Mulţi oameni consideră şomajul o conjunctură negativă care trebuie evitată. Există un puternic sentiment de compasiune pentru cei care se află în această situaţie, dar fiecare recunoaşte că sînt şi cazuri fericite în care sînt oameni inactivi pe piaţa muncii pentru că au ales aceasta.
Cum este posibil ca un om apt de muncă să aleagă varianta inactivitaţii pe piaţa muncii? Scopul închirierii forţei de muncă în condiţii negociate, este de a realiza venituri pentru a obţine resursele necesare propriei existenţe, însă orice om refuză să realizeze un schimb economic liber dacă nu consideră că îi este suficient de avantajos, dacă valoarea pe care o cedează este mai mică decît ceea ce primeşte în schimb.
Valoarea pe care fiecare salariat o atribuie capacitaţii sale de muncă este un rezultat al proceselor afective, fiind influenţată de experienţele anterioare şi prin raportarea la condiţiile de muncă ale altor indivizi dar şi de resursele materiale disponibile.
Pe piaţa muncii, cu cît salariul pentru care un om este dispus sa muncească este mai mic, cu atît cresc şansele să gasească un loc de muncă. Este o situaţie identică oricărei alte pieţe, un furnizor va reuşi să işi vîndă produsul pe măsura ce reduce preţul.
Persoana care se află în căutarea unui loc de muncă, dar nu reuşeşte să găsească un angajator care să îi plătească un preţ considerat acceptabil şi preferă să aştepte, se află în şomaj voluntar; pe o piaţă a muncii liberă, cu o concurenţa perfectă, şomajul este întotdeauna voluntar.
Dar experienţa ne arată că există oameni dispuşi să lucreze şi pentru salarii mai mici dar nu găsesc locuri de muncă şi nu se pot angaja. O regulă a economiei ne arată că cererea (numarul de locuri de muncă) creşte pe măsură ce scade preţul, deci în această situaţie locuri de muncă există, dar cererea şi oferta nu se pot întîlni din cauza unor bariere.
Acesta este şomajul involuntar, oamenii aflaţi în şomaj involuntar sînt mult mai vulnerabili decît cei care acceptă un salariu mai mic.
Întotdeauna, pentru un om aflat în căutarea unui loc de muncă, pentru care angajarea reprezintă o variantă superioară situaţiei anterioare şi oricărei alte variante posibile, acel salariu este cel mai mare care poate fi obţinut prin negociere, în acel moment.
Creşterea salariilor reale reprezintă cel mai bun indicator al dezvoltarii economice şi bunăstării oamenilor dar trebuie sa fie rezultatul creşterii cererii (a locurilor de muncă) pe piaţa muncii datorită investiţiilor de capital. Orice companie nou înfiinţată creează noi locuri de munca şi pentru a atrage salariaţi va trebui să le ofere salarii mai mari decît ceilalţi întreprinzători, iar firmele vechi trebuie sa crească salariile şi să îmbunătăţească condiţiile de muncă pentru a păstra colaborarea cu salariaţii.
Salariile mari şi locurile de muncă bune sînt rezultatul unui proces de selecţie ca urmare a competiţiei dintre angajatori pentru a atrage salariaţii (mecanismul preţului just al cererii şi al ofertei pe piaţa muncii).
Al doilea mecanism este cel al preţurilor administrate prin care statul impune o limită de preţ superioară sau inferioară; aceasta din urmă este sinonim cu salariul minim pe economie. Ce consecinţe are pentru salariaţi şi angajatori o astfel de măsură? Depinde de situaţie:
1) are ca efect creşterea inflaţiei. Salariul minim impus creşte, în consecinţă toţi angajatorii din acea economie pentru a nu falimenta, vor creşte preţurile produselor pe care le realizează, astfel încît deşi salariul nominal a crescut, cel real a rămas acelaşi; această situaţie nu are nici un efect real asupra salariaţilor,
2 ) generează şomaj involuntar. Salariul minim impus creşte, dar angajatorii nu pot mări preţurile pentru că intră în concurenţă directă cu companiile externe. Efectul va fi reducerea eficienţei activitaţii lor, vor falimenta iar mulţi salariaţi nu vor mai avea locuri de muncă şi cele rămase devin nesigure. În această situaţie avem ca efect apariţia şomajului involuntar, proporţional cu creşterea preţului administrat (salariul minim impus);
3) creşterea salariului minim este mică şi este sub cel mai mic preţ al ofertei (cel mai mic salariu pentru care un om este dispus să se angajeze). Aceasta este cea mai bună situaţie pentru că nu are nici un efect.
