“La nemti ingimfarea se intemeiaza pe idei abstracte, pe notiuni stiintifice, adica pe pretinsa cunoastere a adevarului absolut. Francezul este ingimfat pentru ca se considera irezistibil atit intelectual, cit si fizic, fermecator atit pentru barbati, cit si pentru femei. Englezul e ingimfat pentru ca este cetatean al celui mai bine organizat stat din lume si, de aceea, ca englez stie totdeauna ce trebuie sa faca si stie ca orice ar face, ca englez, va fi, fara indoiala, bine facut. Italianul e ingimfat pentru ca este agitat si uita usor de sine si de ceilalti. Rusul e ingimfat tocmai pentru ca nu stie de nimic si nici nu vrea sa stie, pentru ca nici nu crede ca este cu putinta sa poti sti ceva pe deplin”.
Concluzia lui Tolstoi, caci lui ii apartine citatul, este si mai dura in ceea ce ii priveste pe nemti: “Neamtul e mai dur si mai nesuferit decit toti”. Noi, romanii, sintem mindri ca am pierdut mai toate razboaiele. Cauza constant invocata este lipsa oamenilor pe care ii reclama vremurile. Cind apare totusi cineva care incearca sa ne propulseze spre o economie a cunoasterii competitive, optam pentru anestezierea initiativelor sale.
Un raport alarmant
Traian Basescu a lansat pe data de 6 august 2007 o invitatie la incheierea unui pact national pentru educatie si cercetare. La baza ei au stat concluziile unuia dintre cele mai dure rapoarte de stare, raport care reclama ineficienta, inechitatea, nerelevanta si calitatea slaba a sistemului de invatamint. Termenul de o luna acordat dezbaterii sale publice era rezonabil, cu atit mai mult cu cit reclamam constant si cu multa vehementa cunoasterea acestor adevaruri. Vocile puternice ale decidentilor au trecut insa pe linga fondul problemei si s-au concentrat asupra mesagerului. E drept, ratiunea a razbit in paginile multor jurnale. Criticile constructive ale solutiilor propuse in raport, multe dintre ele discutabile, iar altele chiar gresite, nu au lipsit. Concretetea propunerilor si a observatiilor respective nu s-a tradus insa in fapte. Aplicarea punctuala si haotica a unor pansamente nu este nici pe departe suficienta. Am avea nevoie de un program clar etapizat al pasilor de urmat pe termen lung, dar nimic in acest sens nu se intrevede.
Aritmetica puterii cunoasterii porneste de la cuantificarea gradului in care un sistem educational si de cercetare este capabil sa dezvolte resursa umana prin contributia sa la promovarea abilitatilor, a competentelor, a creativitatii, a inteligentei, a discernamintului, a initiativei, a originalitatii, a admiratiei lucide fata de valoare, prin corectarea carentelor de comportament civic. Decalajele cantitative si calitative care ne despart de Uniunea Europeana se traduc, fara echivoc, in performante economice si sociale mai scazute. Angajatii nostri in servicii high-tech reprezinta 1,4% din totalul fortei de munca angajate, fata de 3,3% in UE-25. Capacitatea de inovare a economiei romanesti se situeaza la putin peste o treime din nivelul mediu european. Sintem incapabili sa ne capitalizam proprietatea intelectuala; numarul de brevete, marci noi sau desene si modele industriale noi inregistrate la nivel comunitar in ultimii ani este infim.
Carentele educatiei romanesti sint grave
Pe scurt, economia contemporana a cunoasterii presupune o populatie educata si calificata, dezvoltarea unor stiinte noi, transmiterea lor in procesele de educatie si formare profesionala, diseminarea lor prin tehnologii de informatie si comunicare si folosirea noilor cunostinte in procesele industriale sau servicii. Ea impune, asadar, mai mult ca oricind, capitalizarea talentelor - lectie atit de bine insusita de tarile dezvoltate. Progresul stiintific si tehnologic este promovat de catre elite.
Nu trebuie insa sa confundam elitele cu calitatea sistemului de invatamint romanesc. In plus, trebuie sa intelegem ca nu se poate dezvolta o economie a cunoasterii competitiva fara a se rezolva problema fracturii dintre comunitatea de afaceri si cea din educatie si cercetare. Sistemul nostru de invatamint ar trebui proiectat in functie de noile realitati ale ofertei europene de pe piata muncii - cum ar fi modificarea rolului profesiilor si evolutia calificarilor - precum si de scaderea populatiei scolare cu pina la 20% pina in 2012. Din nefericire, sistemul actual promoveaza inca discipline pentru care nu exista cereri ale economiei. Fara coordonarea cerintelor pietei cu oferta pentru formare initiala si continua, tot mai multe locuri de munca vor ramine neocupate. Pe linga forta de munca bine pregatita, piata europeana impune standarde ridicate de mobilitate, flexibilitate si reconversie in munca.
Formarea continua in Romania
As dori sa ma opresc mai mult asupra lipsei de inclinatie a romanilor spre formare profesionala continua. Este ingrijorator de scazuta: doar trei persoane din 200 participa la astfel de cursuri, fata de o medie europeana de 20 de persoane. Or, stimulentele invatarii permanente s-ar putea dovedi extrem de utile. Iata un exemplu de idee pragmatica si simpla despre cum am putea creste exporturile romanesti prin educatie si formare profesionala continua. De curind, Comisia Europeana a extins simtitor (investind actualmente trei milioane de euro anual) programul prin care ajuta angajatii companiilor cu potential de export, dar care nu au savoir-faire-ul necesar pentru a intra pe o piata externa, sa plece la un an de pregatire pe piata potentiala de export pentru a-i intelege caracteristicile si necesitatile. In acest caz e vorba de Japonia si Coreea; vor urma pietele greu penetrabile ale Indiei si Chinei. Aplicatia pentru o astfel de sustinere financiara, in acord cu conditiile ajutorului de stat comunitar, impune sustinerea ferma a candidatului de catre intreprinderea angajatoare, care trebuie sa aiba un plan de afaceri pentru export, dar dificultati in a depasi barierele lingvistice, culturale, sociale, tot ceea ce tine de intrarea eficienta pe piata. Odata acceptat dosarul, stagiul incepe cu trei luni de pregatire intr-o universitate franceza sau italiana care are departamente specializate pe regiunile Orientului Indepartat, dupa care se pleaca in Japonia si Coreea. Acesta ramine doar un exemplu de liant util intre stimularea formarii profesionale constinue, actiunile concrete in sensul adaptarii curriculei universitare la nevoile reale ale pietei si parteneriatul dintre universitate si mediul de afaceri, toate cu scopul final de a stimula exporturile. Punctul de reper in demararea unei astfel de initiative il constituie, desigur, recuperarea pietelor apropiate, precum cele ale Rusiei si ale fostelor state comuniste.
Gasirea unor idei originale adaptate spatiului public romanesc, gindite coerent in spiritul valorilor europene, se lasa asteptata. Se afla actualmente in dezbatere publica proiecte de legi privind statutul personalului didactic, legea invatamintului preuniversitar sau a invatamintului superior, fara a se fi trecut printr-o analiza serioasa de trend a aspectelor cantitative si calitative la nivel mondial si, mai ales, a nevoilor reale ale economiei si culturii romanesti de miine. Intr-o Uniune Europeana in care doar 8% din populatia activa lucreaza in agricultura, Romania, cu cele circa 40% ale sale, trebuie sa-si construiasca propriile politici de educare a unei ponderi semnificative a populatiei rurale tributare agriculturii traditionale.
Mai mult, consider ca implicarea comunitatilor locale este redusa in demararea reformelor educationale si de cercetare. O strategie nationala, oricit de ingenioasa prin viziune, obiective si planuri de actiune, nu poate avea o finalitate caracterizata prin eficienta decit daca se muleaza pe particularitatile regionale.
La urma urmei, si ce daca vom continua sa ne plasam la periferia performantelor educationale, stiintifice si inovative europene? Nu ne vom alimenta decit “ingimfarea” perdantului balcanic perpetuu, a spectatorului pasiv.
Bogdan Enache a comentat:
30 Septembrie 2007 la 01:09
S-ar putea sa ma insel eu, insa articolul sustine de fapt adoptarea a inca unei politici socialiste in domeniul educatiei la nivel national (sector de altfel aproape complet etatizat!), o politica similara cu politica europeana din domeniul cercetarii, desigur sustinuta tot din visteria publica, comunitara insa, prin care se finanteaza proiecte internationale si schimburi culturale si educationale, o politica parte a Agendei de la Lisabona sau Agenda 2000, document care are un obiectiv laudabil, propulsarea UE ca cea ma dinamica si mai competitiva economie din lume in sectoarele high-tech, insa care din pacate adopta drept mijloace pentru acest lucru nu o liberalizare drastica ci una moderata dublata de un dirijim economic exercitat de la Bruxelles.
Ca urmare, este desigur interesant sa dam statistici cu privire la cati romani muncesc in industria high-tech si sa cerem - doar bune intentii nu lipesc la nimeni - sa se faca ceva de catre guvern, presedinte, what ever - insa eu vreau sa intreb inainte 3 lucruri :
1) de unde scoate statul roman (sau UE) banii necesari finantearii gradioaselor sale proiecte educationale si de cercetare, inclusiv stagiile unora si altora in China si India (probabil ca sa invete de ce delocalizeaza anumite industrii pe acolo) si ce impact are retragerea acestor fonduri din economia libera asupra competitivitatii si sanatatii mediului de afaceri ?
2) ce garantii de eficienta cu privire la niste programe educationale finantate si administrate birocratic ?
3) cum se face ca actualmente SUA, cea mai inovativa si mai dinamica economie din lume, are cel mai competitiv sector Research & Development si acesta este in mare parte - si mai ales in domeniile de cel mai mare succes, precum industria IT - creat, administrat si exploatat exclusiv de firme private aflata in libera competitie ?
Andreea Vass a comentat:
30 Septembrie 2007 la 18:09
Raspunsuri:
1) REALOCARE BUGETARA. Orice doctrina as impartasi, cu atat mai mult una liberala, optez fara ezitare pentru alocarea banilor publici catre educatie si cercetare (chiar mai mult decat spre sanatate, caci cele dintîi induc efecte pozitive asupra capacitatii de prezervare a sanatatii si de autofinantare a tratamentelor in regim privat; nu mai discut, evident, relativ la alocarile publice spre salvare, restructurare etc.) In articol faceam referire la faptul ca degeaba au crescut fondurile alocate invăţământului, cercetării, dezvoltării si inovării (ICDI) - cele mai mari in ultimii 17 ani -, daca reforma sa nu ridica problema performantelor.
2) INTERESUL PRIVAT SI CRESTEREA EXPORTURILOR PE TERMEN LUNG. Eficienta este ultimul lucru care intereseaza birocratii romanii in general. Mijloacele de monitorizare a eficientei alocarii banilor exista, dar nu dorim sa le aplicam nici in formatul lor simplificat - efecte directe pe termen scurt, mediu si lung - şi nici in cel complex, agregat - in care se adauga efectele indirecte, pozitive şi chiar perverse. Administrarea birocratica are sanse sa atinga standardele de eficienta mai degraba cand se substituie unui interes concret al firmelor (exemplul din articol), garantia succesului respectivului proiect/stagiu, decat in cazul ICDI in masa.
