Există oameni care minimalizează rolul jucat de “oamenii de rând” în transformarea democratică a României. Ei contestă însăşi această transformare: la putere sunt tot securiştii, activiştii PCR sau odraslele lor. Aceasta viziune a tranziţiei le repartizează "oamenilor de rând" rolul ingrat de fraieri.
"Realiştilor" (care seamănă mai curând cu nişte cinici) le-as propune următorul experiment mintal: să ne imaginam o Românie în care între 16 şi 21 decembrie doar câteva zeci de timişoreni (bolnavi psihic, infractori, retardaţi) ar fi ieşit în stradă, ceilalţi înţelegând, în mod salutar, ca-i vorba doar de un simulacru de revoluţie, menit să legitimizeze o noua putere de tip comunist. Să ne mai imaginăm că pe 20 şi 21 decembrie, nici în Bucureşti, nici în alte oraşe aproape nimeni n-ar fi protestat împotriva crimelor de la Timişoara şi nimeni n-ar fi strigat "Jos Ceauşeşcu! Jos comunismul!" din aceleaşi motive, iar pe 22 decembrie străzile Bucureştiului n-ar fi fost invadate de sute de mii de oameni.
Ceauşeşcu ar fi fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de culise, Iliescu sau un altul ca el ar fi ajuns la putere fără manifestaţii de stradă şi niciun fraier nu si-ar fi irosit tinereţea sau bătrâneţea sprijinind politicieni idealişti (si de aceea inactuali) de tipul lui Coposu şi încercând să construiască în România partide politice adevărate.
La ce bun pluralismul politic? La ce bună alternanţa la putere? La ce bună numărătoarea paralelă a voturilor? La ce buni diverşi bătrânei cardiaci care, în loc să se odihnească acasă, verificau procesele verbale la 4 dimineaţa? La ce bune intervenţiile din parlament ale celor câteva zeci de reprezentanţi ai opoziţiei din 1990, când vocile lor erau oricum acoperite de huiduielile actualilor PSD-isti, PRM-isti şi PD-isti? Nimeni nu mai ştie ce-au zis, ce-au făcut - chiar cei mai buni dintre romani îi consideră acum o apă şi-un pământ pe toţi politicienii.
In fine, să ne imaginăm o Românie în care niciun cetăţean onest nu ar fi continuat să lupte împotriva caracatiţei securisto-comuniste, pentru că ar fi observat în timp util că în locul fiecărui mădular tăiat răsare altul exact din zona de unde se aştepta mai puţin, de exemplu din interiorul propriului lui partid.
România aceea nu numai că n-ar fi fost acceptată în UE, dar n-ar fi avut nici măcar graniţele deschise.
Chiar dacă toţi voluntarii aceştia patetici ar fi fost nişte simpli figuranţi, chiar dacă undeva în spate ar fi existat tot timpul nişte păpuşari care au ştiut să valorifice în scop propriu curajul şi spiritul lor de sacrificiu, rolul lor este destul de însemnat. Ei au alcătuit, intr-un fel, departamentul de marketing al României. I-au confecţionat din vieţile lor ambalajul strălucitor fără de care n-ar fi ajuns niciodată altceva decât un fel de republica Belarus.
Aceasta este însă o ipoteză extremă. în realitate cei mai mulţi dintre ei au acţionat cu nişte obiective clare, dintre care o parte s-au realizat. Se poate spune că, în mod paradoxal, şi ei i-au folosit pe păpuşari pentru a-si atinge telurile. Oricât ar părea de ciudat, o parte din libertatea noastră s-a născut ca un produs secundar al lăcomiei şi al setei de putere. Un ziar se vinde bine daca spune, de cel mai multe ori, adevărul. Un politician este în continuare votat daca în momentele decisive se situează de partea dreptăţii. Totul e ca de undeva din mulţime sa se mai ceara asemenea lucruri.
Fără "fraierii" tranziţiei, România ar fi fost o ţară mai puţin liberă şi mult mai murdară. Nu degeaba identifica Steinhardt originea romanescului "fraier" în sintagma germana "Frei Herr" (om liber).
Adrian a comentat:
20 Ianuarie 2007 la 16:01
Problema pe care mi-o pun este de ce a fost nevoie de atata sange pentru atat de putin. De ce n-a fost nevoie in Germania, Cehia, Ungaria…?
Comunismul nu a disparut, a disparut doar latura vizibil totalitara. Nu stiu daca ar trebui sa fiu recunoscator pentru ca nu le-am carut sa se sacrifice. Prefer o societate in care sacrificiul (altruist) sa nu fie necesar, si cu atat mai putin pentru atat de putin.
Raluca Mihai a comentat:
20 Ianuarie 2007 la 21:01
Nu stiu daca e chiar atat de putin. Diferenta dintre noi si Belarus este mult mai mare decat cea dintre noi si Ungaria.
Rhea a comentat:
21 Ianuarie 2007 la 10:01
Adrian,
Acest articol expune succint, limpede si cu maturitate intelectuala istoria recenta in laturile ei mai putin vizibile: e vorba de actiunile a numerosi anonimi care au incercat si incearca sa schimbe ceva in Romania - cu mai mult sau mai putin succes.
Daca ai dedus ca ti se solicita sa le fii recunoscator, ai dedus gresit. Nu ti se solicita nimic.