Mai există şi o a patra situaţie, care merită o analiză distinctă deoarece este singurul mecanism pe care guvernele îl prezintă publicului: creşterea salariilor ce rezultă din mecanismul preţurilor administrate pe piaţa muncii se realizează prin diminuarea profiturilor angajatorilor. Este o variantă care apare exclusiv pe termen scurt deoarece diminuarea repetată a profitului (prin creşterea periodică a salariului minim pe economie impus) îi determină pe întreprinzători să închidă fabricile, să işi mute capitalul în alte ţari, iar pe termen lung se încadrează în situaţia a doua, generează şomaj involuntar.
Tactica majorităţii guvernelor este de a evita o creştere a somajului încercînd să coreleze creşterea salariului minim impus cu creşterea economică. Practic, prin această metodă rata şomajului nu se mai modifică substanţial, dar astfel, apare o formă gravă de şomaj involuntar când nici în perioadele de avânt economic nu se reduce numărul şomerilor: şomajul cronic.
În România autoritatea statală stabileşte nivelul minim obligatoriu al salariului prin hotarîre de guvern. Drept consecinţă se ajunge la situaţia cunoscută:
În acest grafic, se observă efectul creat de salariul minim impus peste salariul de echilibru. Numărul de oameni dispuşi să se angajeze a crescut ca urmare a creşterii salariului (Q2O) prin atragerea celor care se aflau in şomaj voluntar (ex: casnicele) dar numărul de locuri de muncă a scăzut (Q2C). Diferenţa dintre numărul de oameni angajaţi în situatia de echilibru(Q1) şi numărul salariaţilor din momentul salariului minim impus (Q2C) este reprezentat de oamenii care şi-au pierdut locul de muncă.
Ce variante există pentru a elimina şomajul involuntar astfel creat? Soluţia nu este decît una singură: eliminarea salariului minim impus.
Teoria economică prezintă şi alte categorii de şomaj: structural, sezonier, dar sînt forme particulare de şomaj voluntar. O categorie specială de şomaj care ne indică imperfecţiunea pieţei pe termen foarte scurt este şomajul fricţional. Acesta reprezintă perioada de timp din momentul încetării raporturilor de muncă şi pînă în momentul în care identifică o persoană dispusă să îl angajeze.
Factorul care influenţează acest interval de căutare a unui nou loc de muncă este lipsa informaţiilor despre existenţa locurilor de muncă disponibile, în orice moment. Soluţia reducerii acestui interval de timp pînă la o limită insesizabilă este oferită de progresul tehnologiei informaţiei care creează posibilitatea accesării în timp real a informaţiilor cu privire la cererea şi oferta de pe piaţa muncii.
Cauza existenţei şomajului este legislaţia muncii prin interdicţiile impuse atît angajatorilor cît şi salariaţilor. Salariul minim pe economie nu este singura barieră, orice normă care împiedică un salariat să se angajeze în condiţii pe care le consideră avantajoase ori descurajează crearea de locuri de muncă este generatoare de şomaj cu toate că, aparent, intenţia nu este aceasta.
Stefan a comentat:
22 Aprilie 2007 la 18:04
Salut.
Un singur comentariu. Din pargaraful “O regulă a economiei ne arată că cererea (numarul de locuri de muncă) creşte pe măsură ce scade preţul, deci în această situaţie locuri de muncă există, dar cererea şi oferta nu se pot întîlni din cauza unor bariere” se poate comcluziona ca nu exista decit somaj voluntar. Daca omul ar fi multumit cu un leu pe luna sau zero lei pe luna salariu, nu ar fi somaj. Asadar somajul exista pentru ca oamenii nu accepta salarii mici.
