Lysander Spooner (19 ianuarie 1808 – 14 mai 1887) a făcut parte din specia rară a gânditorilor care sunt şi oameni de acţiune. Filosof, pamfletar, activist aboliţionist, avocat şi întreprinzător, Spooner rămane una dintre cele mai interesante figuri din istoria anarhismului individualist american, nu numai datorită unei vieţi bogate în experienţe pe care simţul comun, prudent şi conservator, le socoteşte divergente, ci şi datorită concordanţei remarcabile (pentru că se întâlneşte atât de rar) dintre principiile apărate în scris şi valorile manifestate în acţiune.
După ce şi-a petrecut adolescenţa la ferma părintească, din Athol, Massachusetts, într-o familie care ţinea la mare preţ disciplina strică şi munca grea, Spooner a intrat în avocatură, sfidând o reglementare locală care îi discrimina pe cei care nu absolviseră colegiul. Abrogarea reglementării a fost prima victorie a lui Spooner împotriva nedreptăţii instituţionalizate. Pamfletele sale împotriva creştinismului şi împotriva bisericii i-au creat însă faima de ateu (deşi era deist) şi, într-o lume în care reputaţia era totul şi garantul reputaţiei era participarea la viaţa religioasă a comunităţii, şansele sale de a deveni un avocat de succes au fost iremediabil compromise.
Spooner este faimos pentru încercarea de a concura US Postal Office, care deţinea monopolul legal asupra serviciilor poştale pe întregul teritoriu al Statelor Unite. Hărţuirea practicată de guvern a dus la falimentul companiei sale, însă nu înainte ca războiul tarifelor să forţeze Congresul să scadă de mai multe ori tarifele poştale.
Piatra de temelie a viziunii lui Spooner este credinţa în primatul legii naturale asupra legilor create de oameni. În temeiul legii naturale sunt condamnabile numai agresiunile împotriva individului şi a proprietăţii, pe când legile omeneşti transformă în infracţiune orice act care se întâmplă să contravină intereselor de moment ale puternicilor vremii. Aceste principii sunt expuse succint şi tăios în tratatul publicat în 1882, Legea Naturală sau Ştiinţa Dreptăţii. Pornind de la primatul legii naturale, enunţat (pentru cazul particular al viciilor) sub forma constatării că viciului îi lipseşte tocmai esenţa crimei, adică intenţia de a răni persoana sau proprietatea altuia, Viciile nu sunt crime, aparută în 1877, sancţionează fără echivoc criminalizarea abuzivă a viciilor.
În perioada premergătoare Războiului de Secesiune, Spooner a fost un adversar neobosit al sclaviei. Între altele, şi-a oferit gratuit serviciile de avocat în apărarea sclavilor fugari. Din această perioadă (1846) datează cea mai cunoscută dintre lucrările sale, Neconstituţionalitatea sclaviei, care a stârnit admiraţia nu doar a adversarilor sclaviei, ci şi a apărătorilor ei, pentru claritatea şi rigoarea geometrică cu care demonstra că sclavia este incompatibilă cu Constituţia Statelor Unite.
Deşi aboliţionist, Spooner a condamnat războiul civil american. Dincolo de repulsia pe care o simţea faţă de orice război, ca rod otrăvit al activităţii guvernelor,
l-a indignat faptul că războiul civil s-a purtat nu pentru abolirea sclaviei, ci pentru a readuce în Uniune statele secesioniste. După război, Spooner a publicat o serie de trei pamflete, sub titlul Nici o trădare: Constituţia lipsită de autoritate, în care argumenta că războiul a spulberat definitiv iluzia guvernământului liber-consimţit şi odată cu ea autoritatea Constituţiei Statelor Unite.
Astăzi, numele lui Spooner este pomenit mai ales în legătură cu lupta împotriva sclaviei sau împotriva monopolului guvernamental asupra serviciilor poştale. Din nou, un prilej de uimire pentru simţul comun, spectator al unor opţiuni axiologice aparent fără legătură. Legătura apare însă imediat ce evocăm ataşamentul neclintit pentru libertate al acestui spirit intransigent, care nu a ezitat s-o apere ori de câte ori a fost nevoie.
