Marea majoritate a celor ce utilizează cât de cât frecvent Internetul au încălcat, intenţionat sau nu, dreptul de proprietate intelectuală al cuiva. Scenariul clasic presupune folosirea unui program precum DC++, e-mule sau torrent pentru a descărca o melodie sau un film. Aparent, o astfel de acţiune pare inofensivă, doar că de cele mai multe ori filmele şi melodiile descărcate sunt protejate de legea dreptului de autor, şi prin urmare scenariul clasic reprezintă o metodă de încălcare a legii. După cum ştim, proprietatea privată este sfântă etc. Din păcate însă, dreptul de proprietate este extins asupra producţiilor intelectuale, într-un mod contrar tocmai libertăţii, la al cărei fundament instituţia proprietăţii a contribuit esenţial.

Oamenii sunt suficient de naivi să creadă că o entitate monopolistă precum statul le poate oferi bunuri de care toţi au nevoie, o competiţie la acest nivel părându-li-se o complicaţie inutilă. Tocmai de aceea statul este cel mai incompetent manager posibil, hazardându-se la o întreprindere antreprenorială de mare anvergură, la umbra monopolului pe care îl deţine şi menţine.

Deci, care este utilitatea bonurilor de masă? Răspunsul oferit mai jos nu le va părea deloc surprinzător unora, iar altora poate le va oferi informaţii noi despre cum funcţionează lucrurile. De altfel, efectele reale produse de bonuri nu sunt deloc spectaculoase, întrucât sunt, din păcate, extrem de des întâlnite.

Ce are în comun votul electoral cu bursa de valori? Putem înţelege votul electoral ca pe un mecanism prin care se tranzacţionează un anumit tip de bunuri; oare îl putem înţelege ca pe o bursă de valori? Ce este votul dacă nu un bun special?