Marea majoritate a celor ce utilizează cât de cât frecvent Internetul au încălcat, intenţionat sau nu, dreptul de proprietate intelectuală al cuiva. Scenariul clasic presupune folosirea unui program precum DC++, e-mule sau torrent pentru a descărca o melodie sau un film. Aparent, o astfel de acţiune pare inofensivă, doar că de cele mai multe ori filmele şi melodiile descărcate sunt protejate de legea dreptului de autor, şi prin urmare scenariul clasic reprezintă o metodă de încălcare a legii. După cum ştim, proprietatea privată este sfântă etc. Din păcate însă, dreptul de proprietate este extins asupra producţiilor intelectuale, într-un mod contrar tocmai libertăţii, la al cărei fundament instituţia proprietăţii a contribuit esenţial.
Ne aflăm în situaţia paradoxală de a avea o lege (cea a dreptului de autor) care este încălcată de marea majoritate a celor ce au posibilitatea de a o face (i.e. a celor ce se află în faţa deciziei de a descărca sau nu informaţie protejată de legea dreptului de autor). Situaţia este paradoxală deoarece menirea unei legi este de a exprima o viziune împărtăşită la nivelul comunităţii. Legile sunt instrumentele oamenilor, şi nu invers. De aceea, legile unei societăţi libere interzic de obicei comportamente doar în măsura în care există un consens al indivizilor cu privire la indezirabilitatea lor. Totuşi, să presupunem că o lege ar putea fi corectă (i.e. dreaptă), chiar dacă interzice un comportament omniprezent în societate. De asemenea, să ignorăm ineficienţa încercărilor de a împiedica acest comportament ilegal (ineficienţă datorată, în cazul nostru, în principal caracterului special al Internetului, ce permite existenţa unei multitudini de interacţiuni private care nu pot fi monitorizate de către apărătorii legii). Însă, chiar şi aşa, de ce ar fi legitim dreptul de proprietate intelectuală?
Miza iniţială a instituţiei proprietăţii a fost aceea de a permite convieţuirea în relaţii paşnice a mai multor indivizi. Pe scurt, în condiţii de resurse limitate, un individ care ar fi muncit pentru a produce un bun relevant pentru propria supravieţuire, ar fi sancţionat prompt încercarea altui individ de a-şi apropria bunul respectiv. Soluţia a fost o delimitare clară a proprietăţii fiecărui individ, având ca efect delegitimarea tranzacţiilor involuntare (e.g. furturi). Acum, înţelegerea de suprafaţă a instituţiei proprietăţii îi conferă acesteia legitimitate la nivelul originii bunului în cauză. Un fruct este al meu pentru că eu l-am cules, sau pentru că eu am plantat pomul; un animal este al meu pentru că eu l-am crescut; o melodie este a mea pentru că eu am compus-o. Într-adevăr, la acest nivel, cazul proprietăţii intelectuale este cel mai neproblematic, căci nu presupune, în mod esenţial, aproprierea a ceva ce se află în starea naturală.
În acest context, protejarea trademarkului (adică a identităţii auctoriale) este perfect legitimă. Însă, în ceea ce priveşte copyrightul, lucrurile stau cu totul altfel. Copyrightul nu este decât drept de monopol. În susţinerea acestei teze, voi menţiona câteva idei. Mai întâi, spre deosebire de proprietatea asupra bunurilor fizice, în cazul bunurilor intelectuale nu există raritate a resurselor. Dacă eu produc un bun şi tu mi-l sustragi, atunci eu nu îl mai pot folosi. Dacă tu îl doreşti suficient de mult şi ai ce să-mi oferi la schimb, atunci probabil că o să realizăm schimbul. Dar odată schimbul efectuat, nu mă mai priveşte ce faci tu cu bunul respectiv; e exclusiv treaba ta, căci acum e proprietatea ta. Chiar dacă îţi închiriez ceva, singura condiţie pe care ţi-o pun e să-mi returnezi bunul la timp şi în stare de funcţionare, iar în caz contrar să plăteşti pagubele. Însă, pe durata închirierii nu mă interesează ce faci cu bunul respectiv, atât timp cât îl returnezi conform înţelegerii; e din nou exclusiv treaba ta.
