma in lemne de foc daca asta e vointa mea.

13. Adi de la Valcea a comentat:
    17 Ianuarie 2007 la 01:01

    da, ca multe chestii libertariene si asta suna bine in teorie dar in practia o da in bara. cred ca e complet nerealista - poate intr-o societate de oameni draguri si liberali ar merge dar nu in romania 2007. ionute, uite aici cateva motive pt care nu sunt de acord cu tine

    1)in cazul libertatii simetrice ce se intampla cu grupurile religioase (sau atee) care nu au simboluri religioase si carora religia le interzice sa aiba asa ceva? ce afiseaza ei in contrapondere? nimic! in cazul asta vor ramane pe pereti doar simbolurile unor grupuri religioase iar altii vor fi exclusi, si problema ramane nerezolvata.

    2) care exact sunt mecanismele prin care profesorii si elevii vor negocia (si vor obtine un reglaj fin) daca si cum se vor afisa simbolurile religioase? vreau o descriere a unei situatii.

    3) daca avem libertate simetrica chiar crezi ca majoritatea ortodoxa va sta cu mainele in san cand unii elevi ne-ortodocsi si/sau ne-crestini vor incerca sa isi afiseze simbolurile lor in scoli? imi pare rau, dar daca crezi asta nu stii in ce tara traiesti.imi imaginez cum se va intampla un “dialog”: minoritarii isi vor si simbolurile lor. din cate stiu eu reactia majoritatii (am cunoscut-o si pe propria piele) va fi un raspuns negativ: sectanti care isi fac propaganda in scoli si care fura sufletul copiilor … you know the stuff! propunerea ta ar functiona daca majoritatea ar fi dispusa sa accepte si alte simboluri religiose (si atee) in scoli decat ale ei. asta e probabil sa se intample intr-o tara in care majoritatea populatiei are reflexe liberale. DAR IN ROMANIA NU EXISTA ASEMENEA REFLEXE! solutia asta pur si simplu nu e buna pt romania. imagineaza-ti o scoala romaneasca (mai ales una din vreun sat) in care majoritatea vor accepta simboluri evreisti sau ale martorilor lui iehova.

    4)sa presupunem ca o minoritate vrea sa isi afiseze simbolurile dar majoritatea refuza? ce mecanisme legale vor exista stfel incat minoritatea sa isi poata afisa simbolurile si sa avem libertate simetrica? daca majoritatea pur si simplu refuza celelalte simboluri religioase, cum facem sa protejam minoritatea si sa ii dam si ei libertatea de a-si afisa simbolurile.

    5)sa presupunem ca exista vreun mecanism (o lege) iar in cazul in care majoritatea impiedica minoritatea in a-si afisa simbolurile religioase inotodeuna inspectoratul sau politia pot intervenii. dar atunci libertatea simetrica nu e cu nimic mai buna decat constrangerea simetrica din 2 motive: a) intensitatea mesajului de putere a simbolurilor minoritarilor pt majoritar va fi si mai puternica pt acestea apar acolo chiar impotriva vointei lui si doar datorita unei legislatii (care ii da voie minoritarului sa le isi afiseze simbolurile) si a unei aplicari a legii de catre politie sau minister. b) icoanele nu vor fi acolo datorita unui dialog ci datorita unei legi. adica vin de la minister si in final de la legislativ. cred ca un libertarian ar inghitii greu asta.

    5) inca o problema practica: afisarea simbolurilor religioase sau atee de catre minoritarii in va face o tinta a discriminarii de catre majoritate - atat alti elevi cat si profesorii ii vor persecuta. (ih, si aici eu pot sa fiu martor). si asta, din nou, pt ca societatea noastra nu are reactii liberale. cel mai probabil, din frica minoritatile vor renunta la a-si afisa simbolurile. si atunci problema e aceiasi

    6) si in sfarsit… ionute, te rog mai lasa-ne cu bau baul libertarian cu drumul catre servitute. adica mai mult de atat nu stiti? giz! asta e un fel de the master argument al libertarienilor? de fiecare data cand e o discutie libertarianul scoate din palarie argumentul (se citeste tare, cu voce pe nas, de popa ortodox): orice interventie a statului in economie sau in probleme sociale va duce inevitabil la totalitarism pt ca deschide usa altor interventii ale statului, si apoi ale altora, si VAI!,nu vom stii si nu vom putea sa oprim ca statul sa acapareze totul si sa legifereze peste orice domeniu pt ca suntem niste copii mici iar el un bau bau mare. da-mi un exemplu de stat libertarian :)) din lumea asta. atat in europa de vest cat si in u.s. statul a intervenit serios in prbleme educationale, sociale si economice (da, si in U.S.!)si nu s-a ajuns la totalitarism. sau statele alea sunt totalitare pt tine?

14. Claudiu N a comentat:
    17 Ianuarie 2007 la 16:01

    Pentru Adi de la Valcea:

    In primul rand ma vad obligat sa iti arat o contradictie in lucrurile pe care chiar tu le spui:

    Mai intai spui: “multe chestii libertariene si asta suna bine in teorie dar in practia o da in bara”, insinuand ca tezele libertariene ar fi fost aplicate candva si ca nu au functionat, fara a da un exemplu de locul unde s-a produs acest fapt.

    Dupa care tot tu ceri: “da-mi un exemplu de stat libertarian ) din lumea asta.”, insinuand de data asta inversul ca tezele libertariene nu au fost aplicate niciodata.

    Un lucru ne putand fi si adevarat si fals in acelasi timp, sunt curios daca poti sa explici fara sa te contrazici situatia de mai sus.

    In al doilea rand, solutia liberala nu este de a pune sau a nu pune icoane in scoli, ci de a lasa scoala, care sa aibe o raspundere in fata parintilor, sa decida daca vrea sau nu icoane in propria scoala.

    Intrebarea se pune cum sa poata fi scoala trasa la raspundere de catre parinti? Si raspunsul liberal este prin a o face dependenta de acei parinti, adica prin a da parintilor dreptul de a isi alege liber scoala.

    Un parinte care nu doreste ca copilulu sau sa aibe o educatie crestina are posibilitatea sa nu isi duca pe copilul la o scoala crestina. Inversul e valabil pentru parintele ateu sau de alta religie.

    Apoi daca scoala se specializeaza pe educatia copiilor la o anume religie pe care nimeni nu o vrea, va ramane fara elevi. Daca nu e subventionata se va inchide sau va fi vinduta altcuiva care sa aibe o sansa sa o puna pe picioare prin a atrage parintii sa isi dea elevi la aceea scoala.

