Thomas Paine (29 ianuarie 1737 – 8 iunie 1809) este unul dintre cei mai redutabili exponenţi ai tradiţiei liberale clasice in filiaţie lockeană. Deşi i s-a reproşat, uneori pe bună dreptate, că nu este un gânditor prea original, forţa stilului său şi capacitatea de a "traduce" gândirea liberală în limbajul comun au fost decisive pentru propagarea ideilor liberale în Lumea Nouă. Influenţa sa nu provine atât din faptul că ar fi adus în discuţie noi idei, ci din faptul că a ştiut, ca nimeni altul, să le exprime pe cele vechi.
Englez de origine, emigrează în America în 1774, iar din februarie 1775 începe să editeze The Pennsylvania Magazine, o muncă ce-i va ocupa următorii doi ani.
În ianuarie 1776, Paine publică Simţul comun, un pamflet care oferă justificarea teoretică a Războiului de Independenţă, prin investigarea rolului legitim al guvernării şi prin formularea principiului auto-determinării. Cartea s-a bucurat în colonii de un succes enorm (în anul apariţiei, s-au vândut peste 100.000 de exemplare, o cifră incredibilă pentru sfârşitul secolului al XVIII-lea). Un celebru pasaj al pamfletului capturează, într-o formă aproape paradigmatică, nucleul dur al liberalismului de secol XVIII:
Societatea, în orice formă, este o binecuvântare, pe când guvernarea, chiar şi în cea mai bună formă pe care ar putea-o lua, nu e decât un rău necesar (iar în cea mai rea formă, unul intolerabil).
Către sfârşitul deceniului, revine în Europa, unde devine tot mai mult interesat de mersul Revoluţiei Franceze. Deşi iniţial primit cu simpatie de personalităţi intelectuale ca Edmund Burke (care adoptase o poziţie favorabilă coloniilor), el a fost repede dezamăgit de politica engleză. Disperarea sa "s-a transformat în dezgust" în 1790, atunci când Burke şi-a publicat "Reflecţiile asupra revoluţiei din Franţa". Paine a reacţionat în 1790 şi 1791, publicând cele două părţi din Drepturile Omului, un adevărat "tur de forţă" polemic în apărarea teoriilor individualiste ale dreptului natural.