Cum stau lucrurile când deţin copyrightul pentru un bun? De data aceasta, pretinsul furt intelectual nu aduce cu sine nici un prejudiciu concret. Prin faptul că tu îţi faci o copie a unui produs cu copyright, nu mă impiedici în nici un fel pe mine, cel ce l-am produs, să mă bucur în continuare de beneficiile propriei creaţii. Cu alte cuvinte, nu îmi furi nimic; şi nici nu îmi stânjeneşti în vreun fel scopurile pe care mi le-a facilitat respectiva creeaţie. Însă, deşi tu îmi plăteşti cât cer pe produs iar eu ţi-l vând definitiv, acum nu mai e exclusiv treaba ta ce faci cu el după aceea. N-ai voie să-l copiezi, să-l vinzi, să-l împrumuţi etc etc. De unde şi până unde? Doar pentru că eu sunt la originea acelui produs, am brusc dreptul de a-ţi reglementa scopurile? Cum ar fi să-ţi impun la ce oră să mânânci pâinea pe care ţi-o vând? Sau să-ţi impun să nu produci şi tu pâine? În acest caz, ar fi vorba exact de monopol. Îţi impun să nu produci şi tu pâine pentru că am puterea să o fac şi pentru că astfel voi câştiga mai mult. Ca monopolist am, într-adevăr, mult de pierdut prin apariţia unor metode alternative de producere a bunurilor pe care le ofer în exclusivitate. Voi pierde banii pe care i-aş fi câştigat dacă bunul respectiv ar fi fost oferit în exclusivitate doar de mine. Într-adevăr, acesta e visul oricărui comerciant, doar că dreptul de exclusivitate nu se legitimează prin impunere legală, ci ca merit al unei oferte net superioare celei a competitorilor.
Ionut Sterpan a comentat:
1 Martie 2007 la 03:03
Obiectie: nu cumva absenta copyrightului poate aduce prejudicii chiar libertatii, libertatii contractului? Absenta copyrightului echivaleaza cu lipsa enforcementului pentru schimburi conditionate, gen > S-ar refuza enforcementul pentru un schimb de servicii care ar fi in beneficiul ambelor parti fara sa-i afecteze pe altii. Lipsa enforcementului inseamna: poti sa pui asemenea clauze, dar nu ma invinovati ca nu le iau in seama, judecatorul iti va rade in nas. Practic e ca si cum ai elimina de pe piata acele schimburi. Am libertatea de a le face, dar nu am garantia libertatii de a le face.
Alta obiectie: E adevarat, nu ai raritate cu privire la acea melodie. Dar raritatea e generata indirect in multimea bunurilor de tipul respectiv neproduse inca. Scazi probabilitatea de a mai fi produse (pentru ca slabesti stimulentele antreprenoriale) si chiar daca pe un teren vecin, tot ai generat raritate.
Surpriza insa, nu avem dovezi empirice pentru ipoteza de mai sus, care mie mi se pare corecta a priori, adica toate celelalte lucruri ramanand la fel. Producatorii sunt la fel de prolifici!
Asta inseamna ca exista motive de conjunctura, efecte adverse care acopera efectele prezise de ipoteza de mai sus. Ba chiar le duc in directia opusa: cu cat descarca mai multi cu atat parca ii e mai bine producatorului. Care sunt acele lucruri conjuncturale care vin in sprijinul proiectului lui Andrei?
1. in general audienta pirat oricum nu ar fi cumparat (ca e saraca asa cum a fost mereu), deci nu reduce volumul vanzarilor proiectate.
2. o redistributie voluntara din partea producatorilor bogati vestici catre amaratii de romani e chiar de dorit, pentru ca civilizeaza (e o metoda de invatare a culturii vestice inclusiv a regulilor capitaliste ale jocului, vedem filme western etc) si ne transforma gradual intr-o audienta mai bogata capabila sa mai si cumpere.