Unde cauta, de exemplu, studentii romani performanta? In Franta. Realitate este foarte crudă: nu doar ca ne pleaca elitele, dar comparativ cu tinerii din alte state noi membre românii nu se înghesuie să studieze în străinătate.
Eu ador limbajul cifrelor, asa ca iata concluziile mele:
• Avem prea puţini studenţi şi absolvenţi români cu studii superioare: unu din zece români de peste 25 de ani, jumătate din nivelul european şi o treime din cel american (uhhh, nu avem nici calitate, nici cantitate … cum vezi tu problema rezolvata?);
• Prea puţini români pleacă să studieze într-o universitate străină: puţin peste unu dintr-o mie de români, de 3 ori mai puţin, de ex., decât în Bulgaria;
• Foarte puţini străini vin să studieze în ţara noastră: 9500 în universităţi publice şi alţi 500 în universităţi private; jumătate sunt din Republica Moldova; unu din o sută de studenţi internaţionali aleg în schimb Cehia sau Ungaria; unde e eficienta sistemului de invatamant privat la noi?
• Soarta celor 23.000 de studenţi români plecaţi să studieze într-o univeristate străină (din care 16.000 în ţările europene; franta domina ca tinta de atractie) nu interesează pe nimeni: ce grade de calificare au, în ce domenii, câţi se întorc sau în ce măsură sunt ei integraţi în societatea românească; ei pot face diferenţa în ceea ce priveşte progresul ştiinţific şi tehnologic al României;
• Estimările Băncii Mondiale arată că abia 12% dintre românii care se întorc din străinătate vin cu o diplomă universitară vezi raportul Migration and Remittances: Eastern Europe and the Former Soviet Union, 2007);
• Ignoranţa cu obstinenţă şi suficienţa ne vor costa scump. Tine cont ca estimările mele cu privire la mobilitatea studentilor romani (operata pt prima in Romania in 2007) au la bază acumularea declaratiilor de intrari studenti straini in tarile raportate de OECD şi EUROSTAT, căci nici Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nici Institutul Naţional de Statistică, nimeni nu ştie în ţara noastră cu exactitate câţi studenţi sunt plecaţi în străinătate.
Cum vezi tu maximizarea sprijinului pentru accesul românilor la institutele străine de învăţământ superior sau a valorificării în ţară a pregătirii obţinute în universităţile străine?
Posibille mele explicatii care se traduc in eventuale solutii:
a. De pildă, noi nu avem platforme universitare deschise a la American University din Sofia, Open Society University din Budapesta, Jagello din Polonia, Universitatea Carolina din Cehia etc. E un prim criteriu in grila performantei sistemului nostru de ICDI.
b. Apoi, de ce nu suntem în stare să avem o casă a studenţilor români, în Cité universitaire (Franta absoarbe cel mai mult din studentii nostri de afara) şi în toate celelalte centre universitare de interes? Noroc cu Iorga care a cumpărat casele în care se află acum Academia di Romania di Roma şi Institutul de Studii Umaniste din Veneţia. În rest, te cuprinde amarul la gândul că studentul român bursier devine, de obicei, o particulă din teoria haosului, fără un cadru de sprijin instituţionalizat.
c. Unde sunt campaniile noastre de informare? În pofida derulării deja de ani de zile a programelor europene de schimb, burse şi sprijin instituţional - Erasmus, Socrates, Tempus, GRUNDTVIG, Transversal, Jean Monet etc. – sau chiar cele ale Centrului National de Burse de Studii in Strainatate (al MEC), încă nu există broşuri clare cu privire la condiţiile de călătorie în ţările Europei, la costurile pentru subzistenţă, taxele de studii, cazare, cadrul legal şi alte informaţii utile aplicanţilor. Transparenţa programelor nu este susţinută şi consacrată în spaţiul public românesc, iar criteriile de selecţie impersonale şi eficiente nu şi-au găsit încă locul prea bine meritat în peisajul educaţional românesc. Or, dreptul românilor la libertatea de mişcare poate fi garantat doar prin oferirea informaţiilor necesare.
d) Mentalitatea romanilor fata de performanta…aici solutiile administrative nu-si mai au locul decat prin educatie. Din pacate, cercul e inchis si se invarte in gol.
3) POLITICA IMIGRATIONISTA SELECTIVA ALATURI DE CALITATEA SISTEMULUI ICDI. SUA este una din tarile lumii cu cele mai mari costuri de educatie (majoritar private). Ele compenseaza insa printr-o politica imigrationista selectiva. Peste o cincime din studenţii internaţionali sunt găzduiţi de SUA, performanţă nedepăşită prin cumularea următoarelor două ţări clasate, Marea Britanie şi Germania. Dacă adăugăm capacitatea de absorbţie a Franţei, Australiei, Canadei, Japoniei, Federaţiei Ruse, Belgiei şi Spaniei, ajungem la concluzia că centrele performante ale cunoaşterii din 10 ţări atrag peste 75% din creierele migratoare.
Intr-adevar, 17 universităţi americane domină primele 20 de locuri ale topului Shanghai.
Investiţiile orientate spre mediul universitar explică în mare parte diferenţele de standarde calitative. La rândul lor, performanţele obţinute justifică şi creşterea, an de an, a fondurilor alocate educaţiei în majoritatea ţărilor. Strategiile diferă totuşi când vine vorba de rolul fondurilor publice şi private în susţinerea învăţământului superior. În Coreea, SUA sau Japonia, de pildă, fondurile private depăşesc efortul bugetar. În Austria, Germania, Danemarca sau Norvegia rolul lor este minor; ba mai mult, în modelul propus de aceste ţări, cheltuielile private vizează cu precădere susţinerea educaţiei timpurii (pre-şcolare), şi semnificativ mai puţin a celei superioare. Dar argumentul major ramane importul de minti creatoare la costuri zero din tarile mai slab dezvoltate si, mai putin, de finantarea pur privata. Cert este ca sistemul american este mult mai performant in a valorifica aceste minti luminate (de acord cu tine). Asa se explica de ce multi performeaza dupa ce pleaca din tara de origine si se integreaza in sistemele occidentale.
Bogdan Enache a comentat:
30 Septembrie 2007 la 19:09
Nu ma multumeste niciun dintre raspunsurile tale, pe care le gasesc evazive si in marginea intrebarilor mele.
1. Ce fel de realocari bugetare vezi tu posibile, cand Basescu promite extraordinar de electoralul 6% din PIB pentru sistemul falimentar de educatie din Romania, Guvernul creste cu 3 % din PIB povara bugetara a asigurarilor sociale etc etc etc E un mod de a spune, in limbj tipic birocratic, reformam, reformam, reformam…dar de fapt nu facem nimic, dimpotriva - crestem prezenta statului si deci putererea birocratilor si a politicienilor asupram vietii tuturor.
2. Cel mai slab dintre toate raspunsurile tale. Un sistem educational sau de cercetare - sau de orice altfel - administrat de stat se supune in intregime regulilor de ineficienta ale unei economii planificate din motive teoretice clare (vezi dezbaterea clasica privind calculul economic in regim socialist si argumentele public choice cu privire la government failure).
Tu propui o politica socialista nationala de cercetare si educatie care sa dubleze o politica socialista similara europeana cu scopul de a atinge performantele unor tari in care piata libera dovedeste cele mai mari rezultate.
Cu privire la invatamantul superior francez, unde cunosc mai bine situatia, acesta este in cadere libera din punct de vedere calitativ si cei mai buni studenti francezi isi continua studiile post-universitare in Marea Britanie sau SUA - unde domina de altfel universitatile private sau public-private - si in sfarsit unde cei mai multi dintre ei raman si se angazeaza. In toata Europa de altfel, nu numai in Franta, e o mare dezbatere pe migrarea creierilor. Cauzele sunt insa evidente si tin de absenta unui sector dinamic de cercetare si business ca urmare a politicilor interventioniste si dirijiste care domina in mediul economic si politic european. Cresterea fondurilor publicce europene si nationale pentru cercetare nu o sa aduca dinamismul dorit si nu o sa fie o solutie pentru a stopa migrarea celor mai inteligenti tineri europeni in SUA.
In sfarsit, Guvernul Romaniei ofera o serie intreaga de burse inafara, insa daca faci o comparatie calitativa cu rezultatele burselor date de Fundatia Soros, vei gasi, daca te uiti puni la biografiile post-studii, mai multi tineri universitari - si nu numai universitari - care s-au intors in tara sau au plecat in alte regiuni si au facut cariera multumitor : eficienta relativa a celor doua e clara - si banuiesc ca nu trebuie sa iti amintesc ca Fundatia Soros este o institutie privata, cu toate ca - din pacate - donatorul-sef sponorizeaza orice cauza socialista.
3. Costurile educatiei in SUA, datorita faptului ca exista o piata destul de libera a educatiei universitare, sunt la vedere; in timp ce in Europa si aiurea, unde educatia e socializata, costurile sunt greu de estimat si costurile indirecte imposibil de masurat. Cu toate acestea, SUA ofera cea mai buna educatie, atrag cel mai mare numar si cei mai buni studenti din toata lumea, sunt avangarda cercetarii in aproape toate domeniilor etc etc
Studentii straini vin in SUA - si nu in Franta - doarece educatia oferita si oportunitatile de angajare sunt cele bune; acest lucru denota fara discutie eficienta sistemului educational si de cercetare din SUA, care - in mod nesurprinzator - este si cel mai liberalizat si spusu disciplinei pietei dintre toate. Ca urmare, orice incercare de a minimiza acest lucru, sugerand ca exista un fel de “competitie neloiala”, cum cred politicienii francezi, in atragerea creierilor din lume operata de SUA, nu denota decat rea-vointa sau ignoranta crasa. Nu poti pune carul inaintea cailor.
Andreea Vass a comentat:
30 Septembrie 2007 la 21:09
Nu mi-am propus sa-ti raspund monosilabic. Imi place dezbaterea cu insertii perpetue de idei noi.
1. Premierul taie placinta bugetara, nu Presedintele. Primul a promis deja 6% din PIB pt 2008. Cel din urma le-a calificat sistemul drept ineficient, inechitabil, slab performant si ne chema pe toti la gasirea unor solutii. V-ati manifestat in vreun fel?
Deficitul bugetar de 2,8% este o anomalie programatica. la opt luni suntem pe excedent de 0,35% din PIB. Asadar, imi permit “luxul” sa vb despre realocari, cand mai stiu ca circa 10% din PIB sunt scurgeri de venituri complet irationale.
2. Nu confunda “politica socialista nationala” cu o parghie fundamental public-privata (cazul formarii profesionale continue si a exporturilor).
