Articole publicate de Gabriela Dumitrescu

Despre responsabilitatea ministerială

30 Octombrie 2007, Gabriela Dumitrescu, Un comentariu

De curând a fost modificata Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială prin deja faimoasa O.U.G 95/2007. La baza acestei ordonanţe stă o şi mai controversata Decizie a Curţii Constituţionale, respectiv decizia nr. 665/2007 prin care au fost declarate ca fiind neconstituţionale aliniatele 2 si 3 ale art. 23 din Legea 115/1999. […] Argumentele Curţii Constituţionale sunt în mod evident conjuncturale şi sofistice. Ele expun voit o găunoasă logică juridică ambalată în sintagme de genul “protecţia demnitarilor împotriva abuzurilor” sau “interesul public”, cu atât mai mult cu cât decizia în cauză nu este luată cu unanimitate de opinii.

Legitimitatea actelor guvernului

10 Iulie 2007, Gabriela Dumitrescu, 14 comentarii

Guvernul se consideră îndreptăţit, printr-o legitimitate prevăzută in corpore în actul fundamental, să emită orice acte crede de cuviinţă, indiferent de modul în care prejudiciază alte autorităţi, persoane sau organizaţii.

Închide
E-mail