3. o redistributie voluntara din partea producatorilor bogati vestici e chiar de dorit, pentru ca daca se abtin sa ne actioneze in judecata pe noi mai mult decat se abtin sa-i actioneze in judecata pe americani exerseaza in mod voluntar si la un cost mic pentru ei (fapt dovedit empiric) obiceiul “toate celelalte egale, miluieste mai degraba pe cei care nu au decat pe cei care au”.
Ionut Sterpan a comentat:
1 Martie 2007 la 03:03
O poveste: la Maryland exista un scanner si un xerox in departamentul de filosofie. Insa nimeni nu le foloseste. Sunt atat de ignorate incat scanerul nici macar nu are un soft ca lumea pentru scanat, spre disperarea mea. Oamenii isi cumpara cartile. Nimeni nu a inteles de ce cartea profesorului R. Solcan, Liberty, Minds and Institutions e free pe websitul personal. Mi-a zis un coleg: Pai nu te mai mira ca venitul vostru (adica al filosofilor de la Bucuresti) e de 10 ori mai mic ca al nostru.
Horia a comentat:
2 Martie 2007 la 00:03
Fas, a descoperit si Trandafira roata!
Argumente impotriva drepturilor de autor existau demult si in lucrari atat de
riguroase incat, fata de ele, textul de mai sus e doar o compunere scolara.
Vezi, de pilda, http://praxeology.net/anticopyright.htm
Trandafira mai bine traducea unul din ele, eventual omitand numele autorului de drept, daca tot nu-i place copyright-ul.
Tudor Glodeanu a comentat:
2 Martie 2007 la 01:03
Dle Horia, daca doriti sa ne comunicati vreun argument, nu va sfiiti. Altminteri, abtineti-va. Voi lasa acest comentariu pentru a servi drept exemplu negativ. Urmatoarele de acelasi tip vor fi insa sterse. Nu confundati acest site cu maidanul din spatele blocului dvs.
Andrei Trandafira a comentat:
2 Martie 2007 la 01:03
@ionut - gandeste-te pe ce baza distingi intre contracte legitime si contracte nelegitime. Spre exemplu, in situatii de tipu banii sau viata vei consimti de buna voie sa dai banii, si ai putea chiar si sa semnezi si cu toate astea contractul ala e nul. Asta iti arata ca consimtamantul e doar o componenta necesara pt legitimitate contractuala, dar nu neaprat suficienta. Acu depinde ce criterii suplimentare folosesti pt a determina aceasta legitimitate. Poti sa faci apel la drepturi naturale si sa zici ca orice contract care incalca un drept natural e nul, indiferent de consimtamantul partilor. Sau poti sa vezi contractul ca o lege ce-i priveste pe cei doi, si sa limitezi puterea de legiferare doar la nivelul mijloacelor tranzactionate si nu la nivelul scopurilor. Adik tot ce poti sa stabilesti prin contract e ca ii vei furniza celuilalt un anumit bun sau serviciu in schimbul altui bun sau serviciu, insa nu poti sa-i zici celuilalt ce are voie sau nu sa faca. Acum daca sustii ca dimpotriva sunt legitime si contracte in care ii reglementezi scopurile celuilalt ar trebui sa argumentezi asta. In concluzie, raspunsul la prima obiectie e ca lipsa copyrightului nu submineaza nici o libertate a contractului ci pur si simplu elimina un tip de contracte nelegitime de pe lista celor enforsate legal (similar cu abolirea sclaviei care a facut acelasi lucru).