Cunosc ambele tipuri de burse: SOROS si CNBBS, fiind beneficiara a lor. In primul caz, acordarea bursei este conditionata de intoarcere in tara…nu te mira astfel prea tare ca beneficiarii sunt printre noi. In cel de-al doilea, multe sunt conditionate de angajarea ulterioara, pe o perioada de minimum 3 ani, intr-o institutie publica. Am discutat de ce sunt putin eficiente; metodologia de evaluare a performantelor ICDI exista, sa ai toata convingerea, atat ca inputuri, cat si ca outputuri.
Ca romanii pleaca prioritar in Franta o arata statisticile (am fost la randul meu surprinsa sa aflu ca nu primeaza UK sau SUA). Nu e o inventie! Si aici explicatiile sunt clare: asociatia francofona, agentia AIUF de burse doctorale pe stiintele umaniste etc.
Dezbaterea pe migratie din politichia Frantei este mult devansata de discursul stiintific (vin tomai de la o bursa la Maison des Science de l’Homme din Paris, care e institut de cercetare de elita pe migratia elitelor si dezvoltarea tehnologiei informatiilor si unde directoare e nimeni alta decat o romanca: Dana Diminescu - expert de reputatie europeana pe domeniu). Cei din urma vb despre mobilitatea repetitiva a creierelor ca masura de stimulare a CDI si o sprijina (ex. discutii cu Nokia pentru includerea unor sisteme de conexiune ieftine pentru diaspora, pentru pastrarea legaturii cu tara de origine; diaspora networks este un proiect de identificare a elitelor, la care se lucreaza de mai bine de 3 ani la UNESCO etc.).
Politicienii francezi au cazut anul acesta din nou in capacana nationalismului anacronic (vezi infiintarea unui nou minister al imigratiei…) si a politicilor socialiste discretionare.
3. Nu te-am contrazis cu privire la calitatea sistemului american de ICDI, ba din contra il sustin, dar nu poti inchide un ochi pentru a nu sesiza si mecanismele lor imigrationiste de absorbtie a elitelor. De ce sa evitam a spune ca 60% din personalul de cercetare “american” este import de creiere din toata lumea? Nu cred in competitia neloiala pe care mi-o atribuiai ca viziune, dar ma intreb de ce nu lasa piata fortei de munca perfect libera? de ce e nevoie de bariere administrative, de criterii de selectie nationala pentru evaluarea creierelor? evident, pentru a deveni “platforma de ICDI a lumii”. cum ramane insa cu libertatea de miscare a tuturor factorilor de productie?
In final, francezii au la randul lor politica imigrationista selectiva, dar difera mecanismul de selectie. Proportia imigrantilor in ICDI este mult inferioara celei americane. Sa nu te induc cumva in eroare: sunt fundamental anglofona si admir sistemul lor de organizare, nu pe cel francez. L-am folosit aici doar ca benchmarking si pt ca romanii studiaza in proportie de vreo 14% la ei (adica cel mai mult). Adeseori ei traverseaza ulterior oceanul, perfect de acord. Insa metodologia statistica ii numara ca nationalitate, nu ca tara intermediara de origine. Tot nu devansam inca Franta ca tara de destinatie, conform ultimelor evaluari disponibile, adica 2004.
4. Piata libera imobiliara si-a dovedit limitele in SUA. Ar fi fost necesare niste reguli mai rigide de creditare pe aceasta piata americana. Dar despre echilibristica sistemului financiar actual discutam cu alta ocazie.
Bogdan Enache a comentat:
30 Septembrie 2007 la 23:09
Andreeea, socialismul consta in orice politica restrictiva la adresa pietei libera definata ca un sistem de cooperare bazat pe proprietate privata si contract liber consimtit intre parti. Orice deviere de la acest sistem se soldeaza cu alocari gresite de resurse deoarece numai piata libera, prin mecanismul schimbului voluntar, poate determina care este cea buna alocare de resurse. Guvernul nu poate face calcule rationale de alocare a resurse, acestea facandu-se - in ciuda tuturor “glazurilor” scientiste (tone de statistice, studii comparative etc) - dupa criterii ad-hoc care intra in logica politica, adica dupa parerea unuia sau altuia care detine puterea la un moment dat. Guvernul nu poate sti cate scoli, ce calitate a invatamantului etc trebuie sa existe; cat si unde trebuie investit in cercetare etc.
Ce descrii tu ca parghii public-private nu sunt decat niste masuri socialiste neduse pana la capat. Ce ti se pare tie in logica capitalista faptul ca guvernul plateste cuiva un stagiu la o companie privata ? Cum, in mod stiintific, indiscutabuil, imi evaluezi eficienta acestei investitii publice, finantata din banii tuturor, in formarea acestui individ si nu in subventionarea agricultorilor, a mamelor, construirea de strazi, angajarea de politisti etc ? Nu exista niciunul. A arata pur si simplu ca angajatii in industria high-tech sunt inmedie mai putin in Romania decat in UE nu iti spune nimic cu privire la de ce este prefarabil economic sa ai mai multi angajati in acest sector sau, daca intr-adevar o fi economic mai viabil, cum sa ajungi acolo.
Cand m-am referit la eficienta burselor Soros, am vruts a arat ca cunosc mai multi beneficari care, dupa acele studii, au realizat ceva, in general ca universitar, decat cunosc beneficiari ai burselor Guvernului, unde de altfel e un cosmar birocratic sa obtii o astfel de bursa. Sigur, poti gasi diverse motive si sa zici ca e o problema de organizare a birocratiei etc etc, eu insa vad in acest caz inca o confirmare, daca mai era nevoie, ca schimbul liber - filantropic in cazul de fata - este o metoda superioara de a distribui in mod eficient resurse acolo unde este cel mai urgent nevoie si rezultatele sunt celel mai mari.
Ca romanii studiaza cel mai mult in Franta este adevarat, insa nu lua asta ca un criteriu de performanta a sistemului francez de invatamant. Cauzele sunt doua : 1)legaturile istorice cu Franta si 2) subventiile semnificative (burse, granturi, stagii etc) oferite de diverse institutii publice franceze care fac ca, intr-o tara saraca ca Romania, studiile in Franta sa fie mai accesibile decat in SUA sau Marea Britanie.
Nu inteleg deloc de ce institi pe ideea de migratie selectiva ca o cauza a degenararii sistemului educational sid e cercetare european si ridicare a celui american cand cauza prima si intrebarea primordiala este de ce totusi, cei mai buni studenti si cercetatori din lume aleg sa studieze si sa munceasca in SUA ? - Si raspunsul e doar unul : calitatea invatamantului e mai buna, oportunitatile de cariera sunt mai mari la fel ca si catigurile salariale sau de alta natura.
Cat despre ultimul punct, referitor la criza actuala a subprime-lui in SUA, intram intr-o discutie diferita legata de politica monetara. O sa incerc sa fiu scurt desi e un subiect vast : vei fi probabil surprinsa sa afli ca actuala criza nu denota in niuciun fel un esec al pietei, ci, dmpotriva, un esec guvernamental subsecvent uneiinterventii guvernamentale istorice, i.e. etatizarea productiei monetare.
Cauza crizei consta, in cateva cuvinte, in monopolizarea emiterii de moneda de catre stat si cartelizarea sistemului bancar sub autoritatea bancilor centrale, in SUA Federal Reserve System. Ca urmare a acestei situatii, cresterea masei monetar propagata prin sistemul de reserve fractionare a bancilor comerciale duce la cicluri periodice de afaceri care constau intr-o alocare gresite de resurse din punct de vedere inter-temporal ce se incheie inevitabil cu o corectie ce ia forma unei crize economice. Alt efect negativ al socializarii monetare operata aproape peste tot in lume azi - si foarte vizibila in cazul crizei actuale a creditului ipotecar din SUA - este incurajarea “hazardului moral” al bancilor comericale si altor institutii monetare, i.e. oferirea de credite cu un inalt grad de risc in ideea ca banca centrala va interveni cu masa monetara in caz de criza pentru a nu lasa sistemul financiar sa se prabuseasca.
Cred ca vei fi surprisa sa afli ca ca un liberalism coerent, cat si un punct de vedere economic coerent, presupune desfiintarea bancilor centrale si abolirea controlului guvernamental al politicii monetare si a sectorului bancar si instituirea unei monezi-marfa libere, aleasa de piata, si a unui sistem bancar competitiv si liber, asa cum intr-o anumita masura a exista in SUA inainte de 1913 cand a fost creata Federal Reserve, dar si in alte locuri cu mult inainte. Exista foarte multa literatura pe discutia asta, din perspectiva Scolii austriece de economie, dar si - mai recent - a Scolii public choice.
Cat despre cum ne manifestam cand nu-conteaza-care politician promite in mod iresponsabil “noi si noi servicii publice” - dupa cum se vede, incercam, in masura resurselor limitate de care dispunem, sa raspandim niste idei de care cea mai mare parte a lumii este astazi complet straina in speranta ca ideile, pe termen lung, schimba cu ceva lumea.
Gabriel a comentat:
30 Septembrie 2007 la 23:09
Sa nu dramatizam excesiv! Schimbarea e mereu scary, insa avem nevoie si de perspectiva istorica.
The Perils of Financial Historicism — Harold James
“Perfect” e dusmanul lui “mai bun”. Nu orice deviere de la asteptari nerealiste justifica o interventie.
Vercingetorics a comentat:
1 Octombrie 2007 la 11:10
Andreeo, te gadila si pe tine putin dracusorul puterii… ai vrea, din bunatate sufleteasca, se-ntelege, sa ne croiesti niscai politici macro-, cat or fi ele de neliberale, dar pornite din genunea unui creier asa bine instruit anglofoneste, incat nu se poate sa nu ne fie de folos intrucatva.
Nu ne sunt de nici un folos, Andreea, croielile tale. Nu facute pe banii nostri sau ai altora, investitori fara voie. Reteta ta e socialista de socialista, nu gluma!
Andreea Vass a comentat:
1 Octombrie 2007 la 11:10
Chinezii au inventat tiparul, europenii presa si periodicele, indienii au conceput lista cifrelor, medicina naturalista si vastele codificari ale cartilor de drept, europenii contabilitatea, biochimia, dreptul canonic si statul etc….dar creatia suprema a continentului este functionarul public si, evident, birocratia…performant capitalismul si rolul eticii protestante, cum spunea Weber. Infestata sunt de-ale placerii administratiei publice si cu greu ma las dezbracata ideologic. De indata ce imi propuneti alternativa pragmatica mai buna m-ati convins.
Pana atunci, conditia 1. aveti curajul sa va autoidentificati, fara a recurge la pseudonime; conditia 2. propunerile dvs. nu le gasesc.
Cum transformati invatamantul privat romanesc intr-unul performant? Usor e a vorbi din carti si din modelele idealiste, dar cum mulati credintele dvs. pe realitatea romaneasca? Se poate? First best, second best, stagii de evolutie/dezvoltare etc. va spune ceva? Intrebarea dintr-un mesaj precedent cum ca la ce ne folosesc angajatii high-tech are un raspuns banal: am trecut de stadiul dezvoltarii bazate pe valorificarea factorilor de productie si trecem dinspre stadiul dezv. porteriene bazate pe eficienta spre stadiul 3: inovare. Mare parte a frontierei cunoasterii si a productivitatii este purtata in spate de acei high-tech-isti. Nick von Tunzelmann (directorul de la SPRU - Sussex University)nu ar neglija nici rolul, mai mic, al inovarii din industriile primare.
