“Până la finalul anilor ‘70 (ai secolului al XIX-lea – n.r.) nu exista nici o Şcoală Austriacă. Exista doar Carl Menger”. Citatul aparţine celui mai proeminent reprezentant al Şcolii Austriece de economie, Ludwig von Mises, şi defineşte rolul primordial deţinut de Menger în istoria gândirii economice.
Fiul unei vechi familii austrice din Galiţia (regiune a actualei Polonii), Carl Menger a avut doi fraţi, cu opţiuni politice total diferite: Anton, cunoscut scriitor socialist şi profesor de drept, şi Max, deputat liberal şi avocat.
În tinereţe, Carl s-a remarcat prin calităţile sale de jurnalist, fiind un apropiat al premierului austriac al timpului, premier de orientare liberală. Simultan cu apariţia cărţii sale de referinţă, Grundsatze der Volkwirtschaftslehre (Principiile Economiei), în 1871, Menger a preluat o funcţie în departamentul de presa a cabinetului austriac. Tradiţia de implicare în activitatea executivul a fost de altfel continuată de doi dintre elevii săi, Friedrich von Wieser şi Eugene von Bohm-Bawerk, miniştri ai comerţului, respectiv, de Finanţe, în ultimele executive habsburgice. În 18876, a devenit indrumatorul personal al pricipelui moştenitoă, Rudolf von Habsburg.
Revoluţionara sa teorie a valorii subiective a reuşit să clarifice paradoxul valorii, ramas neclarificat de catre economiştii clasici. Aceştia au acordat o importanţă deosebită în procesul de formare a preţurilor numai întreprinzătorilor, reuşind să clarifice doar rolul cererii şi ofertei în formarea preţului. Economiştii clasici nu au putut totuşi fundamenta teoriile lor, atât timp cât îmbrăţişau o teorie a valorii muncă. Astfel ei nu puteau explica de ce pâinea este mult mai puţin valoroasă decât aurul deşi utilitatea sa obiectivă (valoarea de întrebuinţare) era mult mai mare. Alături de Jevons şi Walras, Menger a inaugurat o nouă epocă a gândirii economice, prin impunerea, împotriva curentului reprezentat de istoriciştii germani, dar şi de Marx, a teoriei marginale a valorii. De altfel, aceasta a fost şi una din cauzele pentru care Marx a şi decis să nu mai publice continuarea Capitalului, construit pe teoria valorii muncă.
Ideea analizei marginale a valorii i-a venit lui Menger încă din perioada în care, ca jurnalist, a observat un contrast clar între factorii pe care economiştii clasici îi considerau responsabili pentru formarea preţului şi cei pe care îi percepeau actorii procesului, atât producători, cât mai ales consumatori. El a ajuns la concluzia că, în momentul în care se confruntă cu problema valorii pe care trebuie să o atribuie unei unităţi dintr-un stoc omogen, o persoană nu decide în funcţie de „valoarea intrinsecă” a respectivului bun, ci decide pe baza valorii utilizării celei mai puţin importante pe care o dă unităţilor întregului stoc. Acestă observaţie stă la baza Legii utilităţii marginale şi a valorii marginale descrescătoare, care a modificat radical gândirea economică a acestui secol.