Cu privire la a doua obiectie, mai intai ar trebui sa argumentezi asumptia utilitarista din spate. Si anume, din perspectiva cui spui tu ca eliminarea copyrightului este de nedorit pentru ca produce raritate (si una f slaba, la nivel de oportunitati ratate)? UNa e sa vezi ca originea institutiei proprietatii private sta in raritatea resurselor (adica ca in paradis nu avea cum sa apara proprietatea privata, decat eventual dak adam si eva erau paranoici :)) si alta e sa sustii copyrightu prin ridicarea la rang de criteriu moral a imperativului de a micsora pe cat posibil raritatea. Ca sa nu mai zic ca si teza factuala e falsa. Printre altele, pentru ca presupune o legatura mult prea stransa intre inovatie si spirit antreprenorial.
Nu mi-e f clar ce ipoteza ti se pare tie apriori corecta, insa indifirent care ar fi ea ,la prima vedere, e o chestie far fetched in contextul mult prea empiric al situatiei si ar trebui sa dai argumente solide pt asa ceva, nu doar o simpla parere
As mai fi curios sa aud si care e pozitia ta fatza de problema ca nu prea m-am lamurit.
Ionut Sterpan a comentat:
3 Martie 2007 la 00:03
Scuze, traiam cu impresia ca in loc de “>”, eu postasem o serie de exemple. Vroiam sa zic asta: Absenta copyrightului echivaleaza cu lipsa enforcementului pentru schimburi conditionate, gen .
Eu vad piata ca pe un set de schimburi intre manunchiuri de drepturi de folosire a diferitor obiecte, si manunchiurile respective pot fi mai subtiri sau mai groase. Daca eu iti dau laptopul, iti ofer o optiune in plus, aceea de a te juca la el. Esti mai bine decat inainte pentru ca ai o optiune in plus si nimic in minus. (aratatul fratelui tau nu e o optiune pe care ti-o iau, pentru ca nu o aveai nici inainte de a-ti da eu laptopul) Iti dau un manunchi subtire de drepturi de folosinta. Banii sau viata e un manunchi de constrangeri, banii sau viata ia din optiuni, nu adauga. Cel mai bun termen al disjunctiei (sa dau banii) tot imi ia din manunchiurile pe care deja le detineam si pe care le-as fi detinut in continuare daca nu primeam disjunctia. Daca vorbesti in termenii astia, nu mai e nevoie de distintia dintre conditionarea scopurilor sau mijloacelor, si tot rezolv problema “Care tranzactii sunt legitime?”, sau mai bine zis, care ar trebui aplicate / enforced de lege? Nu vad nici un motiv pentru care exemplele de mai sus nu sunt tranzactii / contracte care merita aparate de lege. De ce? Pentru ca ofera optiuni in plus ambelor parti fara sa sustraga optiuni de la nimeni altii. Sclavia e rea, in acesti termeni, tocmai pentru ca sustrage din optiunile sclavului pe care el le-ar fi avut daca ar fi fost lasat in pace in loc sa fie preluat ca sclav (chiar daca preluarea e facuta din vreme, de cand sclavul e in pantecul mamei).
OK, ipoteza din obiectia 2 e intr-adevar empirica, nu apriori. (Ii spusesem asa doar ca o disting de lucruri care sunt si mai circumstantiale sau mai putin “de fond” decat psihologia generala, anume situatia romanilor fata de americani.) Ipoteza era >. Inovatia nu inseamna neaparat inovatie tehnologica, ci orice combinatie noua de capital, deschiderea unui chiosc de ziare pe strada mea e o inovatie sau manifestarea spiritului antreprenorial. Afaceri de succes. E coroborat empiric a ai mai multe afaceri de succes cand profitul pe care il asteapta antreprenorii pentru ei insisi e mai mare. Argumentul e gen Hong Kongul are PIBul mai mare ca Romania. Mai bine zis argumentul e suma cazurilor in care ipoteza trece minus suma cazurilor in care nu trece.
Pozitia mea e ca in principiu Bill Gates putea sa ma dea in judecata daca vroia cand rulam windowsul pirat. As fi pledat vinovat pentru furt, dar in acelasi timp l-as fi dispretuit si as fi crezut ca e o chestie imorala din partea lui din motivele alea trei pe care le-am zis in postul anterior. Poate invocarea lor m-ar fi scos la pedeapsa minima. Dar de o oarecare pedeapsa nu ar fi trebuit sa scap chiar daca greutatea celor 3 argumente morale ar fi scos furtul meu drept un furt ok dpdv moral. Eu pot sa fur medicamente pentru sotia mea bolnava fara sa ard in iad, adica poate e ok moral, dar tot trebuie sa platesc pretul social - puscaria.
