Centrul pentru Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI –Eleutheria) organizeaza intre 13-16 Septembrie 2007, in Bucuresti, cea de-a patra intalnire din seria European Resource Bank Meetings, primul eveniment de asemenea anvergura din Romania, ce va reuni peste 200 de reprezentanti ai think-tank-urilor internationale, experti in politici publice, economisti, personalitati academice si decidenti politici angajati in promovarea pietei libere si a respectului fata de proprietatea privata in toata Europa.
European Resource Bank Meeting este cel mai important congres international anual al think-tankurilor de orientare anti-etatista, perechea europeana a celor doua evenimente anuale din Statele Unite, Liberty Forum organizat de Atlas Economic Research Foundation si Heritage Resource Bank Meeting organizat de Heritage Foundation. Aceste intalniri internationale au pe langa obiectivul promovarii principiilor libertatii individuale rolul de a facilita interactiunea si coordonarea dintre actorii si organizatiile promotoare.
Misiunea intalnirilor Resource Bank este de a valorifica si acumula capital uman - resursa fundamentala in proiecte de constructie institutionala - in lupta pentru o lume mai libera. Aceste intalniri reinnoiesc legaturile dintre think-tankuri europene si americane, politologi, personalitati academice si publice, economisti si alti ganditori de factura clasic-liberala si creeaza noi legaturi cu intelectuali si personalitati publice din Romania interesate de strategii de cooperare in scopul promovarii libertatii, proprietatii si capitalismului.
Editia de anul acesta a European Resource Bank Meetings (ERBM), Europa – Reguli pentru libertate in contextul global, va discuta proiectul constitutional european si alte tendinte de dezvoltare institutionala din spatiul european si romanesc. Timp de patru zile, personalitati care s-au remarcat in lupta pentru libertate precum Bridgett Wagner (Heritage Foundation), Jo Kwong (Atlas Economic Research Foundation), Grover Norquist (Americans for Tax Reform), Mart Laar (former Prime-Minister of Estonia), Jose Pinera (Chile, pension reformer), Tom Palmer (Cato Institute), Andrei Illarionov (Cato Institute), Fred Smith (Competitive Enterprise Institute), Jody Clarke (Competitive Enterprise Institute), Richard Rahn (Institute for Global Economic Growth), Pierre Garello (Institute for Economic Studies), Barbara Kolm Lamprechter (Hayek Institut), Helen Disney (Stockholm Network), Rayna Gavrilova, (CEE Trust), Matthew Elliot (Taxpayers Alliance), Len Shakleton, University of Westminster, Hardy Boullion, Center for New Europe, Krassen Stanchev, Institute for Market Economics, Alberto Mingardi, Instituto Bruno Leoni, Olaf Gersemann (Financial Times) , Traian Basescu (Presedintele Romaniei) Theodor Stolojan (Partidul Liberal-Democrat), Valeriu Stoica (Centrul pentru Analiza si Dezvoltare Institutionala) vor dezbate alaturi de alti participanti probleme publice si politice contemporane legate de securitatea economica, pericolul reglementarilor excesive, reforma sistemului fiscal, viitorul modelului social, si vor lucra impreuna pentru a defini strategii prin care valorile libertatii individuale pot fi promovate in spatiul european.
In speranta ca sunteti alaturi de noi in incercarea de a aduce ideile in care credem in dezbaterea publica din Romania si din Europa, Echipa CADI-Eleutheria si partenerii evenimentului va invita la Resource Bank Meeting si conteaza pe fiecare dintre dumneavoastra sa raspanditi vestea.
Aflati mai multe informatii despre eveniment la www.rbeurope.org si inregistrati-va Early Bird pana la 10 iunie.