Oricum nu vad importanta discutiei.
E exagerat sa spui ca “Cauza existenţei şomajului este legislaţia muncii prin interdicţiile impuse atît angajatorilor cît şi salariaţilor”, indiferent cit de liberal esti. Daca nu ar fi deloc legislatie, nu ar fi somaj????!!!.
Intradevar, daca oamenii ar muncii gratis nu ar fi somaj, dar ei sint de vina ca cer salariu, ca au pretentii financiare pentru munca lor. Oamenii ar trebui sa inteleaga ca e important sa munceasca, nu sa aiba grija sa ceara salariu. V-ati gandit si Dvs. la asta cind v-ati angajat. Sau studiile Dvs. trebuie recompensatem, contributia Dvs. la economia politica fiind capitala pentru omenire.
Oricum puteti sta linistit, contributia Dvs. la progresul stiintei se alfa in “cea mai bună situaţie pentru că nu are nici un efect”.
neamtu tiganu a comentat:
22 Aprilie 2007 la 23:04
Bravo Stefane,
Daca s-ar munci pe gratis nu ar mai exista somaj? Si daca s-ar munci pe gratis, deci nu ar fi nici un venit cine ar cumpara produsele? Numai angajatorii!!?? Ford a fost primu care a priceput ca oferind salarii mari ofera posibilitatea angajatilor sa-si permita sa cumpere o masina!
P.S In germania nu exista salariu minim impus si totusi exista 4 mil de someri.
PPS Graficul e extrem de frumos colorat.
Fiordean Dacian a comentat:
23 Aprilie 2007 la 11:04
Stefan, poate nu-nteleg eu da’ tragi concluzii strambe din text. Numarul de locuri de munca va creste pe masura ce scade pretul insa nu sustine nimeni ca pana la disparitia totala a somajului. Unde vezi tu in text un paragraf care sa sustina ca daca oamenii lucreaza gratis nu mai e somaj?
In a doua parte, ce-ai inteles e ca fara legislatie nu exista somaj. Eu inteleg ca legislatia care impune un salar minim din ce in ce mai mare, ligitimata de politicieni pin cresterea economia, nu se justifica; creaza somaj involuntar: producatorii cresc preturile daca le permite concurenta, daca nu dau afara cativa angajati ca sa poata sa-i plateasca pe ceilalti cu noul salar (vechiul salar devin ilegal).
Nu e nici o problema cu angajatii care cer salarii, nu te infuria. In negocierea cu un angajator, angajatul are dreptul sa ceara salarul care i se pare lui cel mai corect in schimbul serviciilor catre firma ce urmeaza sa-l angajeze. Angajatorul, si el un om liber, are voie sa accepte sau nu pretentiile viitorului angajat, eventual, chiar sa-i faca o alta propunere. Nu vad unde-i problema.
Dacian
Bogdan Tatavura a comentat:
23 Aprilie 2007 la 11:04
Stefan:“Din pargaraful “O regulă a economiei ne arată că cererea (numarul de locuri de muncă) creşte pe măsură ce scade preţul, deci în această situaţie locuri de muncă există, dar cererea şi oferta nu se pot întîlni din cauza unor bariere” se poate comcluziona ca nu exista decit somaj voluntar”.
R:”[…] pe o piaţă a muncii liberă, cu o concurenţa perfectă, şomajul este întotdeauna voluntar.”
Stefan:”E exagerat sa spui ca “Cauza existenţei şomajului este legislaţia muncii prin interdicţiile impuse atît angajatorilor cît şi salariaţilor”, indiferent cit de liberal esti. Daca nu ar fi deloc legislatie, nu ar fi somaj????!!!.”