Bogdan Enache a comentat:
1 Octombrie 2007 la 15:10
Cum transformam invatamantul romanesc intr-unul performant ? - Lasam incentivele pietei si spiritul antrepenorial sa dirijeze resursele educationale acolo unde sunt necesare, pe scurt privatizam intreg sistemul de educatie sau macar instituim un sistem de vouchere pentru invatamantul preuniversitar si privatizam invatamantul universitar in integrum (ceea ce include si desfintarea oricaui dirijim al programei, al modului de invtare etc ). Suna idealist ? Da, probabil. Suna simplist ? Deloc, e mult mai greu - desi nu suna la fel de pompos si sofisticat - decat sa scrii zeci de proiecte pline de truisme academice prin care sa ceri noi fonduri, sa institui noi si noi etape, proiecte si reglementari, sa realoci orbeste diverse resurse, sa proclami noi si noi pacte si salturi inainte nationale si sa reformezi continuu un sistem a carui problema este structurala, la radacina. Lasand piata sa se ocupe de educatie si cercetari asiguri 1) responsabilizarea individuala atat a producatorului de educatie cat si a consumatorului de educatie 2) creezi un spatiu competitiv pentru un proces permanent de descoperire, ajustare si creativitate a metodelor educationale, 3) asiguri o alocare a resurselor in materie conforma cu necesitatile consumatorilor, a pietei muncii etc si nu conforma cu ce vor birocratii si sindicatele. E ceea ce, oricat de intelingenti si de benevoli ar fi, birocratii MEN nu pot sa reproduca : competitia reala, stimulentele, dinamismul si creativitatea unei piete libere nu poate fi reproduse de 10-20 de “experti” dintr-un birou MAN care redacteaza un “plan” educational si dau socoteala politicienilor momentului. Cuplat cu crearea unui mediu economic foarte competitiv (privatizand, dereglementand, descentralizand sir educand povara fiscala) sistemmul educational si cercetarea o sa dea rezultate - desi nimeni nu poate prevede in mod clar in ce directii sau in ce industrii se vor concentra resursele.
Cat despre care ar trebui sa fie ponderea “corecta” a angajatilor high-tech, sa stii ca iti construiesti argumentul inca de la inceput pe o eroare de apreciere : numarul de angajati in industria high-tech nu poate fi o masura pentru capacitatea de inovare a unei economii. Ca avem de 3 ori mai putin angajati in industria high-tech nu inseamna in mod necesar ca avem o economie de 3 ori mai putin inovanta : relatia cauza-efect nu exista. Industria high-tech este un sector economic si nu constituie toata economia. Economia romanesca trebuie sa aloce resursele in acele sectoare unde industria autohtona are un avantaj comparativ. S-ar putea foarte bine si fara nicio problema ca industria high-tech sa nu fie un astfel de sector. Nu ar fi deloc o tragedie. De fapt, tari ca Portugalia, unde 2/3 din populatie lucreaza in zona rurala arata ca poti avea un grad relativ inalt de prosperitate si fara sa produci software sau alte produse high-tech. Similar Dabnemarca ect Ce, cum si cat se produce nu poate fi decis in mod eficient decat de o piata cat mai libera si asta indiferent de ideile preconcepute ale politicienilor si birocratilor cu privire la ce, cat si unde constituie dezvoltare economica.
Andreea Vass a comentat:
1 Octombrie 2007 la 19:10
De acord cu partea a doua a mesajului. Nici nu gandeam corelatia respectiva a priori ca legatura de la cauza la efect…este precum corelatia pozitiva intre consumul de inghetata si rata criminalitatii in SUA in ultimii 50 de ani. Evidentele empirice conduc totusi spre o corelatie pozitiva si semnificativa statistic intre primii doi indicatori, iar testul Granger de cauzalitate ne arata ca supozitia logica se confirma in viata reala. Exemplul Irlandei, a platformei tehnologice de la Bangalores (India) sau a Sao Paolo (Brazilia) contrabalanseaza exemplele tale; iar biotehnologia si ingineria genetica constituie laturile varfului de lance a competitivitatii Danemarcei.
Prima parte a raspunsului tau imi place (am trecut prin etapa acestei idealizari la randul meu, o numesc tineretea timpurie), dar nu rezolva problema. Concret, exista domenii stiintifice carora este greu sa le asociezi rate ale profitului sau nevoi ale pietei (iti mai si vorbeste, totusi, un economist obtuz care judeca in termeni de cost-beneficiu; sa-i vezi pe literati ce ti-ar face). Vezi “umanioarele”. Vezi apoi nebunia generata in Franta “visurilor noastre”, unde tentativa de a orienta fondurile pentru cercetare spre nevoile pietei a condus la desfiintarea unor departamente intregi de cercetare. Acum mi-e greu sa-ti explic de ce este important sa activeze un specialist in georgiana veche sau nu stiu ce dialect african intr-o universitate din Franta, ca sa-ti dau un exemplu extrem. Dar apetenta mea pentru o lectura non-economica, non-politica, non-bla, bla, adica non-belestristica, imi alimenteaza acest subiectivism al nevoii de cultura in sensul sau cel mai larg posibil. Vreau ca unii sa studieze manuscrisele celor mai vechi timpuri, chiar daca nu le poti vinde pe piata. Vreau sa inteleg ce s-a intamplat in istoria timpurie a lumii. Vreau sa vad mai multe expozitii a la Faras in Polonia (rezultatul sapaturilor polonezilor de acum aprox. 50 de ani la granita Siriei si a Egiptului). Vreau sa citesc la un moment dat un studiu despre cum isi scriau romanii testamentele acum trei secole. Se fac toate aceste lucruri momentan. Cum le vei finanta in viitor, caci mie imi poate face o dupa-amiaza fericita? Sa nu-mi dai un raspuns simplist: prin sponsorizare si responsabilitate sociala corporatista, caci arunci in teoria haosului placerile mele si transferi asimetria decizionala a unor birocrati in ograda a 10-20 de patroni. Inclinatia lori subiectiva pentru un domeniu poate nu se intalneste cu placerile mele, asa cum acestea din urma difera de cele ale altor muritori.
In alta ordine de idei, americanii cheama specialistii din toata lumea si din domenii extrem de variate - pe care noi nu ne-am fi gandit sa le asociem ever - la o discutie pe tema “social change”. La Stanford mi-a fost dat sa traiesc un exemplu de internationalitate si interdisciplinaritate incredibila pe acest subiect. Cauza: pot sa plateasca lectorii cei mai buni din lume pentru a se deplasa in SUA. Oare noi cand vom reusi, in scenariul sistemului ICDI complet liberalizat, sa atingem performantele lor financiare. Ajung din nou la stimulente diferite pentru stadii de dezvoltare diferite. Oare e posibila privatizarea culturii si a cercetarii asociate in integrum, fara sa-i sacrifici veleitatile?
Bogdan Enache a comentat:
1 Octombrie 2007 la 21:10
Atat in cazul Irlandei (vezi de ex. studiul lui Benjamin Powell “Economic Freedom and Growth: The Case of the Celtic Tiger.”), cat si al Indiei sau al Braziliei, dezvoltarea uimitoarea a sectoarelor tehnologice de varf sunt eminamente produsul initiativei private in contextul unei liberalizari (privatizare/dereglementare/reducerea poverii fiscale) semnificative a mediului de afaceri dupa o perioada de politici socialiste, in unele cazuri de-a dreptul grandioase dar care nu au facut decat sa intarzie dezvoltarea acestor tari si sa le saraceasca cat mai mult. Sau s-a uitat deja orientarea socialista - non-aliniata ce-i drept - a guvernarii lui Nehru si spectaculosul plan economic pentru India condensat in faimoasa ecuatie a lui Mahalanobis ?
Toate cele trei cazuri - si nu numai ele - arata in moc clar ca singurul lucru pe care il pot face guvernele ca sa ingurajeze inovatia si dezvoltarea sectoarelor high-tech este sa paraziteze cat mai subtil piata libera : e periculos sa ne inchipuim fie si pentru o clipa ca guvernele pot si ar trebui sa incerce sa reproduca rezultatele initiativei private.
Cat despre capacitatea pietei de a finanta o paleta cat mai larga de domenii de cercetare, regret sa vad ca intretii funesta neintelegere socialista cu privire la economia de piata si consideri ca piata libera, cupabila ca urmareste doar profitul, josnicul profit (desi caritatea si filantropia sunt, ca schimb voluntar, o parte a pietei libere) va finanta doar o gama restransa de programe de cercetare, si numai cele care sunt circumscrise celor mai vulgare criterii utilitariste… Nu e cazul - si exemplul SUA, unde finantarea publica a culturii e aproape non-existenta, o dovedeste cu prisosinta : Eliade si-a scris Tratul de istorie a religiilor la Chicago, cele mai multe opere a lui Brancusi sunt intr-un muzeu privat din Philadelphia, Joshua Bell isi desfasoara activitatea tot in SUA etc etc Sunt sigur ca gasesti in SUA si experti in manuscrise siriene (de altfel autentificarea unor astfel de valori banuiesc ca este o afacere destul de profitabila) cat si investitori/finantatori pentru astfel de proiecte de cercetare, animati intr-adevar fie de dorinta de a profita, fie de cea de a consuma anumite tipuri de bunuri, ca noi toti de altfel.
Mai fundamental insa, modul in care imparti lucrurile in categorii economice si non-economice, in profit si cultura inalta, ad-hoc si fara sa precizezi un criteriu obiectiv, este din pacate consecinta ignorarii unui postulat fundamental al economiei moderne : subiectivitatea valorii. Nu trebuie sa faci apel la vreun fel de responsabilitate sociala a firmelor ca sa ii dai seama ca nu e ceva fantastic ca, functia de utilitate a unor indivizi instariti sa cuprinda si cunoasterea istoriei antice, ascultarea unei sonate de Brahms sau contemplarea unei gravuri de Albrecht Durer. Atat timp cat exista o cerere pentru produse culturale - si va exista intotdeauna o astfel de cerere - vor exista antrepenori - si uneori filantropi - care va gasi modalitati sa vina cu oferta dorita : nu e nevoie sa vina cineva care sa le spuna ce este valoare, culturala sau altfel, inalta sau joasa si ce nu. Cel mai rau lucru pe care il poate dori cineva culturii este sa dai statului parghiile prin care sa decida el cine, ce si cate bunuri culturale trebuie sa produca. Din cate stiu eu, istoria picturii de la inventarea tabloului in Renastere si pana astazi dovedeste cu prisosinta ca piata, cu toate imperfectiunile sale, este locul in care valorile culturale se dezvolta si sunt in final apreciate. Academia de Beaux Arts nu a vrut sa expuna lucrarile impresionistilor, in schmib un vanzator de tablouri le-a gazduit toate expozitiile - si asta cu mult inainte ca cota de piata a lucrarilor lor sa ii acopere costurile.
