De Fred L. Smith, Jr. şi Julie Walsh

Roşia Montană, o localitate minieră săracă din Munţii Apuseni, a fost abordată de către compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), pentru a fi săpate pe teritoriul ei patru mine aurifere. Majoritatea rezidenţilor Roşiei Montane sunt şomeri, au toalete în curte şi nu dispun de apă curentă. Mina ar aduce 600 de locuri de muncă permanente în zonă şi 2 miliarde de dolari economiei româneşti¹.

Beneficiile mineritului pentru societate sunt cunoscute de milenii. Chiar şi o economie avansată, precum este cea a Statelor Unite depinde de minerit. În 2005, producţia brută a industriilor care folosesc produsele mineritului a reprezentat 16% din PIB-ul ţării. Fiecare loc de muncă în minerit crează, la rândul său, alte 2,8 locuri de munca în alte domenii. În plus, câstigurile de 18.6 miliarde de dolari din minerit generează un total de 50.6 miliarde de dolari la nivelul întregii economii a Statelor Unite².

Cele mai sărace natiuni ale lumii au nevoie de creşterea economica determinată de proiectele miniere. Însă activiştii ecologişti le îngreuneaza eforturile. Dorinţa lor de a aplica aceleaşi standarde atât ţărilor dezvoltate cât şi ţărilor în curs de dezvoltare încetineste dezvoltarea celor din urma, iar în unele cazuri, chiar stagnează dezvoltarea. Dar mai bogat înseamna mai sănătos – şi mai curat; pentru că natiunile bogate sunt cele cărora le pasă de mediu şi îşi permit să facă ceva pentru a-l prezerva.

Mulţi ecologişti văd lumea în termeni malthusieni- prea mulţi oameni, prea mult consum, o prea rapidă introducere a unor noi tehnologii prea puţin întelese. În consecinţă, ei propun lărgirea controlului politic asupra majorităţii activităţilor economice.

“Dezvoltarea durabilă” nu este nici dezvoltare, nici durabilă

“Dezvoltarea durabilă” este un principiu ecologist cheie. Dar, în ciuda discursului activiştilor despre elaborarea unor proiecte durabile, sunt puţine, dacă nu inexistente, proiectele importante pe care ecologiştii le-au susţinut. De aceea, în realitate, “dezvoltare durabilă” înseamnă lipsa dezvoltării.

În plus, grupările ecologiste importante duc o campanie masiva şi bine finanţată de a delegitima toate industriile extractive. Odata lăudată pentru că aducea creştere economică zonelor cel mai izolate de pe glob, industria minieră este acum condamnată ca indezirabilă pentru cultura indigenă, chiar dacă indigenii în cauză cer cu disperare acele proiecte. Activiştii ecologişti cred că pot – şi trebuie – să spună altor oameni ce să facă cu pământul lor. Campania ONG-urilor împotriva proiectului minelor de aur din Roşia Montană, ce se desfaşoară în acest moment, exemplifică această atitudine.

“Nu avem nevoie de ajutoare străine. Suntem destul de deştepţi ca să ne luăm soarta în mâini” spune dentistul din Roşia Montană în filmul documentar Mine Your Own Business: The Dark Side of Environmentalism (filmul a fost finanţat în mare parte de către compania mamă a RMGC, însă producatorii şi-au păstrat controlul editorial complet). Filmul expune mentalitatea anti-dezvoltare a grupurilor ce se opun proiectului Roşia Montană şi a altor proiecte de minerit din lumea intreagă.

Într-una din scene, reprezentantul Madagascarului pentru World Wide Fund for Nature afirmă – dupa ce îşi arată cataramanul de 35.000 de dolari – că oamenilor din Madagascar le-ar fi mai bine făra dezvoltare, întrucât, dacă ar avea bani, i-ar irosi pe bere, aparate stereo, blugi si petreceri³.

Inutilitatea concesiilor

Greenpeace şi Alburnus Maior, un grup ecologist român, au protestat împotriva companiei mamă a RMGC, Gabriel Resources, în faţa Biroului Programului de Dezvoltare al Organizaţiei Naţiunilor Unite⁴. Gabriel Resources nu este un membru al Consiliului Internaţional de Minerit si Minerale şi, din acest motiv, se confruntă cu mai multă opozitie pentru proiectele lor decât companiile membre ale Consiliului.