Dar legea nu trebuie sa fie conforma cu moralitatea? Ba da, dar in practica conformitatea e imposibila pana a cele mai mici detalii. Legea anti-furt nu se poate schimba dupa fiecare conjunctura, pentru ca e foarte dificil sa aduni toata informatia relevanta dpdv moral si sa o transmiti rapid tuturor judecatorilor. Daca incepe sa functioneze precedentul “e nevinovat cel care fura pentru sotia bolnava” s-a terminat cu ordinea proprietatii private si s-a terminat si cu ordinea sociala.
Ionut Sterpan a comentat:
3 Martie 2007 la 00:03
m-am prins, exemplele nu se posteaza pentru ca stateau inre taguri, asa le pusesem eu ghilimelele.
exemplele sunt:
iti dau laptopul dar nu i-l dai fratelui tau, iti dau jurnalul dar nu-l arati nimanui, iti fac acest serviciu de natura X dar nu-ti chema si prietenii la distractie.
Ace Of Spades a comentat:
3 Martie 2007 la 01:03
bah numi zi ca unai facut faza cu torrentele si alte cele… asa ca hai sa luam in continuare si sa folosim dc si multe altele si sa ne bagam picioru…gandestete si tu logic…toti fura… mare branza.. atata timp cat poti,de ce sa nu faci? numi zi ca esti inradacinat in dogme si gandiri din astea…e sec 21 totusi
Ionut Sterpan a comentat:
3 Martie 2007 la 02:03
Ace of Spades, nu toti fura (v. mai sus povestea cu Maryland).
Ba chiar unii dau de la ei. De exemplu exact acum 18 ani artistul Liviu Babes si-a dat foc pe partia de la Poiana Brasov in semn de protest fata de comunism.
Tocmai “gandirile” astea despre de ce e bine sa nu furi si sa nu tiranizezi nici cand poti, si in ce fel e bine sa fie prevenite, schimba in bine regulile jocului si ajuta ca eu, tu si altii sa zicem relaxati pe forumuri “bah, suntem in secolul 21″. Si ce spui tu e tot o gandire veche sau inradacinata adanc, atata doar ca e ambalata mai postmodern. Multi inaintea ta credeau ca viitorul ne cere sa renuntam la principiile prafuite ale proprietatii private. Si faceau si tot ce puteau ca sa aduca viitorul mai aproape.
Christian Kunst a comentat:
3 Martie 2007 la 15:03
Andrei,
in analiza ta legata de tranzactiile protejate de copyright cred ca ar trebui sa incluzi si o componenta esentiala a pretului, compusa din asa numitul “transfer al riscului”.
Dupa parerea mea, la fel ca in cazul bunurilor fizice, si in cazul bunurilor intelectuale exista o “raritate a resurselor”. Marea majoritate a oamenilor de pe aceasta planeta nu reusesc sa realizeze un “produs intelectual” (demn de copyright) pe tot parcursul vietii. Dintre cei putini care reusesc, unii nu vor, altii nu pot/nu sunt lasati de catre sistem, iar altii nu stiu sa profite de valoarea “marfii” create.
In cazul unui “produs intelectual”, produs care are calitatea remarcabila de a putea fi reprodus cu costuri aproape nule, pretul produsului nu este dat de valoarea sa intrinseca plus o componenta speculativa, ca in cazul produselor reproductibile cu costuri de productie mari, ci e dat de suma tuturor copiilor vandute dealungul perioadei de existenta a produsului.