    In opinia mea, pentru a repara sistemul de educatie romanesc, ar de ajuns:
    - sa fie trecute toate scolile si liceele din Romania pe un sistem de vouchere de tip englez,
    - sa fie liberalizata complet piata educatiei (adica oricine sa isi poata deschide o scoala),
    - si avand in vedere externalitatile pozitive pe care le degage institutile de invatamant sunt favorabil unui impozit 0 pe acest gen de activitate.
    - sa se privatizeze treptat scolile de Stat care nu se pot intretine din voucherele primite

    Astfel prin vouchere oricine are aces la educatie, parintele nu e la cheremul scoli sau a invatatorilor, scolile ar incerca sa faca o oferta cat mai apropiata de vrea parintele si s-ar lupta intre ele sa aibe profesori cat mai buni.

    PS: Stiu ca mesajul tau anterior nu mi-a fost adresat dar am simtit nevoia sa ii raspund. Sper ca te-a lamurit cu privinta la pozitia liberala.

15. Adi Copilul Minune de la Valcea a comentat:
    17 Ianuarie 2007 la 23:01

    ce propui tu aici pt a rezolva problema icoanelor in scoli e o reforma a intregului sistem de invatamant romanesc. raspunsul tau e nerealist si nepractic (cel putin deocamdata) chiar tu ai spus-o: problema icoanelor e prea mica pt a justifica o schimbare masiva a intregului sistem educational. in plus ca pt a reforma sistemul educational in directia in care vrei tu ai nevoie de o reforma a intregului sistem economic de la noi. daca reformezi invatamantul romanesc acum in directia libertariana data fiind structura economica si metehnele de la noi, pur si simplu nu va merge, va di un mare colaps. ori problema icoanelor e o problema stringenta si pe mine ma intereseaza ce solutie aveti voi for here and now, nu intr-o situatie in care intreg sistemul economic din ro (si toate obiceiurile si asteptarile legate de invatamant sunt schimbate). solutia care o dai e ceva de genul: “doctore ma doare degetul … eee, ai nevoie de un corp nou!” spuneti si voi o solutie ce poate fi pusa in practica acum si aici! ceva piecemeal are mai multe sanse sa functioneze decat sa imi spui ca trebuie reformat totul.

    zici: “solutia liberala nu este de a pune sau a nu pune icoane in scoli, ci de a lasa scoala, care sa aibe o raspundere in fata parintilor, sa decida daca vrea sau nu icoane in propria scoala”. bun, imagineaza-ti urmatorul scenariu din romania: intr-o scoala dintr-un sat sunt 70% elevi ortodocsi si 20%neo-protestanti si 10% unitarieni. 30% vor sa se scoate icoanele iar 70% nu. solutia libertariana ce ne spune? scoala e responsabila in fata parintilor si ei vor avea puterea de decizie. ei bine 70% vor decide ca icoanele sa ramana, iar 30% le vor afara. minoritatii ii ramane 2 solutii: a) sa accepte pozitia majoritatii, dar stii la fel de bine ca si mmine ca asta nu e liberalism. poate fi democratie dar nu e liberalism, ba chiar e unul din cosmarurile unor liberali ca de tocqueville, o dictarura a majoritatii in carre unele libertati ale minoritatii sunt calcate in picioare. b) solutia pe care o propui: nu le convine celor 30%, pur si simplu isi iau talpasita. si pt a putea face asta si a avea totusi parte de educatie e nevoie de o reforma masiva a sistemului educational (si nu numai a sistemului educational, pt ca e nevoie ca oamenii sa isi poata permite sa sustina financiar un sistem educational privat sau macar semi-privat iar pt asta e nevoie de o bunastare pe care nu o avem. o alta intrebare: chiar crezi ca va fi sustinere sociala pt o asemnea propunere? pt asta oamenii trebuie sa stie si sa fie pregatiti sa plateasca pt educatie, cati de la noi au asteptarile astea?)

    din nou, data fiind urgenta problemei icoanelor ce ne va spune liberalul? asteptati pana reformam intregul sistem…? dar minoritarii au platit si ei taxe si au dreptul la educatia platita inclusiv din taxele lor precum si la protectia statului.

    sper ca nu va suparati daca imi dati si mie o solutie cu care pot sa merg la minister, la ong-uri, sa ies in media, sa o propun despre cum poate fi rezolvata situatia asta acum si aici fara sa le spun oamenilor: asteptati pana obtinem o economie liberala 100%. eu sunt un om practic, avem o problema, vreau o solutie viabila.

    senzatia pe care mi-o dati voi libertarienii e ca traiti intr-un turn de fildes ignorand problemele pe care le avem si mai ales solutii practice la ele. de fieccare data si la orice problema (indiferent de problema!) oferiti acelasi bla bla “liberalizarea si privatizarea totala a pietei, mecanismele pietei libere vor rezolva ele insele problema fara interventia statului samd.” btw, despre ce piata libera vorbiti voi? pe ce planeta? in care dintre cele mai bune luni liberale? e vreo piata libera pe pamant conform standardelor libertariene?

    si cu asta ajung sa iti explic aparenta contradictie:

    cand spun ca multe chestii libertariene suna bine in teorie dar o dau in bara in practica ma refer la faptul ca sunt argumente bune/valide (asta e cu partea buna in teorie) dar care pur si simplu NU POT FI aplicate - ca sa spui ca o dau in bara in practica, nu trebuie sa presupui ca au fost aplicate undeva si candva. e de ajuns sa iti dai seama ca NU POT FI APLICATE: nu sunt indeplinite conditiile necesare pt a putea pune in practica solutia, sau are consecinte sociale nasoale, etc, etc trebuie numai putin de forward thinking.(si din cate imi dau seama nu e un singur motiv pt care multe solutii nu pot fi aplicate, ci motive multe si locale, in functie de probleme) uite, eu aici ti-am niste motive pt care cred ca solutia libertarriana aici o da in bara in practica fara sa astept ca oamenii sa incerce sa o puna in practica. nu cred ca teoriile politice sunt dupa modelul: am teoria, o pun in practica sa vad daca e infirmata sau confirmata. nu era nevoie de pus in practica comunismul pt a ne da seama ca e gaunos. de fapt niste prieteni de ai tai din sec xix si-au dat seama de asta inainte de a fi pus comunismul in practica.

    mutumit cu contradictia?

16. Claudiu N a comentat:
    18 Ianuarie 2007 la 02:01

    Sincer, nu ma asteptam sa dai un raspuns asa complet. Ma vad obligat sa ii raspund pe etape.