Consiliul Internaţional de Minerit si Minerale este compus din 16 dintre cele mai mari firme de minerit şi din industria metalurgică şi din 25 de asociaţii naţionale de minerit din toată lumea. Viziunea lor este realizarea “unui minerit viabil, a unei industrii de minerale şi metale care să fie recunoscută de toţi ca fiind esenţială pentru necesităţile vieţii moderne şi care, în plus, să fie un contributor cheie pentru dezvoltarea durabilă”. Membrii lor “îşi respectă promisiunile de tratare a problemelor economice, sociale şi de mediu cu responsabilitate, şi, în felul acesta, susţin accesul continuu la pământ, capital şi pieţe” ⁵.

Prin participarea în Consiliul Internaţional de Minerit şi Minerale, companiile miniere doresc să obţină legitimitate din partea ecologiştilor. Multe din aceste companii chiar ajuta la finanţarea acestor grupuri ecologiste. Gigantul britanic Rio Tinto a fost “partenerul” Earthwatch încă din 1991 şi a finanţat atât cercetările ştiinţifice, cât şi pregătirea şi dezvoltarea strategiei biodiversităţii⁶. Alte ONG-uri şi-au găsit propriii finanţatori: de exemplu, Sierra Club îl are pe Ford, Environmental Defence pe FedEx⁷.

Companiile miniere au descoperit că este mai ieftin să plăteasca ONG-urile ecologiste pe faţă decât să fie nevoite să se confrunte cu scandaluri publice, boicoturi, procese, întarzieri şi alte forme de presiune. Dar ecologiştii nu iau prizonieri – pe termen lung, ei nu vor fi opriţi cu concesii, ci le vor folosi pentru a merge mai departe.

Dacă un membru al Consiliului, cum ar fi cel din Colorado, Denver Newmont Mining Corporation, nu contribuie atât de mult la finanţarea grupurilor ecologiste precum Rio Tinto, proiectele sale se intâmplă să întâmpine o rezistenţă mai mare din partea ecologiştilor. La întalnirea anuală de la Newmont din Aprilie 2007, actionarii companiei au propus rezoluţii prin care somau compania să-şi revizuiasca politicile de eliminare a deşeurilor, întrucat proiectele sale fusesera copleşite de procese, conflicte, proteste şi imposibilitatea obţinerii de permise de mediu. Earthworks şi Alburnus Major, impreună cu alte grupuri ecologiste, au făcut o cerere asemănătoare. Grupurile ecologiste româneşti au cerut Newmont să renunţe la 19% din acţiunile Gabriel Resources⁸.

Mitul verde al unui munte Eden

Earthwork si Oxfam America susţin că, dacă vor fi construite, minele de aur de la Roşia Montană ar crea cel mai mare şantier din Europa, strămutând 2000 de oameni şi ditrugând sit-uri arheologice romane. Ei propun eco-turismul şi agro-turismul ca soluţii de dezvoltare a oraşului. Viziunea lor este că oamenii sunt “săraci dar fericiţi”, aşa că este datoria ONG-urilor să-i “protejeze” de dezvoltare.

De fapt, rezidenţii din Roşia Montană îşi vor vinde casele şi proprietăţile industriale companiei Gabriel Resources până în Octombrie 2007, fapt ce indica sprijinul lor pentru proiect. Ei au avut opţiunea de a vinde sau de a se muta într-unul dintre cele două oraşe construite de companie, dotate cu canalizare şi electricitate. Gabriel Resources a cheltuit 10 milioane de dolari pe un program ce a recuperat toate vestigiile arheologice, construind un muzeu pentru ele.

Standarde pentru subdezvoltare

Biroul din Ungaria al Greenpeace, care a protestat împotriva deschiderii minelor, a anunţat Banca ING N.V., care avea acţiuni în companie, că RMGC nu respectă principiile de la Ecuator. În consecinţă, ING şi-a vândut acţiunile pe care le deţinea în companie⁹.