In momentul in care tu cumperi o copie a unui album de muzica, a unui roman de succes, al unui produs software, tu nu cumperi un produs, produsul in acest caz fiind definit de suma tuturor copiilor vandute, ci cumperi doar o parte, mai mica sau mai mare, din acel produs. In cazul in care produsul nu e cautat pe piata, s-ar putea sa fi fericitul coproprietar al produsului intelectual, impreuna cu autorul. In cazul in care produsul e de succes, probabil ca vei fi unul dintre milioanele de proprietari ai unei mici parti din produs.
In cazul in care tu vrei sa beneficiezi de dreptul de a reproduce produsul, bineinteles ca se poate, insa pretul nu mai e acelasi ca pentru o copie. In aceasta situatie in negociere intervine transferul riscului. Pretul produsului fiind dat de totalitatea copiilor vandute pe perioada sa de viata, cel care doreste sa cumpere produsul (transferul dreptului de copyright) sau o parte sensibil mai mare (licenta de a putea produce si vinde copii ale produsului impreuna cu proprietarul), e destul de dificil de calculat, insa in orice caz cu mult mai mare decat pretul unei copii.
Sunt constient ca acest mod dinamic de calcul al pretului unui produs poate crea dificultati in gandirea obisnuita cu o imagine statica a pretului unui produs, insa o data constientizata aceasta asocierie, copyright-ul apare ca o consecinta logica.
Toate cele bune,
Christian Kunst
Emil a comentat:
4 Martie 2007 la 09:03
Eliminarea drepturilor de autor va duce la scaderea profitului autorilor. In acest caz, se poate ajunge ca anumiti creatori (sa zicem, de jocuri pe calculator sau de filme) sa nu mai creeze iar piata, desi cere astfel de produse noi, sa ramana fara ele.
Cum se poate ca, in lipsa copyrightului, autorii sa beneficieze de suficiente stimulente financiare de pe urma activitatii lor incat sa o continue?
olya a comentat:
4 Martie 2007 la 19:03
piata transforma autorii in brand-uri care, in functie de cat de puternice sunt, vor vinde produsele producatorilor de copyright. de aceea se cer “originale” si nu fake-uri.
Mie mi se pare forma aceasta de reglementare a drepturilor de autor(prin mecanismul marcilor, al marketingului pe o piata libera) cea mai buna, dar nu e singura…
Andrei Trandafira a comentat:
5 Martie 2007 la 19:03
@ionut, eu pun libertatea negativa la un nivel anterior celei contractuale. Libertatea de a nu fi obligat/ a/ti fi interzis ceva o pun inaintea libertati de a cere/da ceva. Insa asta e o discutie la alt nivel, nu e neaprat legata de copyright.
Sa zicem ca accept viziunea ta cu manunchiul. Nu mentionezi insa ca e f important ca drepturile de folosire presupun drepturi de detinere legitime. Iar legitimarea copyrightului e complet ad-hoc. Se uita ca de fapt orice oportunitate este descoperita la nivelul mintii, la nivelul ideilor. Unu care isi deschide primul o shaowrmerie are o idee originala. Daca ar cere copyright? Adik de ce sa mai vina cineva langa el, din moment ce e klar ca ii copiaza ideea. Celalalt ar trebui sa isi deschida magazin doar daca ii da primul dreptul. Daca vrei sa justifici copyrightu si vii cu teorii legate de proprietatea asupra unei idei a celui ce o gandeste primul, o sa fii nevoit sa distingi intre doua tipuri de idei, pt ca e clar ca dk extinzi justificarea pt orice idee atunci oricine poate pretinde tot felu de monopoluri pe tot felu de idei.
Dimpotriva, o teza mult mai solida este sa vezi ideile ca bunuri publice. In primul rand pt ca nimeni nu inventeaza idei de la tabula rasa, in orice idee exista nenumarate contributii anonime care de multe ori constituie cea mai mare parte a unei idei. Descoperirea unei idei viabile de catre un antreprenor nu face acea idee proprietatea lui, el doar vede o oportunitate pe care ceilalti nu o vad. O data ce profita prima oara de ea, nu are nici un drept suplimentar de a pretinde ca e ideea lui si ca nimeni nu are voie sa o foloseasca daca nu vrea el. E perfect similar cu sindicatele care pretind un drept exclusiv al lor la o anumita activitate. Ai vreun argument ca in cazul ideilor o asemenea exclusivitate e justa sau benefica?
