Articolul anterior despre avantajele guvernului minoritar pare destul de simplu si coerent, as spune chiar usor de inteles. Totusi, obiectia fundamentala pe care incerc sa o formulez este ca rationamentul pe care se bazeaza articolul nu ia in considerare realitatile scenei politice romanesti, si se rezuma mai degraba la explicarea necesitatii si a avantajelor provenite din limitarea productiei de legi in general, nu insa si in situatia particulara a Romaniei. De ce spun situatia particulara a Romaniei? Tocmai pentru ca in articol a fost minimalizata importanta multor initiative legislative si politice si pentru ca demersul din articol nu s-a axat pe o analiza de tip cost-beneficiu in termeni reali, ci mai degraba in termeni abstracti.

Ultima dezbatere mai interesantă din fotbalul românesc a apărut după începutul promiţător al echipelor romaneşti în cupele europene. Jurnaliştii sportivi s-au sesizat primii. Calculând ei conştiincioşi, au ajuns la o concluzie îmbucurătoare pentru toţi microbiştii: dacă parcursul destul de bun al echipelor româneşti în cupele europene continuă, în sezonul 2008-2009 România ar putea avea 2 echipe direct în grupele UEFA Champions League, una în calificări şi patru în Cupa UEFA. Şi cum o veste bună se vinde mai bine la pachet cu una rea, jurnaliştii români şi-au adus aminte că în afară de stadionul Ghencea, niciun stadion românesc nu este omologat pentru UEFA Champions League. Adică, dacă am avea trei echipe în UEFA Champions League, doar una singură ar putea sa joace în România, şi anume Steaua Bucureşti. Într-adevăr, o veste proastă pentru microbişti.

Nu-ţi trebuie multa şcoală ca să vezi cu ochiul liber că eşti mai bine tratat într-o frizerie particulară ori într-un cinematograf particular, sau că este în avantajul tuturor oamenilor, săraci, bogaţi sau mai puţin bogaţi să fie serviţi de către piaţa în locul statului.

Justiţiarii presei româneşti s-au grăbit la unison sa îl condamne public pe Dinu Patriciu pentru listarea acţiunilor Rompetrol la Bursa din Bucureşti, căzând astfel în capcana legalistă lansată de adversarii omului de afaceri. Problema esenţială este însă că, din punct de vedere economic şi al eticii proprietăţii private, această infracţiune nu există.