Frédéric Bastiat (19/30 iunie 1801 – 24 decembrie 1850). Economist, publicist, filosof politic şi politician francez, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai şcolii laissez-faire.
Una dintre lucrările sale faimoase este „Petiţia lumânărarilor”, un pamflet în care Bastiat foloseşte reducţia la absurd pentru a demonstra erorile intervenţiei statului în economie. (De altfel, tot lui Bastiat îi datorăm celebra definiţie a statului ca „o mare entitate fictivă în care fiecare caută să trăiască pe cheltuiala tuturor celorlalţi”). În această petiţie, lumânărarii se plâng de „concurenţa neloială” din partea Soarelui şi cer guvernului să interzică ferestrele.
Un alt eseu celebru este „Ce se vede şi ce nu se vede”, în care Bastiat demontează un alt sofism economic, cel potrivit căruia atacul împotriva proprietăţii private poate fi generator de bunăstare: geamul spart al unei prăvălii aduce beneficii geamgiului – asta e ce se vede; ce nu se vede este că prăvălierul este obligat să renunţe la o parte din venitul său pentru a repara geamul – aşadar, banii pe care în mod normal i-ar folosi pentru a obţine alte bunuri sau servicii devin indisponibili şi, în consecinţă, prăvălierul sărăceşte.
Toate aceste pamflete şi eseuri sunt strânse de Bastiat într-un volum, Sofisme economice, publicat în 1844, volum care îi aduce aproape instantaneu autorului o binemeritată faimă atât în Franţa cât şi în afara ei. Alte cărţi importante publicate de Bastiat sunt Legea, tratatul său de filosofie politică, şi Armonii economice, un tratat de teorie economică. (Ambele aceste tratate sunt publicate în 1850, anul morţii sale). Postum, îi este publicată şi o Selecţie de eseuri de economie politică.
Din punct de vedere economic, argumentele lui Bastiat reprezintă cea mai bună terapie anti-Keynes. (În particular, textele sale, mai ales „Petiţia lumânărarilor” şi „Ce se vede şi ce nu se vede”, sugerează avant la lettre cu claritate, eleganţă şi simplitate absurditatea „multiplicatorului keynesian”).