Nu arunc decizia din ograda a 10-20 de birocrati in ograda a 10-20 de patroni : in primul caz vorbim de o decizie de redistributie colectiva, unica, aplicata uniform tuturor in urma unei amenintari implicite cu forta; piata in schimb este locul unde sunt agregate - si respectate - preferintele tuturor si un proces dinamic de descoperire. Nimeni ti se ia si apoi se distribuie altuia pe piata; piata este un spatiu al schimbului voluntar iar schimbul voluntar este o activitate ex ante reciproc benefica si nu un transfer birocratic de bunuri operat dupa gusturile si idiosincraziile celor de la putere, in general de la majoritati dispersate la minoritati concentrate.
Cat despre cand vom reusi sa atingem nivelul de dezvoltare a SUA, eu - spre deosebire de orice socialist care le stie intotdeauna pe toate si, precum Jeffrey Sachs, are o lista inepuizabila de proiecte care iti spun ce trebuie sa faca Guvernul sau Organizatiile inter-guvernamentale internationale ca sa faca fericita umanitatea, in ciuda oricaror evidente esecuri - eu, deci, nu iti pot oferi un plan cu etape si orizonturi temporare. Comparatia cu SUA este buna, insa SUA este tara in care exista cea mai mare acumulare de capital; totusi daca ar trebui sa stim un lucru cu certitudine acesta ar fi urmatorul : calea catre prosperitate in Romania sau aiurea este - asa cum, printre altele, experienta istorica a SUA o demonstreaza - crearea, mentinerea si perpetuarea unui mediu economic si social in care initiativa oricarui individ sa se poata exprima cat mai liber posibil.
In sfarsit, desi termenul e impropriu, intre a “idealiza” libertatea fiecarui individ de a-si guverna singurul destinul si a “idealiza” puterea catorva de a hotara ce e mai bine pentru fiecare individ, eu sper ca si la tineretea tarzie voi face tot prima optiune.
Gabriel a comentat:
2 Octombrie 2007 la 07:10
Mie-mi spune urmatoarele… The Second Best Theorem spune ca, intr-un anumit context, a compensa o distorsiune nu duce in mod cert la un rezultat Pareto-rankable fata de starea initiala; si ca uneori, in anumite conditii, introducerea de noi distorsiuni poate duce la o stare Pareto-superioara starii initiale.
Si?
Partea interesanta vine acum… Aceasta teorie a fost invocata de o varietate de persoane, cu diferite scopuri, dar care toate au ceva in comun: dezinteresul pentru eficienta ca atare, in detrimentul unor politici preferate de ei, din diferite motive, unele oneroase.
De ce spun asta… Pentru ca daca ai lua eficienta si teorema second-best-ului in serios, nu ai trage de aici concluzia, sugestia, ca orice merge, ca orice propunere e la fel de buna ca oricare alta, — ci ai avea nevoie de un model de echilibru general, cantitativ, care sa surprinda distorsiunile in cauza.
Insa t. second-best-ului e rareori citata in contextul unei analize cap-coada, si doar ca un cuvant cheie menit sa respinga preocupari legate de eficienta, in favoarea unor fantasmagorii de cvasi-planificare, a.k.a. “industrial policy” (adica, atunci cand statul joaca la zaruri cu banii din taxe, incercand sa parieze pe industria/firma care crede el ca va avea succes — nu, multumesc.)
Vercingetorics a comentat:
2 Octombrie 2007 la 15:10
Andreea,
De unde-ti castigi tu banii zilnici? Nu, foarte serios te-ntreb. Dintotdeauna m-a interesat aspectul acesta intr-un interlocutor socialist. Sau iti stau la dispozitie fonduri?
… Aaay, aaay, yay, ce placere… sa bati cu creieru’-ti fugaret campii alocarii de fonduri, sa simti soarele cunoasterii stiintifice zvarlindu-si razele inzdravenitoare pe fruntea-ti asudata de goana nebuna a ideilor parfumate cu solidaritate si fraternitate frantuzeasca care-ti anima creierul, mantuitor de suflete de Om, cu Idei care mai de care mai grandioase, mai Globale, mai Universale, mai dumnezeiesti (pssst, in soapta, sa nu razbata pana la urechile ceilorlalti Soros-isti erezia asta ortodoxa a credintei in plin discurs epistemologic), ce racordeaza la terminalele cunoasterii milioanele de utilizatori ai sistemului tau de ordinul al treilea, dinamic si haotic cum pare el simplilor guest-i ce-i folosesc resursele inepuizabile pe care li le pui cu-atat larghete gnoseologica la dispozitie, tu, Tu, o, Administrator cu drepturi depline, tu care-i stapanesti insa toate derapajele necugetate in ubiquitous-ul mundan, murdar si scarbos al pietei libere cu un simplu gest bugetar de realocare ce alunga cu un tunet norii aceia amenintatori de recesiune care s-au itit pentru o clipa in zare (ah, un fleac, i-am facut numai din poignet), dornici sa intunece pentru o clipa randuiala minunata ce ti se desfasoara in fata ochilor mintii: holde de trestii cugetatoare se unduiesc in bataia brizei racoritoare abia simtite a gandului tau binevoitor, care le caresse-eaza duios si le vorbeste multicultural despre paradisul transnational al Marii Culturi in care blandul socialist traieste alaturea de dusmanul sau natural crudul si sangerosul capitalist, din care a disparut orice raritate a bunurilor, acest cui al lui Pepelea al ingineriei sociale, in care ai largime de banda si acces nelimitate la resursele gigantescii Wikipedii la care alcatuirea careia si-au tocit coatele pe bancile Sorbonei si si-au adus aportul cu ravna si abnegatie non-profit toti semenii tai bursieri, Administratorii acestei entuziasmante baze de date universale, acest adevarat Oracle din Delphi pe care-l reprezinta, se stie de-acum cu certitudine, sistemul de Invatamant Public, amin!
Ba, Doamne-fereste!
Andreea Vass a comentat:
2 Octombrie 2007 la 15:10
Fara a transforma dezbaterea noastra intr-una infinita, caci la un moment dat vom trasa si concluziile, mai trebuie sa adaug o remarca explicativa. Cand vorbeam despre idealizare, incercam sa surprind de fapt rigiditatea, abstractizarea si nerealismul gradului de liberalism absolut pe care doriti sa-l imprimati sistemului de ICDI. Logica voastra teoretica nu cred ca ar putea sa dea roade in viata reala, partial datorita nivelului actual de dezvoltare mentala si de capitalizare, partial datorita componentei psiho-sociale care influenteaza orice decizie sau ratiune umana si, nu in ultimul rand, datorita crizei globale de specialisti (despre cea din urma vad ca nimeni nu vorbeste si nu constientizeaza). Apoi, sistemul de invatamant american a cunoscut o acuta criza in anii ‘80. La fel sistemul britanic incearca de vreo 3 ani sa se reconfigureze si inca nu a gasit solutiile viabile. La randul lor se declara neperformanti.
Ceea ce propuneti voi mi se pare impracticabil pentru Romania actuala si cea de maine, poimaine insa imi revizuiesc atitudinea. Asta inseamna adecvarea la conditiile reale si la stagiile de dezvoltare, respectiv teoria second-bestului. Departe de mine gandul universalitatii rezulatului, orice masura ai aplica. Departe de mine si defalcarea economic, non-economic (nu pot sa cred ca asta ai inteles, Bogdan, chiar mi s-a parut ca esti un fin observator). Imi amintesc invariabil aici de Freakonomics, tradusa nu de mult si la noi, unde autorii descriau la un moment dat mecanismul de depistare a “hotiilor” curente ale unor scoli americane (apoi au identificat profesorii vinovati), pentru a-si declara performantele superioare.
Sunteti chiar atat de convinsi ca modelul tarilor nordice nu este mai potrivit si modern?
Un singur comentariu general fac aici: ceea ce ne lipseste este un consens national asupra unui anumit fel de societate spre care sa tindem, bazata pe un sistem democratic cvasi-unamim acceptat, asa cum tarile nordice au doctrina statului bunastarii (impozitare ridicata, bunuri publice eficiente, performanta economica, transparenta, tragere de mana cand gresesti in cele mai marunte gesturi sau vorbe, pe strada, in curte, in masina samd, toleranta). Intre stanga si dreapta exista diferente de perceptie de la tara la tara. Partidele nordice de dreapta ar fi catalogate de stanga in alte tari. Pentru majoritatea populatiei nordice ideea redistribuirii de resurse bugetare pentru cei saraci si existenta bunurilor publice finantate eficient de stat (sub controlul extrem de atent al cetatenilor pe care noi i-am cataloga drept delatori pentru ca sunt in stare sa informeze politia in legatura cu orice pare incorect) sunt tabuuri de neclintit . Desigur nu toti gandesc la fel, majoritatea societatii, pe baza careia se construieste consensul, asa gandeste. Acest consens vine din norma morala slefuita de dezbateri si democratie de-al lungul timpului, vine de la lideri care au dat tonul la un anumit mod de a trai, cu grija fata de cei saraci. Fara a face apologia acestei societati, care mi se pare cea mai avansata din lume sub aspecul dezvoltarii umane si economice, trebuie spus ca ei aloca si cel mai mare procent din PIB pentru bunastarea altor tari prin programe de asistenta. Din pacate noi nu avem un astfel de educatie, un consens creat si nici nu ne straduim sa-l atingem. Exista o o mare masa de dezorientati si cateva insule care vor sa radieze lumina, dar care la randul lor sunt ascultati de un grup restrans de elite care inteleg existentialistii, curentele de stanga si de dreapta sau au mai auzit si despre alte filozofii altruiste (vezi celebrul adagiu al Upanisadelor “Tu esti acela”, adica sinele tau trebuie sa se identifice cu al celor din jur si cu Sinele Universal). Danezii, ca tot ia amintit parca Bogdan, au reusit pornind de la principiul indus de un lider: “Ce am pierdut in exterior, sa castigam in interior”. A inceput un vast program al iluminarii omanilor simpli la care s-au raliat si altii, generand o miscare sociala. Le-a reamintit ca virtutile antreprenoriale si dorinta fireasca de afirmare nu se pot realiza fara virtuti sociale, capacitate de asociere, respect, corectitudine, tranparenta, respectul legilor si nomelor morale. Pare ca am divagat de la subiectul nostru, dar nu este asa. Emanciparea si educarea maselor in spiritul democratiei si al performantei, depasirea fazei in care suntem, a valorizarii descurcaretilor individualisti aproape indifent de ce fac sau ce zic, este probabil sansa de a construi un model avansat de ICDI si societate.
Pana atunci ma duc sa caut “faimoasa ecuatie a lui Mahalanobis”, caci pe la urechile mele n-a ajuns.
