Cetăţeni, în sensul tare al cuvântului, nu sunt decât membrii societăţii civile, persoanele care nu deţin nici o funcţie publică. Ei sunt cei care se bucură – şi care trebuie să se bucure în mod necesar – de drepturi. Ceilalţi, membrii societăţii politice, se bucură de privilegii. Iar când aceştia din urmă vor să se bucure şi de privilegii şi de drepturi, calitatea de cetăţean a omului obişnuit este suspendată.
Arhiva pentru Mai 2007
Moştenirea lui Dragoş Bucurenci
De ceva vreme încoace, stânga românească şi-a găsit un reprezentant intelectual autentic: tânăr, fără tendinţe sau simpatii comuniste (sau cel puţin aşa declară), cu un discurs aproape echilibrat, conectat la marile teme de dezbatere din Occident, cu priză la publicul urban etc.
Dragoş Bucurenci, căci despre el este vorba, loveşte din nou, în numărul de luni al Evenimentului Zilei, în ideea de bază a capitalismului: dreptul la proprietate privată.