R: Daca nu exista bariere pe piata muncii nu ar exista somaj involuntar, ci ar fi doar somaj voluntar pentru ca “orice om refuză să realizeze un schimb economic liber dacă nu consideră că îi este suficient de avantajos”
Stefan: “Intradevar, daca oamenii ar muncii gratis nu ar fi somaj, dar ei sint de vina ca cer salariu, ca au pretentii financiare pentru munca lor. Oamenii ar trebui sa inteleaga ca e important sa munceasca, nu sa aiba grija sa ceara salariu “
R: In prezent exista o lege in baza careia oamenii pot lucra pentru “salariu zero” este Legea voluntariatului (195/2001); de ce majoritatea covirsitoare a contractelor munca nu sint voluntare desi legislatia in vigoare permite aceasta va las sa descoperiti singur.
Nu am inteles ultima parte a mesajului dumneavoastra, cred ca v-a cuprins patima specifica pietei muncii
neamtu tiganu:”Si daca s-ar munci pe gratis, deci nu ar fi nici un venit cine ar cumpara produsele? Numai angajatorii!!?? “
R: Argumentul conform caruia scaderea salariilor prin autoechilibrarea pietei (mecanismul cererii si ofertei) se reflecta asupra scaderii productiei/vinzarii este valabil doar in cazul economiilor inchise(ex: Coreea de Nord). Orice reducere a pretului unui produs, ca urmare a reducerii costurilor unitare, se va reflecta in cresterea competitivitatii pe pietele externe.
neamtu tiganu: “In germania nu exista salariu minim impus si totusi exista 4 mil de someri.”
R:” Salariul minim pe economie nu este singura barieră, orice normă care împiedică un salariat să se angajeze în condiţii pe care le consideră avantajoase ori descurajează crearea de locuri de muncă este generatoare de şomaj”. Germania nu este singura tara din Europa in care nu exista salariu minim impus, insa exista o serie de bariere impuse prin contractele colective, dar aceasta este o alta discutie.
Dar daca acei oameni, din diferite motive, nu doresc sa se angajeze? Doar in socialism “caracterul liber al muncii socialiste nu inseamna eliberarea membrilor societatii de obligatia de a munci”
Distinctia dintre somajul voluntar si cel involuntar este acceptata chiar si de autoritatea statala. Prin legea 76/2002 ajutorul de somaj este oferit persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca pina in momentul in care li se ofera un loc de munca, daca il refuza, nu mai primesc ajutor de somaj (sint in somaj voluntar).
neamtu tiganu: “Graficul e extrem de frumos colorat.”
R: Multumesc, sper ca in acel grafic nu ati vazut numai culorile.
neamtu tiganu a comentat:
23 Aprilie 2007 la 21:04
Bravo Bogdane, incepi sa vi acasa.
1. Salarile minime impuse se aplica in special in ramurile de servicii, constructii si in general in domeniu calificarii minime. “Produsele” acestor domenii nu se pot exporta in general. Exportu romanesc nu se poate realiza decit cu produse performante si astea nu se fabrica cu forta de munca ieftina, necalificata.
2. Incepi sa intelegi ce-nseamna globalizarea si ce usor e pt. un prof univ. daca nu e multumit cu salariul sa mearga la capsuni.
Daca vrei sa faci o analiza serioasa a pietii muncii, analizeaza modul in care se pot crea noi locuri de munca, cum se pot absorbi investitiile europene, de ce calitate a muncii e nevoie, rolul sindicatelor. Mai poti studia si faptul ca salarile mari ii obliga pe angajatori sa-si dezvolte tehnologia, sa mareasca productivitatea. Despre relatia salarii- consum am vorbit.
Subiectul e extrem de complex, tu ai preferat sa alegi un singur aspect care de altfel nici macar nu e relevant pt. Romania mai ales acum cind e criza de forta de munca, pe fondul imbatrinirii populatiei, lipsa copiilor si 2 mil de capsunari.
Bogdan Tatavura a comentat:
24 Aprilie 2007 la 08:04
neamtu tiganu: Salarile minime impuse se aplica in special in ramurile de servicii, constructii si in general in domeniu calificarii minime.
[…] Despre relatia salarii-consum am vorbit.