Ahhhhh si multumiri lui Gabriel pentru articolul-raspuns. Nu mi-am propus prea multe analize calitative, caci am lucrat pentru raportul Romania educatiei, Romania cercetarii unde am calificat ICDI foarte dur (http://www.presidency.ro/static/ordine/Raport_CPaepdec_2007_.pdf). Gandeam ca acele concluzii si solutii propuse sunt cunoaste deja. Incerc insa si alte solutii.
Administrator a comentat:
2 Octombrie 2007 la 16:10
Vercingetorics, in mod normal, un comentariu ca al tau n-are ce cauta pe liberalism.ro. Pe acesta nu-l voi sterge, insa e pentru ultima data cand fac asta. Aici discutam idei, nu persoane. Vrei sa stii de unde castiga bani socialistii, fa un sondaj. Vrei sa scrii un pamflet, Romania Mare ti-l va publica cu siguranta.
Andreea, am impresia ca ai facut o confuzie. Nu Gabriel te-a intrebat cum si de unde castigi bani.
In orice caz, genul asta de intrebari nu merita raspuns, daca ne propunem sa purtam o discutie civilizata.
Vercingetorics a comentat:
2 Octombrie 2007 la 16:10
Mai incearca, vercingetorics. Comentariul asta nu a trecut de moderare.
Administrator
Andreea Vass a comentat:
2 Octombrie 2007 la 17:10
scuze de gafa exprimarii: Fudulia oricarei viziuni imi displace si aroganta o detest.
Andreea Vass a comentat:
2 Octombrie 2007 la 18:10
Intr-adevar, daca stiam ca nu Gabriel facuse comentariul, nu as fi raspuns. Efortul lui Gabriel insa merita raspunsul second-best.
Nici pamfletul nu imi displace. Umberto Eco m-a facut sa-l ador, cand in al sau Jurnal sumar a luat marile opere ale literaturii internationale si le-a facut “praf”, nu neaparat pentru ca nu le-ar fi apreciat (tousi e cazul unora), ci pentru ca le-a acordat importanta cuvenita.
Gabriel a comentat:
2 Octombrie 2007 la 18:10
OK, daca am caricaturizat eu aparitiile teoremei second-best in discutii de politica, atunci indica-mi tu 5 exemple, sa zicem, de propuneri de “industrial policy” care dezvolta un model de echilibru general cantitativ. Dupa care eu voi gasi 500 in care expresia “second-best” pur si simplu un termen aruncat acolo, pentru a incerca a legitimiza o serie de politici fara baza teoretica.
Ne spui ca nu esti pentru certitudini dar in acelasti timp vrei un consens national si pari foarte certa pe tema “modelului nordic” (laudat de toti mai putin de nordici). Consens nu exista decat pe hartie, in comunism. Sau in culte. Oamenii liberi nu sunt in consens.
N-as insista in mod normal insa nu ai existat sa ne povestesti ce functie ai tu, unde, si de ce burse ai beneficiat, situatie in care nu vad cum se impaca asta, statutul de cercetator, cu condescendenta pe care o exprimi referitor la teorie (si prin teorie nu putem intelege o referinta la teorema second-best, “aruncata” fara context).
Imi displace faptul ca discutia a gravitat catre persoana ta. Eu as fi preferat sa discutam idei.
Andreea Vass a comentat:
2 Octombrie 2007 la 20:10
Regret la randul meu incidentul de mai inainte, care a degenerat spre persoana mea, cand te-am confundat cu un alt interlocutor mai acid. A fost in mare parte vina mea ca am permis degenerarea discutiei.
Revenind la consens si teorie.
Consens pentru reformarea ICDI? sa ne intelegem: democratia poate insemna dominanta majoritatii si respectul fata de minoritati sau poate insemna, in egala masura, o minoritate activa si o majoritate pasiva. Viziunea mea asupra consensului o excede mult pe cea indusa de tine consens = comunism. Incercam sa gandim si sa propunem o solutie viabila pentru managementul performant al ICDI.
Sa-ti dau un exemplu pentru a-mi intelege pozitia fata de teorie. Un model matematic, cazul econometriei, poate opera cele mai ingenioase variabile exogene si endogene pentru a optimiza consumul unei gospodarii sau consumul mediu al unui individ. Modelul iti poate da ca rezultat teoretic chiar si un consum negativ, ceea ce, evident, in realitate nu este posibil. Media, chiar si pozitiva, se traduce usor in realitate in urmatorul scenariu pesimist: media de 2 pui, de ex., presupune teoretic ca 2 persoane mananca fiecare cate un pui, dar in realitate unul mananca doi pui si celelalt nici unul. Acesta este doar un caz cu doua posibile efecte perverse, dar sunt sute de limite metodologice asociate teoriilor. Ele vin, se dezvolta si mor mai abitir ca sansele de supravietuire a firmelor pe o piata libera. Nu vreau sa minimizez instrumentul econometric, ba din contra, mi-e prieten de nadejde. Insa cand vine vorba de public-policy making, recunosc ca adagiul pragmatismului este imperativ, cu atat mai mult cu cat constientizezi jocul din triunghiul de fier politiceni - birocrati - purtatorii intereselor particulare. Altfel, facem doar jocuri teoretice, ceea ce este posibil, daca asta ne propunem. Intr-adevar, experienta profesionala si-a pus amprenta hotarator pe capacitatea mea de perceptie si operare a modelelor si a doctrinelor. Nu e vorba de amputarea lor, repet. Nu le ignor, ba din contra. Caut in ele solutiile aplicabile. Caut efectele induse in formatul aplicat in multe alte tari. Nu inventam noi roata, dar putem fi inovatori sau cel putin primii followers ai lor.
Modelul nordic il gasesc inedit, atractiv, plauzibil realitatii romanesti, dar nu imperativ. Romanii au fost intotdeauna ingeniosi in a zapa modelele mondiale, si a combina cateva pentru a obtine un hibrid “pur” romanesc.
Eu ma opresc aici. Va multumesc tuturor pentru provocarile la care m-ati expus. Raspunsurile dvs. sunt in continuare bine-venite. Eu am sa optez insa pentru meditatie la lista noastra de discutii. Un mic exercitiu de empatie fata de decidenti nu ne-ar strica. Sa vedem “grupul nostru de 2-3 experti” ce propuneri poate lansa. Daca nu, dezbaterea ramane interesanta ca exercitiu ideatic si dezvoltare a capacitatilor noastre de argumentare
. Ratiunea ne impune insa si actiune, fara a deveni spaima liberalismului romanesc.
Marius a comentat:
3 Octombrie 2007 la 12:10
Buna ziua, Andreea!
Trebuie sa recunosc faptul ca m-a atras titlul articolului tau. Acum, dupa ce am citit continutul articolului, pot sa spun ca sunt dezamagit. Subscriu in totalitate celor afirmate de Bogdan Enache la inceputul primului comentariu. Asa un articol inspirat de rapoartele Comisiei Europene nu am mai vazut demult. Credeam ca doresti sa deslusesti felul in care guvernul foloseste “argumentul puterii cunoasterii” pentru a-si extinde controlul asupra educatiei si pietei muncii dar constat ca tu crezi sincer in acest “argument”. Nu stiu pe ce baze obiective sustii ca statul ar trebui sa aloce fonduri intr-o mai mare masura catre educatie si cercetare decat in domeniul sanatatii publice. De ce nu invers? De unde stim cat si catre care domenii ar trebui sa aloce statul banii publici? Cum am “calculat” sumele necesare? De unde stim ca 6% din PIB reprezinta mult sau putin pentru educatie? Sper ca nu din statisticile europene. De ce nu ar trebui sa subventionam hrana populatiei ca doar “mintea sanatoasa in corp sanatos” este sursa reusitei in economia cunoasterii? Sunt intrebari la care nu cred ca putem da un raspuns sigur dintr-un singur motiv: guvernul nu detine instrumentul calculului economic. Guvernul nu ia in considerare preturi ci costuri in alocarea resurselor. Preturile se formeaza doar pe piata. Fara preturi nu exista calcul economic. Mises spunea, referitor la importanta calculului economic, urmatorul lucru: fara busola calculului economic, economistul pluteste in deriva pe marea alternativelor de alocare a resurselor. Prin urmare, iata de ce Bogdan Enache pleda anterior in favoarea unei piete (reale) a educatiei. Imi cer scuze daca unele dintre cele afirmate de mine se vor fi discutat deja anterior. Marturisesc faptul ca nu am citit in intregime comentariile anterioare.
In alta ordine de idei, “argumentul puterii cunoasterii” alias teoria capitalului uman in stiinta economica reprezinta suportul teoretic in spatele caruia guvernele ascund poate cea mai puternica ofensiva impotriva educatiei private. Nu ma refer la educatia formala asigurata de organizatii private ci la rolul individului, familiei de a alege nu doar organizatia ci si modalitatea de a se educa. Educatia in sine nu reprezinta mare lucru. Ea capata valoare doar gratie celui care se foloseste de ea. Faptul ca educatia produce sau nu efectele asteptate, dorite nu il vom afla comparand numarul de absolventi de invatamant superior de la noi cu acela din UE. Pentru a ne simti mai bine poate ar trebui sa il comparam cu numarul absolventilor dintr-o tara bananiera. Indiferent de reperul ales, asemenea comparatii sunt irelevante. Singura modalitate de a masura efectele educatiei primite este utilizarea cunostintelor, abilitatilor dobandite in actiuni supuse validarii pietei. Numai asa vei descoperi adevarata valoare a propriei educatii, fie ea si permanenta.
Andreea Vass a comentat:
3 Octombrie 2007 la 13:10
From shortage of jobs to shortage of skilled labour force in EU10:
http://siteresources.worldbank.org/INTECA/Resources/RER_ST_FINAL_26-09-2007.pdf
Afirmatia ramane valabila pentru intreaga economie globala.
Chatalin a comentat:
3 Octombrie 2007 la 21:10
Salut, Andreea, si bun-venit pe saitul liberalism.ro (chiar daca viziunea ta este una profund socialista, hehe
)
Bref, esti ingrijorata de faptul ca sistemul national de invatamant este ineficient. Spui, cu alte cuvinte, ca desi majoritatea romanilor sunt scolarizati, calitatea invatarii este deficitara si majoritatea absolventilor nu au calificari competitive. Mai spui, Andreea, ca sistemul ar trebui schimbat si adecvat noilor conditii economice.
In primul rand, nu sunt convins ca romanii nu sunt pregatiti sa faca fata, in mare, noii economii, chiar si aceleia bazate pe cunoastere.
Daca romanii ar trebui sa isi poata face un rost in tara lor, atunci sa ne uitam la cateva din industriile care ofera locuri de munca, si sa vedem ce caracteristici au lucratorii care isi ofera munca.
1) Constructii. Avem muncitori necalificati, sapatori, zidari, macaragii, diriginti de santier. Oamenii care muncesc pe santiere trebuie sa fie relativ sanatosi si sa poata intelege instructiuni simple. Doar o mica parte din muncitorii din constructii au nevoie de pregatire speciala, si asta se poate obtine simplu… Oamenii motivati invata on the job, fura meserie, cum se spune.