    “problema icoanelor e prea mica pt a justifica o schimbare masiva a intregului sistem educational”

    Corect, imi mentin parerea ca nu doar din cauza aceasta ar trebui privatizat sistemul educational. Este si asta unul dintre motive, dar sunt altele mai mari decat acesta si mai urgent de rezolvat. Problema rezolvata de liberalizare nu este “cea a icoanelor in scoli” ci mai general cea a educatiei in scoli, anume cea a educatiei culturale in scoli.

    “data fiind structura economica si metehnele de la noi, pur si simplu nu va merge, va [fi] un mare colaps”

    De ce? Pot si eu sa stiu la ce te referi cand spui “structura economica”? Si mai ales de ce nu ar merge si s-ar produce un mare colaps? Da o explicatie logica nu fa o previziune dezastruosa fara sa o justifici.Oricine poate spune un lucru fara sa il justifice.

    Previziunea asta dezastruoasa imi reaminteste de un conservator dur cu care discutam o data. Unul dintre argumentele sale favorite impotriva libertatii era de a spune ca daca se da libertate atunci va veni haos, anarhie si “inevitabil” dezastru. Si el spunea asta fara a da nici o justificatie de ce un astfel de lucru s-ar produce.

    “ori problema icoanelor e o problema stringenta si pe mine ma intereseaza ce solutie aveti voi for here and now”

    Perspectiva liberala asupra societatii este una care are la baza teza ca cel mai imoral lucru din lume este sa impui altora proprile valori morale. Tu ce imi ceri este sa iti spun, in calitate de liberal, este care valoare morala as impune-o in cazul in care nu as mai fi liberal si are trebui sa impun una. Prin urmare nu iti mai pot da un raspuns liberal ci unul personal.

    Pentru ca totusi insisti sa ai un raspuns o sa ti-l dau. Ca regula generala, atunci cand e clar ca solutia liberala nu va fi aplicata, adopt o perspectiva strcit utilitarista si spun ca daca optimul de prim rang nu va putea fi atins, atunci macar sa incercam sa atingem un optim de rangul doi. In cazul icoanelor, cum nu dam voie fiecarei scoli sa se adapteze cereri locale si trebuie sa impunem o valoare peste tot, sunt favorabil lasarii icoanelor in scoli pentru ca majoritatea nationala este Crestina.

    Deci pentru a sintetiza, a impune o regula stricta este un lucru rau, dar daca trebuie sa se impuna una sunt pentru a se impune cea care face cel mai mic rau, anume cea care lezeaza minoritatea si nu majoritatea.

    “doctore ma doare degetul … eee, ai nevoie de un corp nou!”

    Metafora ta nu merge in cazul nostru. Noi nu cerem, si nu am cerut niciodata un om altfel decat este. Nu am cerut niciodata vre-un “om nou” sau vro lege care sa faca omul sa se comporte altfel decat s-ar comporta liber.

    Daca vrei sa mearga metafora ar fi: “Doctore, iau otrava si ma doare burta, ce e de facut?” Si intrebarea pe care o pui tu este “Daca pacientul tot mai ia otrava ce e de facut?”
    Pai atunci bineinteles ca noi o sa-ti spunem “Ar fi bine sa nu mai ia otrava, dar daca persista in a o lua, atunci trebuie sa ia medicamente, sa o ia in doze cat mai mici, etc…”

    Problema cu societatea noastra (otrava la care ma refeream) e interventia statala exagerata. Aceasta interventie e atat de mare si atat de raspandita pana la punctul in care ea a devenit ceva normal si natural de care nu ne mai putem separa. Nici nu ne mai putem inchipui cum ar fi sa nu intervina Statul pentru ca un lucru sa se faca. Ni se pare de neconceput ca spiritul antreprenorial sa poata actiona in locul Statului.

    Si acum exemplul tau, care e extrem de pertinent si arata bine situatia practica cu care ne confruntam.

    In cazul descris de tine, ne plasam intr-o perspectiva liberala: scoala ar trebui sa fie independenta si sa caute sa atraga cat mai multi elevi pentru a le lua voucherele. Deci va cauta sa aleaga o solutie care ii maximizeaza acest numar de vouchere. Doua scenarii: sau alege o cale de mijloc care i-ar aduce toti elevii (situatie de vis pentru ca ar lua toate voucherele) sau, daca nu gaseste aceasta solutie, alege cea care ii maximizeaza numarul de vouchere, anume cea de a da o educatie ortodoxa. Si acum pentru ceilalti 30%. Daca ei sunt destui o alta scoala poate sa se deschida care sa le fie pe plac. Prin “destui”, inteleg un numar de elevi cu destule vouchere cat sa justifice investitia privata de a crea o scoala. Daca nu solutia poate fi tot crearea unei scoli, la care pe langa voucher sa se mai plateasca un supliment ca taxa de scolarizare, tot ca investitia sa fie rentabila. Si daca parintii sunt chiar mult prea putini si suplimentul de taxa ar trebui sa fie prea mare (destul de mare cat parintii sa nu vrea sa il plateasca) atunci trebuie sa ii trimita la scoala ortodoxa (care e cazul pe care il avem azi peste tot). Fiecare din solutile astea este optima tinand cont de ipotezele fiecarei situatii. “Worst case scenario”-ul anume ultimul e cel pe care il avem azi in Romania. Deci solutia liberala este in cel mai rau caz la fel de buna ca cea pe care o avem astazi.

    Apropo: Nu e o solutie democratica, ci una liberala in care piata duce spre optim

    ” ca oamenii sa isi poata permite sa sustina financiar un sistem educational privat sau macar semi-privat […] e nevoie de o bunastare”

    Dar tu crezi ca sistemul actual de Stat e gratuit? Nici vorba. Costa mult si mai ales costa mult mai mult decat ar costa daca banii ar fi investiti mai eficient. Un sistem mai responsabil cu banii oamenilor ar fi mai ieftin decat cel actual si nu ar necesita o bunastare mai mare decat cea actuala.

    “oamenii trebuie sa stie si sa fie pregatiti sa plateasca pt educatie, cati de la noi au asteptarile astea?”

    Tocmai ca o faza interimara inspre un sistem total liber, sunt pentru un sistem pe vouchere. Astfel parintele nu are nevoie sa scoata nici un ban in plus din buzunar. Doar castiga dreptul de a isi alege scoala.

    Apoi revi la intrebarea ta: “din nou, data fiind urgenta problemei icoanelor ce ne va spune liberalul?”

    Tu pui intrebarea, dupa care tu raspunzi ironizandune: “asteptati pana reformam intregul sistem…?”.

