Deşi Birocraţia (1944) a fost pentru Mises prilejul unei completări a discuţiei iniţiate în articolul din 1920 despre calculul economic în societatea socialistă şi expandate ulterior în Socialismul. O analiză sociologică (1922), ea poate la fel de bine sluji ca punct de pornire în această discuţie. Mai ales că, în prezent, realitatea istorică pune înaintea observatorului nu atât cazuri de socialism sau capitalism cât mai apropiate de forma pură, cât, cu precădere, sisteme intervenţioniste, îmbâcsite tocmai de spiritul birocratic, magistral evocat de Mises în rândurile acestei lucrări.

Două sunt principalele direcţii în care Birocraţia vine cu contribuţii specifice, în plus faţă de fundalul tematic al calculului economic în care se înscrie: mai întâi, ideea de haos calculaţional, şi apoi consecinţele socio-psihologice ale birocratizării.

Conceptul de haos calculaţional, deşi consacrat ca atare (în principal terminologic) mai degrabă de Murray N. Rothbard, este prezent încă din Birocraţia. Capitolele III (Managementul birocratic al întreprinderilor publice) şi IV (Managementul birocratic în întreprinderile private) în special abordează această problemă. Ideea centrală este aceea a efectelor vizibile ale celor mai mici intervenţii în bunul mers al pieţei. Nu e nevoie de socializarea completă a factorilor de producţie pentru ca problema calculului economic să îşi facă simţită prezenţa.

Dacă, în ceea ce priveşte întreprinderile publice, consecinţele funcţionării mai degrabă pe principiul birocratic (al economiei de comandă) nu sunt surprinzătoare (vezi exemplul cu departamentul de poliţie, dat mai sus la punctul despre intervenţionism), nu acelaşi lucru se poate spune despre întreprinderile private, care sunt nevoite să opereze într-un mediu sufocat de reglementări. Prevederi legislative de genul capitalului social minim necesar pentru înfiinţarea unei companii, standardelor industriale sau de mediu, sau nivelului minim de salarizare, legal acceptat pe teritoriul unui stat (şi multe altele) au impact asupra calculelor economice ale antreprenorilor. Probabil cel mai important efect este „blocarea” anumitor resurse alocate conform dictatelor legislaţiei, resurse care sunt pierdute pentru activităţile productive. Ba chiar mai mult decât atât, deoarece ideea de „blocaj” nu dă seama de veritabila „investiţie eronată”, impusă prin decret de către stat.

În viziunea lui Mises, birocratizarea este un efect – şi anume, efectul socializării, al naţionalizării, al restrângerii sferei de acţiune a pieţei (sau, în termenii volumului de faţă, a managementului pe bază de profit).

În plan socio-psihologic, birocratizarea echivalează cu atrofierea capacităţii antreprenoriale a celor care trebuie acum nu atât să îşi exerseze propriile abilităţi în anticiparea tendinţelor pieţei (implicit a cerinţelor consumatorilor), cât să asculte cu sfinţenie directivele superiorilor. Mai mult, sistemul birocratic nefiind unul deschis, concurenţial, accesul la poziţiile importante presupune obedienţă faţă de cei care au conceput anterior „planul” de dezvoltare (al întreprinderii, ramurii sau întregii economii naţionale). Survine, prin urmare, o atrofiere a simţului critic, a spiritului de inovaţie, coroborată cu o slugărnicie faţă de cei de care depinde destinul oricărui angajat sau membru al societăţii.

Cum pentru Mises ideea de raţionalitate şi cea de economie sunt congenital legate – strunirea minţii având un bun prilej în eforturile de adecvare a mijloacelor la scopuri—, din punctul lui de vedere, trecerea de la iniţiativa liberă a proprietarilor privaţi suverani (cenzuraţi doar de cumpărările sau abţinerile de la cumpărare ale consumatorilor) la economia în care, practic, doar o voinţă (sau câteva voinţe) ordonă, restul mărginindu-se să execute, echivalează cu o veritabilă „prostire”, atrofiere a raţionalităţii.

În plus, cum bine punctează Salerno, o dată cu socializarea mijloacelor de producţie şi cu pierderea oricărei posibilităţi de a coordona economic o structură de producţie complexă – cu stadii numeroase de producţie, caracterizată prin proiecte investiţionale de lungă durată –, dispare calitatea omului de agent de transformare teleologică activă a universului. Activităţile economice devin scurte, repetitive, simple, monotone, dând senzaţia de stagnare. Cooperarea socială rămâne la niveluri derizorii, activitatea umană neîndreptându-se, practic, cu hotărâre în nici o direcţie.

Textul de mai sus este un fragment din Prefaţa cărţii lui Ludwig von Mises, Birocraţia şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist, publicat de Editura Institutului Ludwig von Mises România.