2) Servicii comerciale. Aici cel mai important este ca oamenii sa aiba o atitudine deschisa, prietenoasa, sa ’simta’ afacerea in care sunt. Apoi, sa fie cinstiti: cea mai mare problema a proprietarilor de magazine este furtul de catre angajati.
3) Servicii medicale. Din nou, as spune, atitudinea conteaza. E drept, insa, ca in primul rand e important ca oamenii sa fie specializati. Aici e nevoie de scoli bune.
4) Servicii educationale. Iarasi si din nou, atitudinea. Nimic mai gaunos decat un profesor nesuferit, care dicteaza in prostie, care nu stie sa motiveze elevii. Prefer oricand un profesor care nu stie sa rezolve unele probleme, dar care incearca sincer, impreuna cu elevii, sa gaseasca solutii.
5) Servicii financiare. Cea mai mare parte a angajatilor sunt front-office si vanzari. Aici, dupa un training de 2 saptamani, orice om care stie sa citeasca si sa socoteasca se poate descurca binisor.
6) Industria usoara. Indemanare, rabdare.
7) Industria prelucratoare. Indemanare, rabdare, talent.
Bun, e clar ca fac o tusa groasa aici, sper ca nu e cazul sa imi iau precautii retorice aici. Ce spun, pe scurt, este ca, dupa parerea mea, ‘ineficienta’ sistemului de invatamant este puternic supraestimata. Nu sunt sigur de unde ni se trage… poate de la comunisti, care se uitau cu o frica provinciala la masinariile inventate de capitalisti si au crezut ca pot atinge performante similare predand teoria multimilor unor copii de 8 ani? Probabil.
Eu as zice ca nu e cazul sa ne facem mari probleme. Singurul lucru care ar trebui facut este urmatorul: sa se liberalizeze rapid invatamantul la toate nivelele, sa se lase posibilitatea infiintarii de scoli de catre oricine spune ca vrea sa invete copiii sa scrie si sa citeasca. Piata va decide in scurt timp cine sta si cine pleaca, cum se intampla.
Revenind, as spune ca problema centrala in Romania nu este invatamantul. Problema este accesul la resurse.
Istoric, romanilor le-a fost rezervata o soarta grea. Celor multi nu li s-a permis de catre cei putini accesul la resurse. Pentru sute de ani, accesul la resursa cea mai productiva, pamantul, a fost limitat unui grup privilegiat. Se mai rasculau, amaratii, cand mureau de foame, numai ca sa primeasca un bob zabava. In perioada interbelica, sperantele facute de Averescu oamenilor s-au irosit repede, si oamenii regelui au pus mana cam pe tot ce era important in economie. Apoi, comunistii au lichidat orice urma de antreprenoriat. Dupa revolutie, un grup de securisti si ex-comunisti au ras tot.
Ei, de-abia acum incepe sa se faca lumina. Avem oameni prosti nu pentru ca nu invata in scoli cum sa lucreze, ci pentru ca acestor oameni li s-a refuzat, ex ante, libertatea de a isi urma preferintele si au avut de infruntat riscuri colosale cand au incercat sa o faca.
Oamenii au avut de infruntat concurenta neloiala, Andreea, venita de la un grup de politicieni lipsti de scrupule (cititi si articolul scris, along these lines, de Sorin Cucerai, in IDul de astazi, aplauze!!).
Mi-as dori ca energiile unei persoane admirabile, asa cum dai dovada ca esti, Andreea, sa fie canalizate pe un obiectiv cu adevarat important. Statul acromegalic, dominator, sufocant, care incatuseaza energiile celor multi, e sursa ineficientei noastre, nu sistemul de invatamant.
Andreea Vass a comentat:
3 Octombrie 2007 la 23:10
Sunteti precum un microb insurubat in piele…desi am zis ca nu mai intervin, mi-e greu sa ma abtin.
Mai intai de toate: mersi Catalin, ai fost precum un parinte care mi-a tras o palma, dar care nu a uitat nici sa-mi aplice o mangaiere pe crestet.
Cel mai important este insa sa nu demontam ipoteza de lucru: ineficienta sist. ICDI si a calitatii educatiei romanilor. Inseamna ca nu mai avem o problema si deci nu mai cautam solutii. Pentru partea asta am alocat mult timp si aici declar deschis ca am convingeri. Nu cred ca ratiunea si sentimentalismul romanesc te vor ajuta sa justifici performanta noastra inferioara, relativ la cele internationale. Nici Iorga, Vuia, Eliade, Ionescu, Enescu, Palade et alia nu te salveaza. Daca ai o vaga tentativa in acest sens, vin cu polonezii peste tine (joke!, dar ei ii au pe Kopernicus, Currie, Chopin… Solidaritatea).
Vezi cateva dintre cele mai relevante metodologii de evaluare si clasificarile aferente: http://edu.presidency.ro/index.php?page=4. Daca nici aceste teste (unitare aplicate pe esantioane mari de tari) de analfabestism, de abilitati matematice (iata cum testul PISA ne-a spulberat mitul romanilor buni la matematica, chiar daca suntem medaliati cu aur la olimpiade - repet elitele nu tb confundate cu calitatea sistemului ICDI), studii superioare si capacitatea economiei de inovare nu sunt convingatoare, iesi in strada si te vei minuna pana la nebunie. Desigur, afirmatia ta cum ca “nu sunt convins ca romanii nu sunt pregatiti sa faca fata, in mare, noii economii, chiar si aceleia bazate pe cunoastere” ramane valida daca o raportezi la o “tara bananiera” (cum ne sugera Marius :)) sau la asteptarile tale (fara sens peiorativ), si nu la performantele tarilor din jur.
Simplista, dar interesanta, mi s-a parut afirmatia “Avem oameni prosti nu pentru ca nu invata in scoli cum sa lucreze, ci pentru ca acestor oameni li s-a refuzat, ex ante, libertatea de a isi urma preferintele si au avut de infruntat riscuri colosale cand au incercat sa o faca.” Tu te referi, probabil, la generatiile de pe axa temporala pre-comunista. Aplicata insa generatiilor actuale o vad inca valida, in sensul in care nu avem acei indrumatori in cariera, acei specialisti in scolile pre-universitare care sa te ajute sa-ti descoperi atuurile, daca nu ai o chemare anume ce nu-ti da pace. Asta inteleg prin libertate reala: capacitatea de a discerne, caci alte bariere nu intrevad la nivelul maselor. Hai sa nu intram aici la echitatile rural-urban.
In final, dezamagitului Marius ii raspund la doua dintre nemultumirile invocate:
1. de ce sa fie educatia prioritara, si nu sanatatea?
a. caci sistemul sanitar poate fi sustinut din fonduri private mai eficient decat IDCI (argumentele expuse cu privire la cultura in extenso). Singapore este statul cu cea mai mare pondere a finantarii private a sanatatii din lume: 80%. (Dupa cum vedeti, nici aici liberalismul absolut nu a putut fi aplicat). Nici un sistem educational din lume nu a reusit sa se apropie de acest 80% privat - 20% public. Ce sa mai vorbim de cercetare. Europenii se caznesc sa dubleze efortul bugetar public (medie 1% din PIB) in cercetarea privata (fara stimulente n-a mers atingerea performantei de 2% din PIB, asa ca ei construiesc tot felul de instrumente favorabile, dezaprobate atat de vehement de voi).
b. educatia si cercetarea are efecte de transmisie asupra tuturor celorlalte domenii, sanatatea inclusa here-in. Finantez un grup de cercetatori cu o suma X, din care unul descopera un medicament mai ieftin si mai eficient pentru o boala costisitoare, cum ar fi de ex. diabetul, si realizezi repede ca am luat decizia corecta, caci costul de oportunitate al sanatatii era mult, mult mai mare, sa zicem 100 X. In acest caz concret sa stii ca factorul multiplicator nu este o exagerare. In toate tarile lumii, din cate stiu, medicatia minima necesara diabetului este finantata integral prin programe nationale de sanatate, adica fonduri publice (numar bolnavi ori costul medicatiei = fonduri alocate, nici mai mult, nici mai putin, decat daca sa fura la licitatii ca la noi). Revenind in viata de familie, o educatie buna imi asigura si metodele de prezervare a sanatatii, dar si limitele sale, cand trebuie sa fugi la doctor, iarasi la acel foarte bine educat :), caci daca nu te duci degeaba.
2. 6% din PIB pt educatie e bun, e rau, care e limita?
a. Stiinta economica cauta misterul cresterii economice diferite al tarilor dotate cu factori de productie similari de mai bine de 250 de ani, de la Adam Smith. Nici factorul uman, capitalul si progresul tehnologic din modelul neoclasic nu au reusit sa dezlege acest mister. Au aparut apoi tot felul de raspunsuri: bolile tropicale, infrastructura, educatia, liberalizarea, calitatea institutiilor etc. Nebunia face ca nici una nu s-a dovedit satisfacatore. La recomandarea Bancii Mondiale de a creste fondurile alocate educatiei in tarile sarace, pentru a dezmorti cresterea economica, efectul s-a lasat in continuare asteptat. Reteta nu a functionat in multe tari ale lumii. Cauza: dimensiunea alocarilor nu constituie garantia performantei educationale, ci modul de investire. 4, 5, 6% daca se traduc in gauri negre sau laptopuri pt fiecare prof si student, cum mai nou propune premierul, nu valoreaza nici cat o nuca, cum bine intuiai si tu. Daca reusesti sa-i aloci spre centrele de excelenta, cheltuielile cu educatia si cercetarea pot deveni o investitie foarte eficienta (la asta ma refeream cand vb despre capitalizarea inteligentei in Romania). Riscurile sunt insa atat de mari (asociate evident profiturilor f mari), incat plauzibilitatea domeniului privat in integrum pare nerezonabila. Asadar, intrebarea ta trebuie tradusa in cum cheltuim banii alocati si unde (inclusiv cate universitati si institute domeniu public si cat privat)?
Chatalin a comentat:
4 Octombrie 2007 la 08:10
Andreea,
First-off, da-mi voie sa te asigur de cele mai pasnice intentii! Acum, ce as vrea sa intelegi este ca sustii un punct de vedere paternalist - ce ironie, nu? - care prefigureaza un stat invaziv, inevitabil abuziv, si, pana la urma, ineficient.
Dar sa o luam de la capat.
Vorbim, in jargonul Comisiei Europene, despre asa-zisa knowledge-based economy ca despre un deziderat asumat de societatile care compun Uniunea Europeana(Lisabona). Ca atare, a fost fixat un termen-limita pana la care ar fi trebuit sa fie finalizata tranzitia de la economia asa-zis traditionala la cea bazata pe cunoastere (cred ca 2010).
Ce inseamna, insa, knowledge-based economy?