R: Preturile administrate autoritar peste pretul de echilibru au ca efect,pe piata muncii, cresterea salariilor unei categorii de salariati prin eliminarea de pe piata a unei alte categorii (concedierile care au ca efect somajul involuntar).
Salariul de echilibru reprezinta nivelul la care cererea (locurile de munca) si oferta satisfacute asigura cel mai mare volum de salariati. In aceasta situatie veniturile salariatilor sint cele mai mari, daca autoritatea statala impune un salariu minim peste
pretul de echilibru, intr-adevar cresc veniturile unor salariati (cei care ramin angajati) dar scad drastic pentru o alta categorie (cei care devin someri).
Impresia mea este ca textul nu a fost citit cu atentie si de aceea am raspuns la majoritatea intrebarilor dumneavoastra prin copierea unor enunturi din articol iar celelate intrebari s-au abatut de la subiectul în discutie. In cazul in care doriti sa continuam, eu propun sa intram pe forum.
nicky a comentat:
24 Aprilie 2007 la 13:04
D-le Tatavura,
As avea un comentariu la consecintele 1 si 3. Mi se pare eronata concluzia cum ca salariul minim duce la inflatie prin cresterea costurilor si apoi a preturilor. Inflatia este fenomen monetar iar tratarea inflatiei prin oferta, ceea ce incercati sa explicati, nu se justifica. Inflatia ar putea sa apara ca urmare a extinederii masei monetare determinata de necesitatea acoperirii deficitului bugetar produs de cresterea sumelor alocate pentru protectia sociala. Mai mult, preturile pe piata nu se formeaza pornind de la costuri. Mai degraba lucrurile stau invers. Presupunand, pe baza rationamentului pe care l-ati formulat, ca firmele vor putea transfera de fiecare data in preturi cresterea cheltuielilor salariale fara ca piata sa sanctioneze aceasta decizie, atunci ar trebui sa scoatem din vocabularul economic cuvinte precum pierdere sau faliment.
Salariul minim este in mod necesar mai mare decat salariul de echilibru. Altfel nu s-ar justifica necesitatea introducerii unui salariu minim daca salariul de pe piata ar fi mai mare decat cel pe care guvernantii il considera necesar pentru un trai decent. Astfel, nu exista “niciun efect” atunci cand se introduc salarii minime. Se produc efectele pe care le-ati prezentat in grafic. Hazlitt concentreaza foarte clar efectele salariului minim: salariul minim determina somaj.
Bogdan Tatavura a comentat:
25 Aprilie 2007 la 10:04
nicky: “Salariul minim este in mod necesar mai mare decat salariul de echilibru. Altfel nu s-ar justifica necesitatea introducerii unui salariu minim daca salariul de pe piata ar fi mai mare decat cel pe care guvernantii il considera necesar pentru un trai decent.”
R: Am citit in urma cu citiva ani un articol care prezenta situatia de pe piata muncii dintr-un stat din SUA. Salariul minim impus era de 6,4$/h dar cel mai mic salariu platit/ incasat era de 8,6$/h; este o imprejurare foarte apropiata de situatia 3. Un legiuitor suficient de abil poate sa impuna un SME foarte mic, sub nivelul minim al ofertei, doar ca o masura populista,”de imagine”. Aceasta conjunctura mai poate sa apara in urma unei erori.
nicky:”Mi se pare eronata concluzia cum ca salariul minim duce la inflatie prin cresterea costurilor si apoi a preturilor.[…] Mai mult, preturile pe piata nu se formeaza pornind de la costuri. Mai degraba lucrurile stau invers.”
R: Inflatie prin cresterea salariilor (inflatie prin costuri). Cred ca discutia va evolua catre cauzele inflatiei si depaseste tema acestui articol.
nicky a comentat:
25 Aprilie 2007 la 21:04
Multumesc pentru raspuns.
Legat de exemplul la care faceti referire. Acesta nu poate evidentia decat un singur lucru: imposibilitatea determinarii obiective a nivelului salariul minim.