    “eu sunt un om practic, avem o problema, vreau o solutie viabila.”

    Imi pare bine ca esti un om practic. Dar tu ce faci este ca vii la niste oameni care sunt impotriva planificarii economice, si ne ceri sa iti spunem noi ce plan am aplica. Noi suntem contra interventiei Statului in viata privata si personala a fiecaruia tocmai pentru ca naste acest gen de dileme (precum icoanele in scoli) care nu au raspuns din punct de vedere colectiv ci doar individual. Si mai sunt multe alte astfel de dileme care pot fi mediatizate cu timpul (ce materi are trebui predate? Pana unde sa mearga programa de istorie? Ce sa fie predat cu prioritate? Sa se puna sau nu uniforme in scoli? Sa se cante sau nu imnul inaintea fiecarui curs? etc … ).

    Raspunsul, meu personal ti l-am dat mai sus. Daca nu e aplicata solutia liberala sunt pentru a aplica solutia cu cel mai mic numar de nemultumiti adica cea care favorizeaza majoritatea.

    “senzatia pe care mi-o dati voi libertarienii e ca traiti intr-un turn de fildes ignorand problemele pe care le avem si mai ales solutii practice la ele. de fieccare data si la orice problema (indiferent de problema!) oferiti acelasi bla bla “liberalizarea si privatizarea totala a pietei, mecanismele pietei libere vor rezolva ele insele problema fara interventia statului samd.””

    Aici ai trecut de la simpla, si de altfel politicoasa, ironizare la batjocura. Mai intai nu sunt responsabil pentru senzatile pe care ti le dau eu sau ceilalti liberali. In al doilea rand, nu ne pune intrebari daca nu esti gata sa primesti raspunsuri. Vrei o solutie la problema scolilor? Exista una, dar nu trece prin mai multa interventie, ci tocmai prin mai putina. Motivul pentru care ai ajuns sa iti pui intrebarea daca sa lasi sau nu icoane in niste sali de clasa in care probabil ca nu vei mai pasi niciodata este tocmai aceasta interventie, pe care nu doar ca nu o contesti dar ti se pare imposibil de contesta.

    Si acum pentru explicatia la aparenta contradictie. Sincer, chiar esti serios cand scri: “ca sa spui ca o dau in bara in practica, nu trebuie sa presupui ca au fost aplicate undeva si candva ”
    Deci, traducere: ca sa spui ca nu merg in practica, nu trebuie sa fi fost aplicate in practica.
    Explica, te rog, cum ceva care nu a fost niciodata pus in practica da gres in practica, dar merge in teorie? Daca prin absurd poti sa-mi explici lucru acesta inseamna ca nu merge in teorie.

    Observ ca sesizezi si tu paroxismul situatiei cand scri cu majuscule: “pur si simplu NU POT FI aplicate”.

    Si despre comunism, noi liberalii am spus intotdeauna ca el nu functioneaza nici in teorie, tocmai pentru ca se izbeste de genul de intrebari de care se izbeste orice interventie: Cine sa piarda? Cine sa castige? Ce religie sa incurajam?

17. Marcus a comentat:
    18 Ianuarie 2007 la 08:01

    Ma bucur ca exista si liberali care gandesc asa. Eu m-am certat serios cu ateii de pe Forumul atei.ro si de pe grupul Yahoo! al ateilor din Romania, care afirmau cu totii ca amplasarea icoanelor inseamna discriminare. Ei afirmau ca libertarianismul (atentie ! ce afirmatie contradictorie !) e inlocuirea dictaturii Statului cu dictatura individului. Eu le-am zis asa : 1. Bai, eu sunt ateu, merg la scoala, vad icoana, nu ma deranjeaza. Pe voi de ce v-ar deranja ? ; 2. Eu maine vreau sa pun un poster cu Darwin pe peretele clasei mele ; credeti ca ma impiedica cineva ? ; 3. Icoanele sunt necesare la orele de curs (e.g. religia) ; 4. Continuand in acelasi ritm, femeilor ar trebui sa li se interzica sa poarte fuste scurte, pentru ca babele complexate sunt discriminate, fumatorii n-ar trebui sa fumeze, fiindca ii deranjeaza pe nefumatori, etc.
    Topic-ul despre libertarianism de pe Forumul atei.ro (eu sunt MHortulanus) este :
    http://forum.atei.ro/viewtopic.php?t=126

18. Ionut Sterpan a comentat:
    21 Ianuarie 2007 la 21:01

    Ionut,
    cred ca situatia cu muzica in care vecinul meu asculta manele la maxim si eu ascult Queen creste gradul de constrangere incat analogia cu tablourile nu mai tine. E o situatie in care fiecare constrange pe celalalt vecin sa nu asculte ce vrea el ci altceva. Tablourile stau unul langa altul si ofera un spectacol nebruiat. Nu se acopera unul pe altul, si nici nimeni nu are dreptul sa deseneze peste tabloul altuia mustati. Situatia cu muzica e o simetrie in constrangere, ca doi oameni care isi fumeaza unul altuia in nas, sau isi trag palme etc.

19. Ionut Sterpan a comentat:
    21 Ianuarie 2007 la 23:01

    Raspunsul meu de mai sus e superficial si parca mai tare am incurcat lucrurile. Poate ca diferenta esentiala dintre cele doua situatii e data de faptul daca costurile pentru mine provenite din expresia celuilalt acopera / sunt mai mari decat beneficiile pentru mine provenite din propria mea expresie. In cazul tablourilor si icoanelor, beneficiile din contemplarea tabloului agatat de mine in dreptul meu acopera costurile prezentei tabloului vecin astfel incat totalul e pozitiv. Absenta ambelor expresii ar fi un zero. In cazul muzicilor am un minus mare provenit din manele, dau si eu Queen la maxim si reduc din handicap dar pe total tot pe minus sunt. (Chiar daca incep eu cu manele si el raspunde cu Queen, tot pe minus e rezultatul, nu conteaza cine incepe) Aceasta situatie simetrica este mai rea decat zero. In comentariul meu de mai sus i-am zis “o simetrie a constrangerii”, vroiam sa spun ca muzica celuilalt ma constrange si a mea il constrange pe el. Dar nu i-am zis bine, pentru ca nu continua foarte bine vocabularul eseului. In eseu am numit o situatie de constrangere simetrica doar acea situatie in care statul interzice expresia ambelor parti.