Dr. A a comentat:
6 Martie 2007 la 11:03
O prima observatie: Copyrightului nu protejeaza autorii. Copyrightului protejeaza un model de afaceri, bazat pe ideea de monopol: cantecele Beatles apartineau lui M. Jackson care le-a cumparat cu 100.000 si le-a vandut cu 6.000.000 cativa ani mai tarziu; muzica apartine in general caselor de distributie unde autorii sunt doar “salariati”.
A doua observatie: Copyrightul nu este “conditia” culturii sau creatiei:
nu copyrightul l-a facut pe Platon, nu copyrightul a inventat stiintele si filozofia, nu copyrightul a creeat cultura si traditiile “populare”, muzica clasica, civilizatia europeana, araba, orientala.
A treia observatie: Era o gluma care zicea ca B. Gates ar fi obtinut un patent/copyright pe “codul binar”.
Andrei Trandafira a comentat:
6 Martie 2007 la 14:03
@Christian Raritatea resurselor de care vorbesti este pusa adesea in legatura cu necesitatea copyrightului. Asumptia este ca fara stimulentele oferite de copyright, productiile intelectuale vor fi mult mai putine pt ca nu vor mai fi indivizi interesati sa le produca. Doar ca legatura dintre monopol(oricare ar fi el) si inovatie e negativa nu pozitiva. Inseamna preturi mai mari pt consumatori si exclusivitate pt un grup restrans de producatori.
Concluzia ta din final decurge intr-adevar logic, dar doar daca accepti premisele. De acord ca eu cumpar doar o bucata din stocul companiei. Dar de unde si pana unde in cayul produselor intelectuale produsul consta in totalitatea copiilor. Sau invers, de ce nu ar detine McDonalds proprietatea asupra produsului Hamburger, si doar ei ar avea voie sa-i produca. Fie ca e parte sau intreg, majoritatea produselor intelectuale comporta anumite externalitati pentru producator, in primul rand posibilitatea de copiere. E adevarat ca vanzand un produs ce poate fi usor multiplicat de cumparator castigi mult mai putin decat dk nu ar putea fi modificat.
Insa, miza pietei libere e tokmai ca nu vine un agent extern (statul) sa legifereze ca indiferent daca poate fi sau nu reprodus, tu ar Trebui sa castigi ca si cum n-ar putea fi reprodus. Functionarea piatei are nevoie doar de asigurarea proprietatii bunurilor fizice, dupa aceea orice comportament este neconstrans.
@emil Daca oferta scade (nu se mai creeaza produse), atunci consumatorii vor fi dispusi sa plateasca mai mult pentru produs. O metoda de rezolvare a impasului ar fi creearea Asociatiei Mondiale a Melomanilor sau alte genuri care ar negocia cu producatorii contracte pt oferirea bunurilor dorite. Si dk ar fi un milion de membri, la o cota individuala de 1$ s-ar strange 1 mil $ suma pentru care orice artist insetat de bani ar produce un cd.
Alte variante ar fi: concerte live, mmorpg-uri (unde nu mai merge ca la standaloneuri cu un simplu crack). In genere e vorba de o personalizare a serviciilor oferite, de o rasplata pentru abilitatile personale nu pentru by-productul tehnologiei.
@olya Distinctia intre original si fake se mentine prin trademark. SI intr-adevar trademarku (alaturi de secretu comercial) e suficient pt o piata libera in domeniu.
Ia ca exemplu arta plastica. Acolo diferenta uriasa de valoare intre original si copie se produce fara nevoia copyrightului.
@dr.A o observatie in acelasi spirit> Fara tehnologie, copyrightul n-avea nici o miza, nu imbogatea pe nimeni, caci nu puteai face copii cat ai bate din palme. Acum, tot tehnologia este cea care schimba raportul si il pune pe consumator intr-o pozitie privilegiata.