Asa este. Discutia pe tema cauzelor inflatiei excede tema acestui articol. Dar aceea privind efectele reale ale salariilor minime, nu. Inflatia nu este unul dintre ele. Consider ca, mai degraba, ar merita luate in calcul efectele asupra intreprinzatorilor care nu vor putea utiliza acea cantitate de munca de care ar avea nevoie la un pret mai mic. Sau faptul ca indivizii nu pot beneficia de o evaluare corecta (in plan salarial) a serviciilor oferite, chiar daca asta ar insemna sa primeasca un salariu mai mic pentru acestea.
Oricum apreciez viziunea corecta per ansamblu asupra efectelor salariului minim si va felicit pentru initiativa.
Stefan a comentat:
30 Aprilie 2007 la 18:04
Neamtu Tiganu:
“Daca s-ar munci pe gratis nu ar mai exista somaj?” - nu eu am tras concluzi asta, ci asa inteleg eu din articolul acesta.
“Si daca s-ar munci pe gratis, deci nu ar fi nici un venit cine ar cumpara produsele? Numai angajatorii!!??”- cei care ar incasa banii din vinzarea produselor. Da. Angajatorii.
“Ford a fost primu care a priceput ca oferind salarii mari ofera posibilitatea angajatilor sa-si permita sa cumpere o masina!” - eu am citit pe toate site-urile ca Ford da afara oamenii, micsoreaza salariile, angajeaza part-time, inchide fabrici, etc, nu ca mareste salarii. Ford vinde mai ieftin catre salariatii proprii, atit. Ciudat ca numai Ford a gandit asa. Toti ceilalti patroni or fi prosti. Se autofalimenteaza vrind sa angajeze oamenii pe salarii cit mai mici.
“In germania nu exista salariu minim impus si totusi exista 4 mil de someri.” - exact ce am vrut sa sugerez si ceea ce intra in contradictie cu articolul. Nu SME da nastere somajului. Toti ceilalti comentatori nu vad treaba asta.
Stefan a comentat:
30 Aprilie 2007 la 19:04
salut Fiordean,
Spui:”Stefan, poate nu-nteleg eu da’ tragi concluzii strambe din text. Numarul de locuri de munca va creste pe masura ce scade pretul insa nu sustine nimeni ca pana la disparitia totala a somajului. Unde vezi tu in text un paragraf care sa sustina ca daca oamenii lucreaza gratis nu mai e somaj?”
din paragrafula asta:
“Persoana care se află în căutarea unui loc de muncă, dar nu reuşeşte să găsească un angajator care să îi plătească un preţ considerat acceptabil şi preferă să aştepte, se află în şomaj voluntar; pe o piaţă a muncii liberă, cu o concurenţa perfectă, şomajul este întotdeauna voluntar”. Somajul voluntar nu e periculos si nici nu se ia in calculul ratei somajului in multe tari. Nu esti somer, practic esti casnic.
In plus, eu cred ca nu ar putea sa mi se spune ce e aia concurenta perfecta pe piata muncii.
Dar autorul articolului isi da seama ca are o problema pentru ca “experienţa ne arată că există oameni dispuşi să lucreze şi pentru salarii mai mici dar nu găsesc locuri de muncă şi nu se pot angaja” din cauza ca exista anumite bariere. Care bariere?
Din cauza acestor “bariere” stranii oamenii nu sint angajati. Si e foarte clar ca “barierele” il tin departa pe om de un loc de munca dorit. Pentru ca autorul nu spune nimic despre angajator, inteleg ca si acesta l-ar vrea angajat pe om, dar nici el nu poate sa il cheme la munca din cauza “barierelor” ciudate.
Si atunci avem somajul involuntar. Deci, nu avem nici o contributie din partea autorului la lamurirea problemei, decit aceste “bariere” neelucidate.
Spui:
“In a doua parte, ce-ai inteles e ca fara legislatie nu exista somaj. Eu inteleg ca legislatia care impune un salar minim din ce in ce mai mare, ligitimata de politicieni pin cresterea economia, nu se justifica, creaza somaj involuntar” - daca nu ar exista SME somajul ar fi infim mai mic. Si oricum, eu stiu caz in care salariatului nu i se dadea in mana tot SME-ul. Practic doar statul avea de cistigat incasind impozite mai mari.