PS. A declara ca preferi o societate in care sacrificiul sa fie inutil nu ne impinge nici macar cu un milimetru intr-acolo. Dar schimbarile pe care le descrie Raluca, fara a ne fi propulsat direct in societatea ta ideala, inseamna un progres imens al libertatii - comparativ cu situatia din 1989. Despre asta e vorba.
barladeanu a comentat:
29 Ianuarie 2007 la 11:01
Este pacat ca nu am avut acesti fraieri mai devreme. De ce nu, cat a fost spiritul national, cat au fost radacinile sectar-mafiote ale PCR, est greu de discutat si nu face direct obiectul discutiei.
Fapt este ca in lipsa fraierilor (in afara celor din munti, din puscarii si lagare ori, mai recent, in rezervatiile atent supravegheate pentru artistii de vitrina, la noi revolutia anti-comunista a inceput in 1989, in timp ce - cu exceptia partiala a Bulgariei - in tarile Pactului de la Varsovia, caderea regimurilor comuniste a fost punctul de sus al revolutiei si inceputul tranzitiei.
Altfel spus, in acele tari exista - intr-o forma mai avansata sau embrionara - o alternativa organizata la sistemul comunist, de la partidul Solidaritatii in Polonia la cercurile independente de pe langa bisericile protestante si RTV vest-germana in RDG. De asemenea, in aceste tari reforme-concesii in spiritul pietei creasera o minima familiarizare a unui segment din manageri si specialisti cu exigentele comertului.
In lipsa destalnizarii, nu doar ca regimul comunist degenerase intr-un sistem de clan, mafiot-fanariot, dar nici nu exista o alternativa clara - oameni si idei - in jurul careia demonstrantii, anti-comunisti chiar si cand nu o intelegeau, sa se poate grupa si pe care sa o aduca la putere.
Astfel incit initiativa a putut fi preluata de celalta tabara, a “lacheilor ceausismului”, care si ei suportau cu greu autoritatea si fasoanele cuplului prezidential. In fata contestarii violente interne si internatioanle a regimului Ceausescu, au tradat ca intotdeauna si i-au scrificat literlamente pe N. si E. Ceausescu, pentru a potoli furia multimii, dar si - mai important pe termen lung - pentru a le inchide definitiv gura.
Apoi au inceput aplicarea programului lor: impunitate pentru faptele trecute, libertatea absoluta de a uza si abuza de pozitiile lor in viitor, impartirea prin privatizare si capusare a avutiei interne intre domnii de nadejde, apropierea prudenta dar ferma de Occident, mai precis de sacul cu bani al acestuia, menit sa compenseze jaful si ineficienta sistemului pe care il administrasera si pe care voiau sa il gestioneze in continuare. Legea tacerii si prioritatea individului asupra legii si a relatiilor asupra institutiilor formale au ramas pe mai departe in vigoare, dincolo de modificari cosmetice.
Insa ineficienta economica a sistemului mafiot de putere are nevoie de sacul de bani din strainatate petnru a se mentine. Dar banii vin doar daca si cat piata interna se deschide. In ultimii 15 ani mediul politic s-a invartit in jurul Occidentului ca moliile in jurul focului, prea aproap si se parleau, prea departe, amorteau. A aparut o lupta surda si fluida pentru pozitiile caldute, iar in aceasta lupta, orice aliat este pretios.
astfel, fraierii incep sa conteze, ca iritant pentru adversari, ca paravan, ca sursa de creativitae si de eficienta.
Fraierii au fost parghia care a determinat fuga Ceausestilor si a impiedicat eternizarea Romaniei intr-o Coree balcanica sau transformarea ei intr-un laborator de experimente in totalitarism post-comunist in folosul proiectatei Federatii a Statelor Suverane. In 1990, fraierii au ramas in strada, sa fie impuscati de militari, batuti mineri, si aruncati in lagar de procurori. Sau s-au sleit in efortul de a pune pe picioare mici afaceri eficiente, deja un progres fata de perioada anterioara. Tot fraierii au inclinat balanta intre presiunile spre justitie si liberalizare venite din afara si rezistenta nascuta din puterea si ineficienta mostenitorilor lui Ceausescu. Si doar fraierii care au plecat la munca in afara si care agonisesc ban peste ban, pot extermina trufasii dinozauri din economia romaneasca, prin afaceri mici cladite pe etica muncii si pe eficienta manageriala invatate pe unde se gasesc acum.
Aderarea efectiva la UE si NATO reprezinta o sansa unica pentru fraieri, pentru ca dinozaurii la scara Romaniei, sunt doar soparle la nivel economic european si politic euro-atlantic. Ar fi bine sa nu o piarda, pentru ca, cu cat mai multi fraieri se vor bate pentru drepturile lor fundamentale, la viata, la libertate si prin stradaniile lor isi vor gasi fericirea ce li se potriveste, cu atat vom fi mai castigati si ca societate. De aceea avem in continuare si tot mai mult nevoie de “oamenii liberi”.
Irina G. a comentat:
30 Ianuarie 2007 la 14:01
excelent articol - ar trebui citit de toti cei care nu vor sa recunoasca progresele reale facute de Romania, de cei care spun mecanic ca suntem o natie de hoti si ca nu avem nici un merit, dar suntem plini de defecte. chiar daca criticile astea sunt meritate de multi (poate de prea multi) exista si “fraieri” precum cei descrisi aici, “fraieri” carora le multumesc