20. Laurentiu Gheorghe a comentat:
    22 Ianuarie 2007 la 18:01

    libertarianismul este inlocuirea dictaturii statului cu cea a individului — marcus despre ce e vorba dicatatura unui individ sau a tuturor indivizilor ?

21. George a comentat:
    31 Ianuarie 2007 la 07:01

    Intervin cu un comentariu putin tardiv…sper ca nu am depasit deja limita de suportabilitate de pe forumul de fata. Este insa o discutie foarte relevanta despre avantajele liberalismului si dezavantajele libertarianismului. Distinctia nu o fac numai eu, dar as vrea sa o subliniez din nou in acest context: liberalismul clasic pleaca de la presupunearea crearii unui spatiu gol, abstract, in care individul sa poata co-exista cu ceilalti (separarea public/privat; biserica/stat; libertatea definita negativ). Dupa cum spunea Karl Mannheim in Ideologie si Utopie, “Educatia, libertatea, personalitatea nu reprezinta pentru liberal decit cadre lasate intentionat goale pentru a fi umplute cu continut specific”. In acest sens, ideea unui spatiu public, neutru, care ii reprezinta pe toti dar pe nimeni in mod prescris este o idee foarte liberala–spre deosebire de conceptia traditionalista, medieval-religioasa sau socialista, care intotdeauna ataseaza un continut specific ideii de libertate sau proprietate (libertatea de a sluji pe Dumnezeu sau partidul/proprietatea feudala sau muncitoreasca, care exclud alte forme de libertate sau proprietate). Libertarianul pleaca insa de la ideea ca nu exista nimic public, ca spatiul abstract reprezentat de autoritatea publica (curti de judecata, ministere, scoli publice) este o fictiune, sau o forma mascata de proprietate “pervertita”. Ca atare, ea trebuie demascata iar piata diverselor idei de libertate si proprietate sa fie lasata “libera”.

    Ceea ce libertarianul nu intelege este ca spatiul public este o fictiune, evident, insa una necesara. Fara ea, dupa cum observau anumiti participanti, se ajunge usor la un “razboi al tuturor contra tuturor” ireductibil, din care multi au de pierdut libertatea sau proprietatea. Spatiul public trebuie sa fie gol, fara simboluri, pentru ca nu e tot una cu un spatiu privat: “varianta statului” impotriva “variantei private”. Dimpotriva, e un spatiu pe care ni-l lasam noi insine pentru a putea convietui unii cu altii.

22. Bogdan Enache a comentat:
    1 Februarie 2007 la 16:02

    George,

    Ma bucur sincer ca citesti Karl Mannheim, insa Mannheim, un intelectual revizionist marxist stralucit, este totusi departe de a fi un autor de referinta pentru intelegerea liberalismului.

    Cat despre razboiul tuturor impotriva tuturor pornind de la anihilarea “spatiului public” in materie de educatie, o scurta privire in trecut, la Revolutia franceza, iti va arata ca tocmai socializarea educatiei in numele egalitatii si republicii realizata de republicani-democrati rousseaunieni (esi ei se considerau tot liberali) a produs clivajul celor doua Frante care a subdeterminant toate crizele interne pana dupa al doilea razboi mondial.

    In fine diferenta dintre liberalism (clasci) si libertarianism nu exista, in Statele Unite termenii sunt echivalenti - ar fi bine sa nu creem confuzii. Exista insa diferente intre liberali (sau libertarieni, daca vrei) cu privire la functiile legitime ale statului : daca exista, atunci care sunt acestea ? In orice caz, eductia nu este una dintre ele.

23. George a comentat:
    2 Februarie 2007 la 19:02

    Bogdan,

    Citeva precizari: diferenta dintre liberali si libertarieni exista si este demonstrata temeinic chiar de catre filozofii politici. In SUA, termenii inseamna ceva distinct: liberalii sint la stinga, asociati democratilor, iar libertarienii sint la dreapta in general si asociati republicanilor (desi exista libertarieni care penduleaza). TU spui ca nu exista diferente intre ei in ceea ce priveste educatia; Iata ce spune Francesco Vergara: “O divergenta principala dintre clasici si ultraliberali [un nume generic acordat, printe altii, si libertarienilor, nota mea], in materia de educatie, se refera la utilitatea serviciilor scolare pe care le furnizeaza administratia publica pe linga cele oferite spontan de piata” (Temeiurile filozofice ale liberalismului, Ed. Nemira, 1998, p. 101). Clasicii, in frunte cu Condorcet, considera invatamintul public “necesar” (p. 73), in timp ce pentru libertarieni el nu este decit o exagerare a rolului statului. Pentru cineva care vede in educatie nimic altceva decit o optiune privata, sigur ca spatiul public apare ca o victorie a “ateilor”, a celor care nu vor icoane. Pentru invatamintul public insa, spatiul public nu este cel al celor care nu vor icoane (ateii), ci un spatiu al nimanui, un spatiu al compromisului, care nu apartine nici unei forte si totusi le permite ambelor sa existe. Iata cum defineste P. Manent asta in cazul lui Montesquieu: “Compromisul este el insusi suveranul deciziei, din moment ce decizia este rezultatul combinarii celor doua dorinte opuse–este a face ce vreau atita vreme cit nu te constring pe tine.” (Istoria intelectuala a liberalismului)
    Cit despre Mannheim, nu pretind ca este un ginditor de referinta pentru a intelege liberalismul, insa nu inteleg de ce il numesti “revizionist”–a avut vreo legatura cu Bernstein? sau chiar Marxist (cind modelele i-au fost mai degraba liberale: Dilthey, Rickert, M. Weber). De asemenea, nu poti sa nu fi remarcat–daca ai citit Ideologie si Utopie–cit de critic e la adresa Marxismului si cu cita caldura vorbeste despre liberalism: “es lag […] in dieser […] Unbestimmtheit [a cadrelor abstracte liberale, nota mea] etwas Frisches, Jugendliches, jene Morgenröte, etc.” (cuvintele lui exacte)

24. Ionut Sterpan a comentat:
    27 Februarie 2007 la 05:02

    In aeroportul Heathrow, Londra exista o multi-faith prayer room.
    Inauntrul ei e un dulap cu atatea sertarase cate religii (sau pentru cate religii s-a facut petitie aeroportului). Solutia gasita de ei este una in genul celei adoptate de Ionut (nu eu): discreta. Nu exista postere colorate (in mod violent dupa unii) cu “Jesus saves”. Doar sertare cu eticheta unde gasesti carti sfinte si simboluri.

    Mi s-a parut o idee buna. Analogic, unii ar sustine ca “materialele de propaganda” ar trebui sa stea in banca, nu pe perete.