“Nu e nici o problema cu angajatii care cer salarii, nu te infuria. In negocierea cu un angajator, angajatul are dreptul sa ceara salarul care i se pare lui cel mai corect in schimbul serviciilor catre firma ce urmeaza sa-l angajeze. Angajatorul, si el un om liber, are voie sa accepte sau nu pretentiile viitorului angajat, eventual, chiar sa-i faca o alta propunere. Nu vad unde-i problema” - problema e modul in care se discuta subiectul. Nu ar trebui sa vedem in nivelul pretentiilor financiare ale potentialului salariat cauza somajului.
In realitate, angajatorii nu au nevoie de forta de munca pe termen relativ scurt, de aceea nu angajeaza. Angajeaza atunci cind are perceptia ca o crestere a productiei rezultata din angajarea omului pe postul respectiv ii creste profitul.
diana a comentat:
3 Mai 2007 la 17:05
ma dor ochii de la cat va citati unul pe altul. in fine. eu as vrea sa stiu daca pe piata muncii, exista NUMAI somaj voluntar si daca da, de ce.multumesc anticipat
nicky a comentat:
4 Mai 2007 la 18:05
Diana,
Imi permit sa iti dau un raspuns cu toate ca nu sunt autorul acestui articol. Pe piata muncii asa cum o descrie dl. Tatavura nu poate exista doar somaj voluntar. Explicatia este simpla. Existenta legislatiei in domeniul salariului minim obliga angajatorii sa restranga oferta de locuri de munca. In acest mod, persoane care ar fi dorit sa se angajeze pentru un salariu sub nivelul celui minim (mai mare decat salariul pietei) nu vor gasi locuri de munca. Aceste persoane sunt asa-numitii someri involuntari. O asemenea situatie (a lipsei locurilor de munca pentru aceste persoane) apare si atunci cand sindicatele impun majorari salariale peste nivelul productivitatii muncii obligand astfel angajatorii sa restranga numarul locurilor de munca oferite. O asemenea evolutie a pietei muncii (cerere de munca deficitara) este inevitabila cata vreme piata muncii este afectata de reglementari sau presiuni sindicale nejustificate.
Imagineaza-ti ca piata muncii ar functiona liber iar munca ar fi tranzactionata in mod liber fara ingradiri guvernamentale sau manifestari emotional/sindicale. Toti cei care ar dori sa lucreze la nivelul salariului de pe piata libera si-ar gasi un loc de munca conform cu abilitatile lor. Numai persoanele care nu ar fi multumite de salariul oferit ar refuza sa lucreze. Acestia ar fi somerii voluntari.
Prin urmare pe piata muncii actuala nu poate exista numai somaj voluntar.
neamtu tiganu a comentat:
6 Mai 2007 la 21:05
nicky te contrazici, intii spui: “In acest mod, persoane care ar fi dorit sa se angajeze pentru un salariu sub nivelul celui minim (mai mare decat salariul pietei) nu vor gasi locuri de munca. Aceste persoane sunt asa-numitii someri involuntari.”
si mai apoi “Numai persoanele care nu ar fi multumite de salariul oferit ar refuza sa lucreze. Acestia ar fi somerii voluntari.”
Draga Diana, parerea mea e ca exista NUMAI somaj voluntar, limitindu-ma in apreciere la persoanele “normale” adica la o virsta inca productiva, cit de cit sanatosi si cu o inteligenta normala.
Mult mai important pt. nivelul de somaj e marja dintre ajutorul de somaj, ajutorul social, oportunitatile de munca la negru si salariul minim posibil.
Un ex. cind am venit in Germania am trait citeva luni pe “ajutor social” ca n-aveam permis de lucru, e adevarat ca mai munceam pe ici pe colo la negru. Cind am obtinut primul post de munca aveam un venit mai scazut decit cel de “ajutor social”.
nicky a comentat:
6 Mai 2007 la 22:05
neamtu tiganu,
Nu ma contrazic. Afirmatiile mele se refera la doua situatii diferite in care piata muncii ar functiona. In primul caz vorbeam despre o piata a muncii reglementata pe cand in al doilea ma refeream la o piata a muncii neafectata de reglementari precum aceea privind salariul minim.