Intai, sa spunem ca Peter Drucker a promovat acest concept. Bref, cu mai multe decenii in urma, el a descris o lume a viitorului in care ‘indemanarea’ devine marginal irelevanta, si in care abilitatile intelectuale sunt valorizate marginal crescator. Drucker a vazut, in anii ’60, cu ochii mintii, lucruri pe care noi le putem intalni astazi la tot pasul: macarale actionate prin telecomenzi wireless (ieri am urmarit un muncitor manipuland-o pe cea montata pe Soseaua Nordului), linii de impachetat produse alimentare care sunt co-ordonate de la un terminal PC de o mana de angajati, afaceri on-line care produc miliarde de dolari si care sunt lansate din dormitorul unor studenti.
Aceste minunatii vor fi rezultatul actiunii unor oameni care ’stiu’, spunea Drucker. Cu cat creste numarul oamenilor care ’stiu’, cu atat va creste bunastarea lor si, pe cale de consecinta, a societatilor lor.
De la aceasta concluzie la formularea de politici publice nu a fost, cum se intampla, decat un pas. Asa zice ca, cam asa asa cum Lenin a avut nevoie de Marx, tot asa a ales si Comisia Europeana sa se foloseasca de respectabila munca a lui Peter Drucker. S-a ajuns, pana la urma, ca sintagma ‘knowledge-based economy’ sa fie atat de des auzita incat sa fie golita de sens. Este acum incorporata in limba de lemn a birocratilor europeni.
Dar, Andreea, sa ne punem intrebarea: ce inseamna, practic, ’sa stii’?
Intai, ce e cunoasterea stiintifica? Apoi, cum ajunge un individ sa poata folosi ‘stiinta’ pentru a isi crea un avantaj comparativ, apoi a produce si, in fine, vinde ceva altcuiva? In fine, cum se ajunge de la ‘stiinta’ la ‘profit’?
Am sa astept raspunsul tau inainte de a spune eu cateva lucruri.
marius a comentat:
4 Octombrie 2007 la 21:10
Multumesc pentru raspunsul detaliat. Dar raman in continuare dezamagit.
Din pacate te concentrezi exagerat de mult pe efectul “benefic” al cheltuielilor publice. Nu ai pomenit nimic despre cate s-ar fi putut face cu acei bani alocati educatiei sau sanatatii sau oricarui alt domeniu public de “investitii”. Nu lamuresti, decat pe baza unor aprecieri pur personale, care sunt criteriile de alocare a resurselor publice. Nu stiu daca acel cost de oportunitate este exagerat sau nu, insa stiu cu siguranta ca este expresia unei evaluari subiective. Numai individul singur poate preciza cat valoreaza sanatatea sa in termenii renuntarii la educatia proprie si invers.
Nu te voi contrazice cu privire la finantarea, in toate tarile lumii, a tratamentului contra diabetului pentru ca acesta nu este un argument.
Sunt in totalitate de acord cu asocierea intre o educatie buna si familie, cu conditia ridicarii monopolului statului asupra educatiei pentru ca familia sa poate alege modul de a-si educa copiii. Apoi, nu ar trebui sa confundam educatia cu instruirea. Un doctor foarte bine instruit poate fi unul foarte prost educat si invers. Se intampla chiar si in cazul presedintilor de state…
Referitor la alocarea sumelor catre centrele de excelenta in detrimentul laptopurilor. Nu stiu cum ar fi mai bine. Poate ca tinerii, beneficiari ai laptopurilor, vor deveni mai creativi si vor genera inovatii care vor schimba lumea, nu stiu. S-ar putea ca asta sa insemne mai mult decat tonele de hartie care se scriu prin centrele de excelenta si care, de multe ori nu sunt citite de nimeni.
Ar fi mai multe de spus dar nu as vrea sa mai insist. Poate vom avea candva ocazia sa analizam aceste probleme mai in detaliu.
Mi-a facut placere si, sa nu uit, multumesc pentru studiu. Sunt convins ca imi va folosi.
Gabriel a comentat:
5 Octombrie 2007 la 07:10
Si totusi mai e ceva de spus… Pe cat mi-ar displacea perspectiva Andreei si atitudinea ei fata de teoria economica (din ce inteleg, singurul lucru din economie de valoare e ramura de development, subramura ei de “industrial policy”?), cu toate acestea, mi se pare *aberant* sa etichetam cele spuse de ea ca “socialism”. Absolut aberant!
… Cu exceptia cazului in care lucram cu o definitie a socialismului de forma: “socialism = orice altceva decat ce cred eu”, ceea ce si fac unii participanti la discutie aici, de facto, insa e clar stupid sa faci asa ceva.
Chatalin a comentat:
5 Octombrie 2007 la 09:10
Mie pasajul asta din articol mi se pare ca descrie foarte bine un model etatist, inalt interventionist:
‘Romania, cu cele circa 40% ale sale, trebuie sa-si construiasca propriile politici de educare a unei ponderi semnificative a populatiei rurale tributare agriculturii traditionale.’
As mai spune, cu tot respectul datorat unui interlocutor civilizat, ca articolul este scris intr-o limba de lemn care, pe mine unul, ma lasa perplex, sincer sa fiu!?…
Sau chestia asta:
‘Acesta ramine doar un exemplu de liant util intre stimularea formarii profesionale constinue, actiunile concrete in sensul adaptarii curriculei universitare la nevoile reale ale pietei si parteneriatul dintre universitate si mediul de afaceri, toate cu scopul final de a stimula exporturile. Punctul de reper in demararea unei astfel de initiative il constituie, desigur, recuperarea pietelor apropiate, precum cele ale Rusiei si ale fostelor state comuniste’
Ramai mut. Parca il asculti pe Iliescu.
Andreea a comentat:
5 Octombrie 2007 la 09:10
De acord ca limbajul este de lemn. Birocratia a venit cu minusurile ei; ma spal repede pe fata si-mi revin. Nu inteleg de ce te-ai intors la punctul “zero” sau de ce nu ai surprins rolul castanei fripte. Ceea ce a urmat este cu adevarat interesant si surprinzator, intr-un mod placut, pentru mine. Cu atat mai mult cu cat am primit si o bula de oxigen, fara de care, consensul interlocutorilor mei ma facea sa cred in supraomul nietzschean :).
Sa nu te supere prea tare chemarea mea la aplecarea asupra realitatilor romanesti. Se pare ca o mana buna de ajutor strasnica tocmai am primit de la SAR, unde aplombul exprimarii te va gadila, cu siguranta:
Lisabona, Bologna si fabrica autohtona de mediocritate
http://www.sar.org.ro/files/Raport%20SAR%20asupra%20educatiei,%202007.pdf
Revin in tara abia la sf sapt viitoare. Asadar, intrebarile nu vor ramane fara raspuns.
Bogdan Enache a comentat:
5 Octombrie 2007 la 10:10
Gabriel, daca a descrie cu adjectivul socialist sau interventionist ceva (o idee, proiect, luare de pozitie etc) care se declara consecvent in favoarea unei utilizari sistematice si masive a resurselor publice, a statului, cu scopul de a obtine anumite obiective (n-am inteles exact care, dar nu conteaza) este absolut aberant atunci as putea sa te intreb, in dictionarul tau de economie politica sau de limba romana pur si simplu ce termen pertinent ai tu in schimb ? Mai ales cand, imi pare rau, auzi astfel de platitudini, criticabile in 10 puncte pe fraza, dar care sunt spuse cu o certitudine care se lipseste de orice fel de argument : “Daca reusesti sa-i aloci spre centrele de excelenta, cheltuielile cu educatia si cercetarea pot deveni o investitie foarte eficienta (la asta ma refeream cand vb despre capitalizarea inteligentei in Romania). Riscurile sunt insa atat de mari (asociate evident profiturilor f mari), incat plauzibilitatea domeniului privat in integrum pare nerezonabila.”
Gabriel a comentat:
5 Octombrie 2007 la 18:10
Bogdan, ma asteptam ca *tocmai* cineva cu pregatirea ta sa poata distinge intre socialism, social-democratie, s.a.m.d., nenumaratele nuante de gri ale celor care, intr-un moment sau altul, dintr-un motiv sau altul, sustin gestionare politica a unor resurselor, in anumite scopuri.
Daca ma declar “in favoarea unei utilizari sistematice si masive a resurselor publice, a statului, cu scopul de a” castiga un razboi de aparare, de exemplu, tu ma vei eticheta “socialist”, nu?
Sarmanii Jefferson si Tatcher s.a.m.d. … o gramada de socialisti care si-au capatat eticheta bine-meritata de la tine!
Andreea a comentat:
5 Octombrie 2007 la 18:10
Gabriel vino si prin tara: Sorin Ionita, Alina Mungiu Pippidi, Catalin Avramescu…care abordeaza direct si problema sist. de educatie si cercetare “devin” niste “socialisti convinsi”. Poate insa Tariceanu e un “adevarat liberal” (sa nu va obositi a replica aici). Hai sa fim seriosi si ceva mai realisti.
Inteleg ca sunteti degustatori fini ai limbii romane si subscriu ca era nevoie sa prelucrez materialul turnat in prima sa forma, dar haideti sa degustam la fel de fin ideile de fond si pragmatismul lor.
Chiar si asa, Bogdan ramane admirabil. Dar n-am sa ma multumesc cu asta, ci as vrea sa aud cele “10 puncte pe fraza”.
Andreea a comentat:
5 Octombrie 2007 la 18:10
Ahhh si cum era sa-l uit pe Paul Aligica.
Gabriel a comentat:
5 Octombrie 2007 la 19:10
Care erau, totusi, ideile de fond? Sa aruncam cu bani publici/din taxe in problema?
A arunca cu bani intr-o problema pana dispare poate merge uneori, insa rareori e eficient si nu cred ca se justifica, ca abordare, in probleme de politici publice.
Gabriel a comentat:
6 Octombrie 2007 la 14:10
Mi-am adus aminte… ma tine de cateva zile sa pun linkul asta aici… Liberalismul e de stanga, fratilor!
Why the Left should learn to love liberalism — Alberto Alesina, Francesco Giavazzi
O perspectiva italiana, sa nu se zica ca sunt sedus de dogmele americane.
Gabriel a comentat:
6 Octombrie 2007 la 15:10
Si ca tot veni vorba de VoxEU… Helping Academic Research in Europe: More Money and More Autonomy, Please! de Mas-Colell si Aghion si altii.
Exedaycesse a comentat:
2 Septembrie 2008 la 23:09
hey ))
its very interesting article.
Good post.
realy good post
thank you
Jenifer Orcholski a comentat:
22 Mai 2011 la 20:05
Your the well writen apart from substantial present any one manufactured. More than likely you’re going to get very much potential customers this complement any individual within your discussion posts. Soon after overlooking these upload This breadmaker certain really various information and facts and this can be basically a major plus good. This is usually a writing preparing a small amount of crucial guidelines
florina a comentat:
23 Noiembrie 2011 la 14:11
nnnjjuhf
Constantza a comentat:
23 Noiembrie 2011 la 14:11
se presupune ca studentii cu Erasmus sunt cei mai buni. Acest an insa este in spania o studenta de la Universitatea ´Aurel Vlaicu´ din Arad, Deac Adela, care are doua restante in tara. Oare cea impresie poate sa faca aceasta studenta la universitatea din Spnia.