Principalii inamici ai cartelurilor sindicale nu sînt patronatele, cu care colaborează foarte bine şi cu care se confundă uneori. Adevăraţii inamici sînt salariaţii care nu au aderat la un sindicat, care îi concurează închiriindu-şi forţa de muncă la un nivel care permite firmelor cu care conlucrează să aibă mai mulţi clienţi, membrii de sindicat văzându-şi astfel locurile de muncă ameninţate.
Patronatele, de asemenea, încearcă să îşi înlăture competitorii, societăţile comerciale mici dar dinamice care ameninţă poziţiile dominante ale marilor companii asociate în acele patronate, impunînd bariere prin intermediul autorităţii statale.

Investiţiile străine creează noi locuri de muncă, cresc cererea pe piaţa muncii acelor ţări, ce are întotdeauna ca efect şi creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Nici un om nu va alege să lucreze într-o companie (straină sau autohtonă) nouă, dacă nu obţine avantaje superioare oricare alte situaţii posibile. Fără investiţiile străine şi fără o deschidere reală a economiei către piaţa mondială, o ţară este destinată să ramînă săracă; adîncirea prăpastiei dintre veniturile salariaţilor din ţările bogate şi cele sărace este rezultatul blocării accesului pe piaţa muncii.

Mulţi oameni consideră şomajul o conjunctură negativă care trebuie evitată. Există un puternic sentiment de compasiune pentru cei care se află în această situaţie, dar fiecare recunoaşte că sînt şi cazuri fericite în care sînt oameni inactivi pe piaţa muncii pentru că au ales aceasta.

Schimbul economic cel mai discutat, analizat, cercetat şi teoretizat din istoria modernă a fost şi continuă să ramînă închirierea forţei de muncă. Cu toată această atenţie deosebită, confuzia în ceea ce priveşte raporturile dintre părţile contractante este mai mare decît în oricare altă sfera economică.