Cred ca privesti piata muncii doar din perspectiva ofertei de munca, a celor care doresc sau nu sa lucreze pentru un anumit salariu. Insa piata muncii inseamna cerere si oferta de munca. Cata vreme salariul este mentinut artificial, prin lege, la un nivel peste cel de echilibru, cererea de munca va fi intotdeauna mai mica decat oferta si o parte dintre persoanele care ar accepta un salariu mai mic decat cel impus de lege nu vor gasi locuri de munca (legal).
Din exemplul pe care l-ai dat inteleg faptul ca decizia unora sau a tuturor celor care nu vor sa lucreze s-ar baza pe faptul ca ajutoarele sociale generoase le sunt suficiente. Aceasta poate fi o consecinta a faptului ca unii, lenesi din fire, s-ar putea multumi cu “pomeni” din partea statului dar chiar si ajutorul de somaj se termina la un moment dat. Probabil vor alege sa munceasca “la negru”. Cum explici aceasta decizie? Mai este ea unilaterala sau trebuie sa tina seama si de angajator? De ce il angajeaza “la negru”? De ce risca angajatorul sa fie amendat? Cu siguranta nu pentru a-i face un bine salariatului.
Mai mult, exemplul tau poate explica de ce aleg unii sa nu lucreze dar nicidecum de ce indivizii care vor sa lucreze legal nu isi pot gasi de lucru. Totusi exemplul este bun pentru a sublinia situatia anormala la care s-a ajuns in poate cel mai important stat al UE si presiunea asupra bugetului asigurarilor sociale afectat tot mai mult de iluzia bunastarii asigurate de stat prin redistribuire.
Sper ca Diana sa se fi lamurit in urma acestei “dispute”… de idei, evident.
Bogdan Tatavura a comentat:
7 Mai 2007 la 09:05
Diana, raspunsul pe care l-ai primit este corect si bine argumentat.
Sa ne imaginam ca intr-o tara membra a UE singura bariera pe piata muncii este salariul minim impus prin lege(SME). Daca SME = zero euro/luna, toti oamenii inactivi pe piata muncii din acea tara se afla in somaj voluntar (au ales aceasta din diferite motive). Dar daca SME va creste la 1 milion de euro/luna? Toti oamenii vor dori sa lucreze, casnicele vor dori un loc de munca , intreprinzatorii vor renunta la activitatile lor si vor dori sa se angajeze,etc. dar mai exista vreun angajator? La acest nivel cererea de forta de munca nu mai exista(dispar angajatorii, dispar locurile de munca) iar oferta este maxima.
Relatia dintre somajul involuntar si SME este direct proportionala, cu cit SME este mai mare cu atit vor fi mai multi salariati “sacrificati”. Legislatia muncii creeaza mai multe probleme sociale decit pretinde ca rezolva.
rastoaca olivia a comentat:
26 Iulie 2007 la 13:07
este necesar doar pentru cei ce merita (au o scoala/calificare).
cei cu studii sa nu stea pe margine, dar nu incurajez lenea pe spinarea statului.
sa se adopte politici de protectie a bugetului si populatiei.
apropo sint prea multi someri care nu au nici-o tangenta cu munca si scoala.
exista cazuri care se incadreaza in somaj pe drept (insa nu stiu daca li se acorda atentie din partea statului).
ar fi bine sa se dea locuri de munca si salarizare motivanta ,pentru a evita pierderea fortei de munca si cresterea delincventei).
vina este a celora cu bani multi de la putere.
POATE DOAR DUMNEZEU SA NE DEA MINTE SI SUFLET!
Mecanismul inflatiei « CalarasiBlog a comentat:
1 Iunie 2008 la 18:06
[…] [1]De ce exista somaj […]orice normă care împiedică un salariat să se angajeze în condiţii pe care le consideră […]