Principiile de la Ecuator sunt un set de standarde, adoptate de 41 de finanţatori majori din întreaga lume, reprezentând 80% din proiectul global de finanţări. Acestea cer instituţiilor care fac împrumuturi să insiste ca proiectele care valorează peste 10 milioane de dolari, pe care doresc să le finanteze, să îndeplineasca anumite standarde ecologice. Trebuie făcute studii ale impactului ecologic al proiectelor, împreuna cu alte lucruri, cum ar fi respectarea normelor pentru speciile pe cale de dispariţie, ecosistemele fragile, biodiversitatea, sustenabilitatea, întrebuintarea resurselor naturale refolosibile şi controlul poluării. Pentru proiectele mai “riscante”, potenţialul finanţator trebuie să se consulte cu grupurile de lobby ecologiste şi să le prezinte raportul de evaluare a impactului asupra mediului¹⁰.

Asta a însemnat pierderea finanţării pentru foarte multe proiecte de dezvoltare din ţări sărace. O bancă mare din grupul Ecuator, Citigroup, a refuzat finanţarea a 54 din cele 74 de proiecte luate în considerare pe baza Principiilor de la Ecuator. Aceste proiecte valorau 75 miliarde de dolari, după calculele unui raport Citigroup din 2005 şi erau viabile din punct de vedere economic¹¹. Aceasta situaţie forţează ţările sărace să-şi obţină finanţarea din surse precum China, cărora nu le pasă deloc de standardele umanitare şi ecologice.

Aceste tactici obstrucţioniste se extind şi în alte părţi ale economiei. Campania Earthworks/Oxfam America “Fără Aur Murdar”, susţinută de 22% din companiile americane de bijuterii, le-a determinat pe acestea să nu cumpere aur de la firmele care nu sunt în Consiliul Internaţional de Minerit şi Minerale, cum ar fi RMGC. Companiile care vând bijuterii, cum ar fi Target, şi care refuză să semneze “Regulile de Aur” ale campaniei, sunt plasate pe “Lista Întârziaţilor” şi sunt supuse diverselor tipuri de presiuni, cum ar fi prin telefon sau email¹².

În mod similar, standardele Initiaţivei pentru Minerit Responsabil (IMRA), pe care ONG-urile, Consiliul Internaţional de Minerit şi Minerale şi unii bijutieri incearcă să le implementeze, ar introduce niste standarde ecologice severe, cu un sistem de verificare pentru operaţiile de minerit¹³.Pentru foarte multi operatori minieri din lumea a treia, îndeplinirea acestor standarde de “aur curat” ale ONG-urilor este imposibila, ceea ce reduce abilitatea lor de a-şi vinde produsele pe piaţa mondială.

În publicaţia “Dirty Metals”, Earthworks citeaza grupul de investiţii Calvert ca un model, pentru că “nu are nicio acţiune în nicio corporaţie de minerit şi metale datorită faptului că nu a putut găsi niciuna care să indeplinească criteriile sale de responsabilitate corporatistă” ¹⁴. Deci, conform acestei logici, ar fi minunat dacă industria minieră ar putea dispărea în totalitate!

Ecologiştii reprezintă fals ştiinţa mineritului

În 2000, un accident din exploatarea de la Baia Mare a produs o poluare cu cianuri a râului Tisa¹⁵. Grupurile de mediu au mediatizat îndelungat această întâmplare, în propaganda lor împotriva proiectului Roşia Montană. De exemplu, un raport Earthworks/Oxfam America pretinde că “o granulă de cianură de mărimea unui bob de orez poate fi fatală” ¹⁶. Dar nu menţioneaza şi că 90% din întrebuinţarea cianurii în lume este în manufacturarea plasticului şi a medicamentelor¹⁷. De asemenea, nu se menţioneaza că cianura se evaporă rapid atunci când este expusă la lumina solară, cum se întampla în exploatările aurifere¹⁸.

Activiştii scot în evidenţă ignoranţa publică când este vorba despre aceste procese. Însă management-ul riscului poate reduce, nu elimina riscul, din moment ce toate proiectele implică riscuri; deşi, în acest caz, acestea sunt minime. Dr. Terry Mudder, un expert în procesarea aurului, spune într-o declaraţie tehnica depusă la Parlamentul României în August 2007:

Printr-un management şi o tratare corespunzătoare a apei şi prin menţinerea nivelurilor de cianura la nivelurile propuse de Uniunea Europeana, impactul incidentului iresponsabil şi regretabil de la Baia Mare ar fi putut fi prevenit sau, în cel mai rău caz, redus dramatic…proiectul minelor de aur de la Roşia Montană propus de Roşia Montană Gold Corporation şi de compania sa mamă, Gabriel Resources, este certificat sub Codul Cianurii, dezvoltă un plan clar de management al chimicalelor, ce ar adera la cele mai stricte principii si standarde. În plus faţa de Codul Cianurii, noile proiecte miniere trebuie să urmărească dispoziţiile Uniunii Europene în ceea ce priveşte nivelurile rezidurilor de cianură.