Dr. A a comentat:
6 Martie 2007 la 15:03
@Andrei Trandafira
Fara tehnologie crezi ca ar mai fi castigat atatia bani “artistii” de studio care fac playback ? Dupa cum vezi tehnologia avantajeaza atat consumatorul cat si artistul. Abuzul de pozitia de monopol este problema cu care ne confruntam iar eliminarea monopolului este solutia. Eliminarea copyrightului nu ar reduce creatia artistica. Ea ar potenta-o prin cresterea accesului la cultura, asa cum educatia publica conduce la potentarea inovarii. De cand a aparut copyrightul cati Mozard si Bach au aparut ? Asa multi ?
Dawd a comentat:
12 Martie 2007 la 02:03
Fiecare produs intelectual va fi reprodus intr-o cantitate direct proportionala cu valoarea sa reala sau cu calitatea/intensitatea promovarii sale. Un produs intelectual, cu cat va fi mai bine vandut, cu atat va fi mai predispus piratarii/reproducerii ilegale. Valabil si invers: calitate mai proasta, piratare scazuta. E legea selectiei naturale: babuinul schilod se reproduce mai putin, Ricky Martin dimpotriva.
In afara de asta, orice reproducere a unui produs intelectual contribuie in mod direct la popularizarea/promovarea acestuia (desigur, pe canale mai putin conventionale), ceea ce aduce inapoi la producator valoare adaugata.
Ce simplu si frumos se regleaza totu’ de la sine…
Horia H a comentat:
29 Martie 2007 la 14:03
Foarte frumos, lumea incepe sa se prinda ca Hollywoodul (prin bratul sau “armat” RIAA/MIAA) seamana ingrijorator de mult la purtari cu un al patrulea reich.
Toata lumea, cu o singura exceptie: Microsoft. Windows Vista se pravaleste ca o tona de caramizi peste toate idealurile de libertate si peste dorintele legitime de intimitate ale utilizatorilor.
De citit:
http://www.schneier.com/blog/archives/2007/02/drm_in_windows.html
Cristi a comentat:
3 Octombrie 2009 la 03:10
Salut tuturor. Deci, hai sa inteleg si eu un mic rahat din toata diareea asta de legi referitoare la copyright si drepturi de autor, daca eu sunt muzician, imi fac singur muzica si merg pe productie proprie de la blankurile pe care le scriu/imprim, copertile bookletului, design, absolut tot, MUNCA MEA SI DOAR A MEA, se iau ratatii astia de mine daca imi vand munca mea la un pret de rahat? Sau daca ascult eu un cd pe care il am pe original si aude si vecinu’ ce ascult eu, vecinu’ isi ia amenda ca n-are dreptu’ sa asculte ceea ce nu detine in mod legal? Voi nu vedeti mah ca asta e sclavie, nu antipiraterie? Adica daca eu ma cac pe ele de drepturi de autor, si asta pentru ca nici nu se poate compara un original cu o replica oricat de buna ar fi ea, cumpar cd-uri si dvd-uri originale de la mama lor si imi fac singur productia pentru trupa si am dovezi clare ca muzica aia e facuta de mine si nu mai poate fi reprodusa la perfectie de absolut nimeni daca nu are graficul piesei exacte in fata si sa-l copieze, daca vreau ca muzica mea sa fie GRATUIT ascultata si impartita, piratata sau cum plm mai zic astia la file sharing, SE IA CINEVA DE MINE? CA DACA SE IA, FAC OMOR IN PLM!
aglomerarispontane » Blog Archive » De ce e ok să dăm jos chestii de pe net a comentat:
2 Noiembrie 2009 la 12:11
[…] Andrei Trandafira a publicat pe Liberalism.ro un eseu care dezbate această problemă: Drepturile de autor ca monopoluri. Ca şi mopsuluisalbatic, ni se pare că introducerea în temă e bine făcută, dar că […]