    Analogia insa s-ar rupe aici: un elev sta jumatate de zi in acelasi loc. Este jumatate din viata lui de zi cu zi. Pare normal sa customizeze locul desemnat lui, unde mult mai mult el decat altii sta pentru 6 ore pe zi timp de 4 ani.

    Data fiind psihologia celor din jur, cred ca problema escalarii conflictului se rezolva undeva mai sus pe scara libertatii decat se teme Ionut. El spunea ca tricourile cu Albii/negrii sunt cei mai destepti” starnesc conflicte. Nu prea am auzit stelisti batuti pe strada sau la scoala doar pentru ca purtau un tricou cu Steaua (mesajul implicit e ca stelistii sunt destepti), sau negri ca poarta tricou cu “black power”. In aceste conditii prohibirea tricourilor cu “steaua” sau cu “black power” de catre stat produce doar frustrare. Sau culmea, poate produce chiar obsesia ca sunt diferit de celalalt si el de mine, intr-un mod periculos. Situatia e obisnuita pentru un liberal, statul creeaza probleme pe care el le rezolva. (Emi Socaciu vorbea o data cum statul se foloseste de psihologia “Cine e cel mai potrivit sa rezolve o problema? Cel care o semnaleaza.”)

25. anonymus a comentat:
    16 Mai 2007 la 00:05

    Am cateva comentarii la structura argumentelor din text, desi concluyia mi se pare cea mai buna. 1.”decizia ar trebui luata de cei afectati”. Dar cei mai afectati sunt elevii, iar ei nu vor putea niciodata decide. Deci hotarasc tot unii afectati partial sau periferic, la fel ca ministrul sau parlamentul. 2.Distanta fata de consecintele situatie nu e neaparat un defect; poate fi un avantaj, daca da spatiu pt a gandi la rece, fara partinire. 3.Nu cred ca e o problema de discriminare, ci de influenta asupra procesului de luare a unei decizii strict personale: apartenenta religioasa. Icoanele subliniaza statutul de minoritari al non-crestinilor, la o varsta la care minoritatea poate fi echivalentul neadaptarii sau nentegrarii in grup. 3.Analogia cu tricourile inscriptionate nu mi se pare foarte buna pt ca sunt lucruri diferite, ca drept de proprietate, de folosire etc. In cazul unui tricou, eu iau decizia, sunt suportul de expunere, ma afecteaza si ii afecteaza si pe altii, care pot fi lezati, dar care imi accepta stilul vestimentar. Icoanele sunt pe niste pereti, de cele mai multe ori si decizia apartine unor profesori care actioneaza ca reprezentanti ai majoritatii. Mai afectati decat cei care iau decizia sunt elevii, dar ei nu accepta un tricou, ci un semn, un simbol al majoritatii, intarit de autoritatea profesorului.

26. Homosexualitate, prostituţie şi icoanele din şcoli :: Scoaterea icoane din şcoli a comentat:
    22 Ianuarie 2008 la 09:01

    […] Liberalism.ro (prezintă o variantă proprie de rezolvare a conflictului) […]

27. Ultima răzvrătire adevarată. Blogul lui Bogdan I. Stanciu » Blog Archive » O abordare libertariana a prezentei simbolurilor religioase in scoli a comentat:
    10 Iulie 2008 la 10:07

    […] Trecand in revista reflectarea pe internet a recent-incheiatului (sau nu) caz al prezentei simbolurilor religioase in scoli, am gasit o pozitie interesanta si rezonabila prin echilibrul sau (macar ca ton si abordare, daca nu altfel) a unor libertarieni. […]

28. anonim a comentat:
    14 Martie 2009 la 00:03

    Zeu străin

    Nu vă-nchinaţi la acel zeu,
    la efemera-i mântuire.
    El n-a salvat poporul său.
    Cum te va mântui pe tine?

    Tânjeam să trăim-n fericire,
    el ne-a făcut sângele greu.
    A adus sabia-n omenire.
    E-acesta fiul lui Dumnezeu?

    Să alungăm frica de năluci,
    natura ne e Dumnezeul viu.
    Salvarea noastră este aici
    nu-n cel ce vine din pustiu.

    Priviţi istoria ce-a urmat
    din vrajba cu poporul său,
    dâra de sânge ce-a lăsat
    cel ce-i crezut că-i Dumnezeu.

    În venerarea credincioşilor,
    an după an el se “renaşte”.
    Sângele curge-n măcelul mieilor,
    când e uscat sunt “sfinte” moaşte.

    De ce grupările creştine
    Trăiesc continuă învrăjbire?
    E răul ce le întreţine.
    “Salvarea” le e rătăcire.

    Dar zeul nostru e pe stânci,
    nu-i este foame şi nici sete.
    Nimeni nu-l poate răstigni,
    are picioarele în pietre.

    Ne-aţi luat altarele de foc,
    pe ele biserici înălţând.
    De-atunci nu mai avem noroc,
    sângerăm cu omul sângerând.

    N-avem nimica cu Avram
    şi zeul lui ce sânge cere.
    Căci venerăm izvor şi ram.
    Ele ne-or duce la-nviere.

    Cuţitul lui Avram străin ne este,
    să creadă alţii c-aduce mântuire.
    La noi mioara ne vorbeşte,
    Treimea sfântă? Flori, ape şi iubire.

    Noi credem în sânziana cântând,
    în glasu-i ce ne mângâie-n noapte,
    ascultăm pădurea, un râu susurând.
    “Iubire!” zâna ne spune în şoapte.

29. elev a comentat:
    25 Martie 2009 la 02:03

    Nu vrem religie în şcoli

    Când ne vom trezi-n lumină?
    Când uităm eterna vină,
    că din păcat ne-am născut
    şi suntem un chip de lut?

    Dumnezeu ne vrea-n iubire
    nu-n eternă pătimire,
    ca să ducem cruci cu sânge
    pe stafie a tot plânge.

    Elev sărman orbit de cruce,
    salvare nici că-ţi va aduce.
    Te-i închina la-nsângerat,
    de mâna lui Satan eşti luat.

    În Biblie ne-aţi vârât capul,
    ca să ne intre-n minte dracul.
    Credeţi c-o să aveţi noroc?
    La crucea voastră vom da foc!

    Ce va urma de-acum-nainte?
    cum ne-oţi mai mutila la minte?
    Şi după popii de doi bani,
    ne-oţi da şi pastori şi imami?

30. anonim a comentat:
    7 Mai 2009 la 05:05

    Creştinismul originar este cult demonic

    Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înşela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevăratei ei esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar. Referinţele citate sînt din Biblia sau Sfânta Scriptură, folosită de Biserica Ortodoxă Română.

    Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care trebuia să vină trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

    Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Conform credinţei evreilor omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorică remarcabilă care făcuse parte din tribul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din acea spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

    Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile acestei misiuni?

    Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor ca să scape de acel demon. „Nu sînt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sînt evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus îi numea cîini.

    O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, o personalitate politică de excepţie care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

    Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?

    Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este aşteptatul mesia era deosebită. Acest fapt a atras reacţii fireşti. Cărturarii ziceau că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) şi nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare stranie. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi calificat astăzi un om care şi-ar respinge astfel rudele?

    Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce urmează de ce a spus Iisus aceasta.

    Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci ne face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 şi Luca 8, 32, se spune despre duhuri că l-au rugat să le îngăduie să intre în porci şi el „le-a dat voie”, „le-a îngăduit” considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele.

    Ne întrebăm pe bună dreptate ce se întîmplă cu duhurile necurate care ies din om? Răspunsul îl dă chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: „Cînd duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutînd odihna; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decît el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi”. Aceste trei versete din Sfînta Evanghelie după Luca sînt cele mai revelatoare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Iisus. Nicăieri în Noul Testament nu se afirmă că Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe oamenii posedaţi, ci le-a scos sau le-a îngăduit să iasă din acei oameni posedaţi. Logica ne îndeamnă să credem că un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia să distrugă duhurile rele şi astfel să le împiedice să intre iarăşi în oameni. Dar Iisus nu face aceasta. Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rău va reveni în cel posedat cu forţă şi mai mare astfel „starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în intenţiile bune ale lui Iisus? Intervenţiile lui sînt malefice fără ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lăsat să iasă din corpul posedatului, ca ulterior să revină tot acolo. Rezultă că toate activităţile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu făceau decît să înmulţească duhurile rele. Iată cum a procedat „fiul lui Dumnezeu” cu „ajutorul” dat posedaţilor de duhuri necurate. Aceasta explică şi faptul de ce Iisus spunea că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Iisus era mînă în mînă cu diavolul, activităţile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau făcute decît ca să-i impresioneze pe oameni, dar el ştia foarte bine că duhurile vor reveni mai tîrziu în omul de unde ieşiseră, de data aceasta însoţite de alte duhuri mai rele.

    Revenind la episodul cu porcii, dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis să intre în porci şi astfel să fie lasate libere să facă un rău şi mai mare după moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol. Întreg episodul cu porcii arată natura demonică a lui Iisus. Din toată acea întîmplare au rămas păgubiţi oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le frică de Iisus şi puterea lui demonică nici măcar nu au îndrăznit să-i ceară să fie despăgubiţi. Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor şi mărirea răului prin duhurile necurate libere să-şi continuie teroarea demonică.

    În ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi „alte şapte duhuri mai rele decît el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzător de ce duhurile necurate s-au înmulţit peste măsură astfel că au susţinut ceea ce ulterior a devenit religia creştină ca şi cult demonic. Se poate face un mic calcul. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. Presupunînd că în fiecare porc a intrat un duh necurat, după moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare cîte şapte duhuri mai rele decît ele (Luca, 11, 26) rezultînd un număr de 16000 de duhuri necurate. Unde au intrat aceste duhuri mai tîrziu? În oameni, deoarece porcii muriseră. Creştinii care au urmat după Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede. La înmulţirea duhurilor rele au contribuit apoi şi apostolii şi toţi cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar şi în ziua de astăzi. Se explică astfel proliferarea creştinismului care nu duce lipsă de fanatici şi dezechilibraţi, semne tipice de posesiune demonică. Cazul unor neoprotestanţi („pocăiţi”, cum sînt numiţi de obicei) este tipic: unii se înfierbîntă la adunări arătîndu-şi evident latura de posesiune demonică.

    Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să spună oamenii care raţionează: Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetată o astfel de persoană care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Cazul lui Iisus este cel al omului rău şi iraţional. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.

    Să trecem la învăţăturile lui Iisus. Una dintre ele se referă la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sînt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

    Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sînt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Întrebare: poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

    Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.

    Să cercetăm mai departe faptul cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

    Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului, care pîndeşte omul la orice pas, creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce şi i s-a pus pe cap coroana de spini în locul celei regale a regelui din stirpea lui David. Pe cei mai mulţi oameni traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, şi toate aspectele suferinţei şi întunericului, îi bîntuie toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă a suferinţei umanităţii care a urmat după „înălţarea sa”.

    Să vedem acum fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat? Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale „salvatoare” ne sugerează că Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii” aduse oamenilor. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus nu poate fi decît un trimis al diavolului care în loc de mîntuire a adus durerea.

    Cine sînt cei mai în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

    Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Existenţa sutelor de grupări creştine arată cu claritate că dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

    Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele o fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a înlesnit înmulţirea duhurilor necurate îngăduindu-le să iasă din oameni şi să revină apoi cu alte duhuri şi mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe această bază de idei demonismul creştinismului originar nu poate fi contestat.

    Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sînt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară a sufletelor care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc.

    Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sînt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află. Pioşi în viaţă, aceşti oameni aspirînd la Dumnezeul adevărat s-au rugat cu devotament lui Iisus. După moarte vor avea surpriza să ajungă în iad unde îi întîmpină Iisus şi le urează bun sosit.

    Ce spune istoria despre rolul creştinismului? Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a oamenilor oferit de creştinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

    Despre cine a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Am îndrăznit să gîndesc şi să aştern aici cele aflate. Am scăpat de frica de Dumnezeu şi mă gîndesc la iubirea de Dumnezeu. Mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sînt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la minunile create de Dumnezeu, la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sînt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al răului de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” ne învaţă cum să ne tîrîm, cum să purtăm greutatea crucii însîngerate după exemplul lui şi cum să murim, în loc de a ne arăta cum să trăim fericiţi în viaţă, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Atît cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de către Iisus şi de cei care l-au urmat şi îl urmează, cît şi mulţimea oamenilor de bună credinţă în Dumnezeu, care nu au fost încă atinşi de aceste duhuri necurate, hrănesc în creştinism macabrul salvarii oferite de un om mort pe o cruce. Dumnezeule adevărat, unde să Te găsim?

31. sas a comentat:
    15 Mai 2009 la 04:05

    “Cultul moastelor” reprezinta ultima faza de descompunere a crestinismului, decaderea acestuia in magie neagra. Grotescul si sminteala venerarii unor cadavre nu poate avea nimic in comun cu o religie pura, elevata.

