Immanuel Kant (22 aprilie 1724 – 12 februarie 1804)

Unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai filosofiei moderne. Profesor de logică şi metafizică la Universitatea din Konigsberg, Kant pune bazele filosofiei moderne a ştiinţei, metafizicii, epistemologiei şi eticii. În centrul preocupărilor sale se află raţiunea şi relaţia dintre raţiune, om şi lumea înconjurătoare.

Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege universală a raţiunii, umanitatea ca scop în sine: “Acţionează în aşa fel încât întodeauna să tratezi umanitatea, fie în persoana ta, fie în persoana oricui altcuiva, niciodată doar ca un mijloc ci întodeauna în acelaşi timp şi ca un scop”.

Libertatea individului nu poate fi îngrădită decât de această lege universală a raţiunii. Potrivit lui Kant, oamenii pot avea două tipuri de obligaţii: obligaţii de drept (Recht) şi obligaţii de virtute. Obligaţiile de drept privesc libertatea celorlalţi şi proprietatea, obligaţiile de virtute privesc convingerile individului şi acţiunile sale morale.

Kant limitează rolul coercitiv al Statului numai la obligaţiile de drept. Deoarece libertatea este valoarea supremă, constrângerea trebuie aplicată numai în cazul în care libertatea este ameninţată.
Esenţa liberalismului kantian este distincţia dintre obligaţiile de drept, a căror impunere intră în atribuţia statului (cum ar fi de exemplu apărarea proprietăţii), şi obligaţiile morale care nu fac obiectul intervenţiei statului. Pentru Kant, constrângerea este justificabilă prin necesitatea de a preveni vătămarea libertăţii altora, adică pentru a proteja libertatea personală şi proprietatea; convingerile personale şi concepţiile despre bine, fie ele filosofice sau religioase, nu intra în mod direct în contradicţie cu libertatea celorlalţi şi de aceea nu pot face obiectul reglementării politice.

Pornind de aici, Kant respinge orice formă de guvernare paternalistă, fie ea şi benevolentă. Guvernământul exista pentru protecţia libertătii indivizilor de a–şi urmări propriile scopuri, atât timp cât sunt compatibile cu libertatea celorlalţi. Concluzia este că un guvernământ paternalist, care ar dicta cetăţenilor, precum copiilor, calea către fericire, are fi cel mai mare despotism imaginabil.

Suveranitatea statului derivă exclusiv din consimţământul celor guvernaţi şi o condiţie a legitimităţii sale este ca legile să poată fi expresia voinţei întregului popor. Acest lucru nu este posibil într-o monarhie ereditară sau într-o formă de conducere aristocratică, însă este posibil într-o republică.

Este faimoasă solutia lui Kant pentru pacea eternă, soluţie care prefigurează ordinea internaţională contemporană: o federaţie mondială de republici, în care nu există privilegii care să le permită conducătorilor să-şi mărească proprietatea prin forţă.

Resurse

• Perpetual Peace: A Philosophical Sketch
• Das Bonner Kant-Korpus, Dokumentation
• Kant Information Online: Philipps University Marburg
• North American Kant Society
• Articole despre Kant la Stanford Encyclopedia of Philosophy
• Kant on the Web
• Routledge Encyclopedia of Philosophy
• Kant Bio: The Online Library of Liberty