Doua mii de ani de minerit şi era comunistă ce a ruinat mina unde a lucrat majoritatea locuitorilor Roşiei Montane au lăsat zona puternic poluata şi râul Roşia roşu de la scurgerea acidului de mina în râu¹⁹. Gabriel Resources a incercat să răspundă obiecţiilor ecologistilor privitoare la proiectul propus, cu:

1) Promisiunea de a reduce actuala scurgere a acidului de mină;

2) Planul de a detoxifica circuitul de dioxid de sulf şi cianură, lucru care va reduce nivelul cianurii din apă sub 1ppm, adică mai puţin de 1% din concentraţia de cianura din Baia Mare²⁰;

3) Planul de a înlocui vechea mină cu o tehnologie de minerit moderna, la standarde europene²¹.

Scurgerea acidului de mină este un risc ce apare la proiectele miniere prost conduse. Când o cariera este deschisă, expunerea sulfului la aer şi apă poate avea ca rezultat formarea acidului sulfuric²². Când acest acid vine în contact cu roca, poate dizolva substanţele toxice şi le poate transporta în sursele de alimentare cu apă. Standardele curente de minerit ale Uniunii Europene cer companiilor miniere să monitorizeze permanent sursele de apă implicate şi să trateze imediat orice toxicitate.

Provocările legale

Ecologiştii europeni care se opun proiectului sfătuiesc rezidenţii locali să treacă peste ordonanţe şi restricţii zonale şi să introducă legislaţie anti-minerit. În România, doua ONG-uri de mediu şi doi senatori încearcă să legifereze interzicerea completa a folosirii de cianură în procesarea aurului²³. Şapte din cele noua mine de aur din Uniunea Europeana, în acest moment, folosesc această metoda, asa cum ar folosi-o şi mina de la Roşia Montană²⁴. Dacă această lege va fi aprobata, proiectul Roşia Montană ar fi trimis la coşul de gunoi.

Declaraţia de impact ecologic făcută de Gabriel Resources a fost contrazisă de consultanţii arheologici şi de studiile pe teren ale botaniştilor britanici. Ei consideră că zona ar trebui conservată si clasificată ca un sit UNESCO de Patrimoniu Mondial, care ar căpăta “protectia” ONU ca zonă de patrimoniu naţional, lucru care ar forta ONU să interzică acordarea de permise de minerit²⁵. Multe proiecte de minerit au fost refuzate în acest fel.

Într-un mod similar, o serie de propuneri de lege legate de “zonele de patrimoniu naţional” au trecut de Senatul Statelor Unite ale Americii. Aceste propuneri, dacă vor fi adoptate, vor fi folosite în mod sigur pentru stoparea proiectelor de minerit. Procesele iniţiate de grupurile ecologiste în curtile de justitiţie pot ingheţa pentru câteva decenii proiectele miniere, însă aceste includeri în patrimoniul national le pot desfiinţa pentru totdeauna.

Este foarte probabil să vedem foarte multe legi şi procese împotriva industriilor extractive, care vor aduce costuri mai mari şi niveluri de dezvoltare mai mici. În august 2007, American Bar Association (ABA) a adoptat 22 “principii fundamentale” referitoare la mediu, inclusiv principiul de precauţiune, care cere ca o tehnologie nouă să fie dovedită ca fiind sigură în toate circumstanţele înainte de a fi introdusa în comerţ – o imposibilitate, din moment ce un fapt negativ nu se poate dovedi. Acestea creează precedente periculoase şi merg mai departe decât practicile curente; sponsorii politicii recunosc că “foarte multe dintre principii nu sunt încă universal acceptate de către legislaţia internaţională privind mediul”, inclusiv în Statele Unite²⁶.

În Statele Unite, grupuri ecologiste de presiune caută căi să restricţioneze mineritul şi mai mult prin revizuiri ale Legii Generale privind Mineritul din 1872²⁷. Una din aceste propuneri este protecţia cu mandat a “locurilor speciale” ²⁸.