32. benga a comentat:
    24 Mai 2009 la 04:05

    Citesc în Luca, 12, 51-53 şi nu-mi vine să cred ce spune Isus: „Pare-vi-se c-am venit să dau pace pe pămînt? Vă spun că nu, ci dezbinare. Că de-acum înainte cinci într-o casă vor fi dezbinaţi: trei contra doi şi doi contra trei. Dezbinaţi vor fi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”. Iată vorbele de „salvare” spuse chiar de „salvatorul lumii” isus hristos. Nu poţi decât să-i scrii numele cu litere mici acestui om. În Luca, 12, 49, Isus afirmă cât se poate de explicit de ce a venit pe pământ: „Foc am venit s-arunc pe pământ, şi cât aş vrea să fie acum aprins”.

    Şi foc a fost şi este încă. Distrugerile masive în numele credinţei creştine de-a lungul timpului sunt cunoscute şi documentate istoric: războaiele religioase, cuceririle în numele creştinării, cruciadele de salvare a „mormântului sfânt”, şi mai presus de toate distrugerea aproape totală a religiilor primare, cu care creştinismul a venit în contact, care erau bazate pe relaţia armonioasă dintre om şi natura. Aceste răutăţi ale oamenilor împotriva altor oameni au fost făcute în numele „salvatorului lumii” Isus Hristos. De la simplele dezbinari pe care Isus le-a adus oamenilor aşa cum spune în Luca, 12, 51-53, au urmat altele din ce în ce mai ample prin mărirea puterii duhurilor necurate pe care Isus le-a protejat. Dar se pare că focul cel mare, care era dorit cu ardoare de Isus în Luca, 12, 49, nu a venit încă. Acest foc este în curs de a se produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.

    Mahomed, profetul islamismului, a fost puternic influenţat de creştinii care erau dominanţi în acea perioadă în zona Orientului Apropiat. Duhurile rele aduse de Isus l-au luat în stăpânire pe Mahomed şi s-au răspândit apoi printre populaţiile arabe din zonă, găsind acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat şi de faptul că musulmanii nu folosesc lumânări la rugăciuli, aşa cum fac creştinii care în acest fel pot determina duhurile rele să se îndepărteze. Monstruozităţile care se întâmplă astăzi în lumea islamică (sinuciderile pentru a-i omorâ pe alţii cu orice preţ) şi ura pe care o manifestă faţă de toţi, inclusiv faţă de alţi musulmani, se explică prin duhurile rele care se află în aceşti oameni. Treptat s-a produs o multiplicare masivă a duhurilor rele în lumea musulmană. Astăzi avem tabere adverse mult mai puternice, decât simpla dezbinare dintre tată şi fiu, ne îndreptăm către viziunea de distrugeri masive prin foc şi toate calamităţile de neimaginat descrise în Apocalipsă. Atunci Isus va fi pe deplin fericit că planul i-a reuşit şi lumea a luat foc aşa cum dorea în Luca, 12, 49.

    Ce să mai facem? Aprindem o lumânare sau facem un foc sacru, aşa cum se întâmpla în timpurile şamanice ale umanităţii, şi ne rugăm Dumnezeului adevărat să ne scape de demonismul celui răstignit pe cruce. Nu ştim ce şanse avem, dar putem încerca. Poate că Dumnezeu nu ne va lăsa, poate că lucrarea demonică va fi oprită în ultimul moment, înainte de Apocalipsă, dacă renunţăm la trimisul diavolului, la macabrele rugăciuni către un mort, la moaştele purtătoare de duhuri rele. Am rămas profund şocat de cazul de stăpânire demonică a unei femei. Este aici un video în care se poate vedea ce înseamnă puterea duhurilor rele aduse de „moaştele sfinte”. Vezi:

    http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-Sfanta-43

33. Decizia “Crucifixul” – episodul 7. Precedentul Romania: Prezenta icoanelor discrimineaza? (II) « Interactiuni a comentat:
    5 Decembrie 2009 la 11:12

    […] (6) Argumentul transferului capacitatii decizionale catre indivizi. Unii insa, provenind din zona libertariana, nu sint multumiti nici cu ideea lasarii deciziei la nivelul comunitatilor locale, dar nici la nivelul mai mic al comunitatilor scolare. Conform lui Ionut Sterpan, care scrie pe site-ul www.liberalism.ro, decizia trebuie sa apartina fiecarui individ in parte si numai lui: “De ce am elimina dreptul locatarilor şcolilor de a afişa icoane pe pereţi? Argumentul care a făcut vâlvă este cel al discriminării ateilor, liber-cugetătorilor şi al celor de culte diferite. Soluţia eliminării dreptului localnicilor de a decide prezenţa icoanelor este însă profund greşită. Discriminarea reprezintă o distribuţie inegală sau neuniformă a avantajelor între părţi sau între drepturilor parţilor. Într-adevăr, soluţia la această problemă trebuie să fie o uniformizare. Ea poate fi de două feluri: sau eliminăm avantajul unei părţi, sau adăugăm un avantaj simetric şi celeilalte părţi. Sau negăm dreptul de a afişa simboluri creştine celor care doresc să afişeze simboluri creştine, pentru a-i egaliza cu ceilalţi care nu doresc, sau adăugăm dreptul simetric de a afişa simboluri diferite de cele creştine celor care nu doresc afişarea simbolurilor creştine. Sau negăm o libertate şi egalizăm nivelul de constrângere, sau adăugăm o libertate corespondentă în partea cealaltă şi mărim gradul total de libertate” (sursa). […]

Ghid pentru comentarii

• Nu este permis ca o persoană să comenteze sub mai multe nume.
• Este interzisă propaganda politică în favoarea sau împotriva unui partid politic sau politician.
• Mesajele cu continut publicitar sunt interzise.
• Este interzis orice atac la persoană.
• Nu trimiteţi mesaje cu conţinut personal sau irelevante pentru subiectul articolului.
• Dacă regulile de mai sus sunt încalcate voit sau repetat, persoanelor în cauză le va fi blocat accesul la site.
• Administratorii liberalism.ro îşi rezervă dreptul să modereze comentariile oricum consideră de cuviinţă.
• Eventualele comentarii, sugestii sau plângeri legate de acest regulament sau de administrarea siteului pot fi formulate în cadrul acestui forum.

Pagini asemanatoare...

• Sofismul abuzului de libertate
• Colaborări şi propuneri de articole
• Cele două clase de mijloc
• Dreptul de autor, televiziunea, nunţile cu lăutari şi breslele
• Forumul Liberal