Concluzie

O nevoie din ce in ce mai mare de metale şi minerale a apărut în lume, mai ales în ţările cu o dezvoltare foarte rapidă, precum China şi India. Uraniul, de exemplu, este cerut din cauza dependenţei crescânde de energia nucleară. Cu toate astea, sprijinul pe care ecologiştii îl dau reglementărilor şi restricţiilor ajută la limitarea ofertei de metale şi minerale, mărind astfel preţul şi lăsând pe toata lumea fără niciun beneficiu.

Prin impunerea unor valori care nu se potrivesc circumstantelor lumii în curs de dezvoltare şi prin blocarea oricărui tip de dezvoltare, fără a ţine cont de costurile umane, ONG-urile ecologiste din lumea dezvoltată, împreuna cu complicitatea băncilor din spatele Principiilor de la Ecuator, răpesc oportunităţile oamenilor săraci de a-şi ameliora situaţia economică. Dupa cum ne arată tonul dentistului de la Roşia Montană, oamenii de acolo, care sunt ajutaţi, nu o vor aprecia.

Referinţe:

^[1] Rosia Montană, povestea adevarată, Gabriel Resources.

² “The Economic Contributions of the Mining Industry in 2005”, analiză elaborată de Moore Economics pentru Asociatia Nationala de Minerit, Ianuarie 2007.

³ Mine Your Own Business: The Dark Side of Environmentalism, scris si narat de Phelim McAleer, regizat de Ann McElhinney, distribuit de New Bera Media si Motion Picture Institute.

⁴ Judit Zegnal, “Protestors say UN gold mine endorsement a ‘crime’”Budapest Business Journal, March 5, 2007.

⁵ Website-ul Consiliului International de Minerit si Minerale , http://www.icmm.com/.

⁶ Comunicat de presa Earthwatch Institute, Februarie 28, 2007.

⁷ Claudia H. Deutsch, “The New Black; Companies and Critics Try Collaboration,” New York Times, Mai 17, 2006.

⁸ Clement Boateng, “Newmont Under Pressure,” Ghanaian Chronicle, April 26, 2007.

⁹ Katalin Toth, “Companies want to look green, but old habits persist”, Budapest Business Journal, Aprilie 3, 2007

¹⁰ The “Equator Principles”: A financial industry benchmark for determining, assessing and managing social & environmental risk in project financing, July 2006, Equator Principles website.

¹¹ Steven Milloy, “Unsustainable Environmentalism,” Junkscience.com Februarie 15,2007

¹² NDG News, newsletter-ul campaniei No Dirty Gold, iarna 2006-2007.

¹³ Website Initiativa pentru Minerit Responsabil , http://www.responsiblemining.net/

¹⁴ Dirty Metals: Mining, Community, and the Environment, Earthworks/Oxfam America report, page 30.

¹⁵ “UN assessment mission - Cyanide Spill at Baia Mare,” Joint UNEP/OCHA Environment Unit, March 2000, United Nations Office for the Coordination of Humanitarian Affairs website

¹⁶ Dirty Metals, page 3.

¹⁷ Terry I. Mudder, “Technical Statement Regarding Cyanide,” August 13, 2007.

¹⁸ Rosia Montana Gold Corporation, Raportul de prezentare al Proiectului.

¹⁹ Raport peon Rosia Montana, Gabriel Resources website.

²⁰ “UN assessment mission - Cyanide Spill at Baia Mare,”

²¹ Report on Rosia Montana, Gabriel Resources website.

²² Dirty Metals, page 9

²³ Terry I. Mudder, “Technical Statement Regarding Cyanide,” August 13, 2007

²⁴John Fund, “Make Up Your Own Mine,” Wall Street Journal, August 21, 2007

²⁵ Harry Eyres, “Romania’s Minefield,” Financial Times, March 3, 2007

²⁶ “The ABA and Environmental Law,” ABA Watch, Federalist Society newsletter, page 1.

²⁷ Dan Berman, “Citing treats to parks, groups urge revisions to 1872 law” E&E News PM, August 16, 2007. E

²⁸ “Mining Law Threatens Grand Canyon, other Natural Treasures,” U.S. Mining Database, Environmental Working Group.

Traducere de Andreea Curelea.